Unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care, acum niște ani, l-am primit de ziua mea din partea unor prieteni dragi a fost (și a rămas, fără nici o ironie, un cadou de suflet) volumul semnat Dan Puric, ”Omul frumos”. Prețios pentru că lectura lui a fost revelatorie din multe puncte de vedere. Nu-l citisem până atunci pe Dan Puric (nici de atunci până în prezent, decât pasager, pe rețele de socializare, citat în statusuri ”motivaționale”), auzisem despre potențialul autorului, despre ”furia” cu care atrăgea încă de pe atunci grămezi de oameni, întru ”fermecare”. Și… revelația s-a produs. Mai mult, s-a produs oarecum ”rușinos” – că fost-am de mică, de sistem învățată rușinea -, pentru MINE.

De la primele cuvinte ale autorului, până la ultimele. De la prima pagină, până la ultima. Revelatoriu. Dan Puric nu a stârnit nimic magic în mine. Doar revelația irelevantului. Mâhnirea nedescoperirii nici măcar a unui potențial literar-artistic. Definirea banalului și a mediocrității. Neputința de a citi în tine tradusă prin nevoia de agățare de exterior întru câștigarea unor validări – validări, traduse și ele, în lumea virtuală, prin ”like-uri”. Mai mult, pericolul asumării unor principii cu totul nesănătoase, în numele unei credințe confundată greșit cu vreo religie și care poate duce – cum o duce, de altfel, de secole – la alienare, la justificare de războaie (de orice fel) în numele Păcii, la justificare de minciuni în numele Adevărului, la justificarea Urii și a Judecății aproapelui în numele Iubirii. La extremism în toate formele lui.

Revelatoriu. O întâlnire cu Dan Puric costă, în aceste zile, 100 lei… Iar sălile sunt pline. Și întâlniri cu mulți alții ca el, la fel…
În tot acest parcurs, în librării, un Steinbeck, un Nabokov, o Nora Iuga etc. costă 10 lei.