Joi, 17 ianuarie
Mă tot țin de ceva vreme să vă împărtășesc ceva, dar fie am uitat, fie muzele m-au abandonat taman când îmi era lumea mai dragă sau, pur și simplu, așa a fost să fie.
Voiam să vă spun că într-o banală zi, atât de banală că nici nu mai știu dacă era luni, marți, miercuri, joi ori poate vineri, sâmbata sau duminică, da, atât de banală era, dintr-o margine a unui trotuar, un trotuar atât de banal că nici măcar nu mai știu de ce stradă aparținea și strada de ce oraș sau țară, o voce zglobie mi-a strigat: ”Hei, tu, da, da, cu tine vorbesc, apleacă-te puțin, deschide bine ochii, găsește-mă, heeei, ai grijă să nu mă calci, și ia-mă cu tine, cineva, bag seama, m-a pierdut și mă caută!”
 |
| From Desenele mele |
Așa mi-a strigat vocea zglobie, m-am aplecat, am deschis bine ochii și… ce credeți că am găsit ițit de sub rece asfalt, fir colorat? UN ZAMBET! Un zâmbet gras, frumos și atât de șotios că nu am putut nicicum să-l las abandonat, așa ca l-am luat în palmă, l-am privit și o minune s-a împlinit: buzele mele și ochii mei și fruntea mea și obrajii mei și gândurile mele și inima mea s-au pus pe zâmbit!
BUNA DIMINEATA, oameni dragi din lumea mare, poftă bună la cafea și poftă de generat zâmbete, zâmbind și sorbind împreună din ea! 🙂
