Tag Archives: eni meni pica ja

Eni meni…

“Eni meni pica ja, prinde musca, n-o scăpa!”, asta e “ritmul” cu care m-am procopsit în dimineaţa asta, cu cinci minunte înainte chiar să deschid efectiv ochii şi, la o adică, nici nu mă miră, acesta este “ritmul” pe care îl ţin de vreo două zile prin casă (în special când am nevoie de zece minute pe care să le dedic spălatului de vase fără a-i neglija pe cei din jur care simt nevoia ca exact în acele zece minute să cânte, să danseze şi să chicotească printre picioarele mele) şi pe care l-am descoperit într-o cărticică anume.

Dar ce-mi veni să vă împărtăşesc toate acestea când nici măcar primvară încă nu e, muşte nici atât ( bucuraţi-vă, totuşi, că dacă ar fi fost primăvară şi musca ar fi fost vie mi-aţi fi dat-o mie, dacă ar fi fost moartă însă, ar fi trebuit s-o păpaţi cu mărar şi pătrunjel şi untură de căţel!)…

From Desenele mele

O fi de la faptul, oare, că-i vineri, că ne pregătim de week-end şi în week-end e timp de pălăvrăgeală de asta aparent fără noimă dar care, daca e între prieteni sau în familie, îţi face atât de bine? Eu cred ca da! 🙂

VOLBEAT – ” I ONLY WANNA BE WITH YOU”

BUNĂ DIMINEAŢA, oameni dragi din lumea mare, poftă bună la cafea şi poftă de sporovăieli fără noimă, dar încărcate cu dragoste, sorbind împreuna din ea! :))