Tag Archives: poezii pentru copii

Derbedeii

From Desenele mele

Printre fulgi de nea, de vrei,
soarele-ți face alei
și te poartă prin zăpadă
către strașnică paradă
ce nicicând n-ai mai văzut.
Ce-ți rămâne de făcut?

Păi, să iei un pumn de nea
să privești după perdea,
mici, năstrușnici ”derbedei”
dans nebun de… ghiocei.

Dă zăpada într-o parte:
Primăvara nu-i departe! 🙂

Calendar

Doișpe frunze de arțar
Le-am legat un calendar.

Pentru fiecare zi
Este scris: azi vezi zâmbi!

La sfârșit de săptămână,
Amintește-ți fapta bună!

La-nceput de lună-i zis:
Împlinește-ți dulce vis!

From Desenele mele

Și de crezi că-i în zadar,
Șterge fila, scrie-o iar!

Și de simți că tot mai doare,
Treci la fila următoare!

vol. La un pahar de rouă, 2011

La tobogan

”Șterge-ți ochii, treci la joacă
nu mai fi așa posacă
n-o mai fă pe îmbufnata
că, oricum, Vara e gata!”-
mă îmbie Toamna-n geam…

”Și-am deschis la Tobogan!
iar eu știu cît vrei călare,
pe frunze-alunecătoare!
Ai de gînd să te codești?
Tai bilet, să-mi și plătești!
Și de nu te miști odată,
zău, mă scutur toată, toată!”

From Desenele mele

La un pahar de rouă, 2010

Precupeața

Am strîns mere, pere, struguri,
zmeurica de pe ruguri,
nucile în coajă-amară,
că e loc mult în cămară
de borcane cu dulceață!
La uscat, am pus verdeață,
și pe fire lungi, în trei,
am făcut șir de ardei…

Peste pomi, am dat suflare
că e vînt bun de schimbare
și să-și pună bine-n minte
că-i de-altă îmbrăcăminte,
că… așa cere natura,
să își schimbe coafura!

precu

Și-am brodit din crizanteme,
pentru fete, diademe,
iar pentru băieți, de gust,
am turnat în cană must.

Și… cu pline ochi, panere,
-pentru toți care mi-or cere-
am plecat, că-s precupeață,
să prind primul rînd în piață,
să vă-îmbii, în gura mare:

”Am scos Toamnaaa la vînzareee!
Hai la Toamnăăă de vînzareee!”

La un pahar de rouă, 2010

Bârfa

Într-o seară – să vă spun!
sub o floare de căpșun,
se-adunară trei cochete
(fete mari, făr’ verighete!),
la o bârfă. Ca-ntre fete!
După-o lungă zi de trudă
era “musai” să se-audă
evident, și să mai vadă
care-i mersul în Livadă:

“Auzi, tu?, începu prima duducă,
o Albină cam năucă
cică, Roza, asta mică,
mai la toamnă, se mărită!
Da’ pe cin’ ia de bărbat
iaca, încă n-am aflat!”

“Cum tu să nu știi chiar asta!-
spuse repede, albastra,
eleganta Libelulă
parcă ai căzut din lună!
Lumea știe-ntr-o suflare
ca bărba’su nu-i tot floare!”

“Și-asta nu ar fi nimica –
se băgă iute, Furnica,
cea de-a treia sub căpșună.
Să vă spun una mai bună,
numa’ suflul să vă țină:
e și din altă Grădină!

barfa1

“Cum, e cetățean străin?
Doamne, stai că nu-mi revin!”
-se căina, nevoie mare
prima gâză -fata mare-
“Hai, spuneti-mi că e tot,
altfel, cred că e complot!”

“Ba, nu e complot defel,
toți, ca mine, știu la fel
și mai mult, soro, să mor!
E Greier la… Conservator!”-
adânci rana, prin sare,
Libelula cârtitoare.

Cele noi fiind aflate,
jale mare-ntre surate
s-a pornit și, noaptea-ntreagă,
numa’ bocete-n Livadă
că… ”cu ce-am greșit noi, frate,
de-am rămas nemăritate?”

Până-n zori! Când, amețită,
de nesomn, o floricică –
de căpșun, să vă mai spun?-
le-a “trezit”, cu stropi de rouă:
“Ia sa vă zic eu vreo două,
Poate-ați fi gasit iubirea
de v-ați fi știut menirea
și, în loc de bârfă proastă
vă vedeați de traista voastră!…”

La un pahar de rouă, mai, 2010

Ora de citire

Zarvă, iarăși, în livadă!
Cum se-adună toți, grămadă,
Și-și dau ochi din ochi, privire
Că… e Ora de citire!

Laolaltă, mici și mari –
Licurici, bondari, țînțari,
Chiar și muște, buburuze,
Libelulele cam zuze,
Fluturași sau omiduțe,
Frămîntînd din picioruțe,
Se foiesc, aiurea `ndrugă
Toate-n jur la buturugă,
Să ia locul cel mai bun!
Că, nu-i de glumit, vă spun:
Cînd e ora de citit
Nu-i și oră de chiulit!

lacitit1

“E normal să fie așa!
Ție, mama nu-ți citea
La culcare, o poveste?
Îți mai amintești cum este
Și cum fremătai din pleoape,
Zîna de la Zmeu să scape,
Sau vreun Prinț să îl doboare?
Îți mai amintești tu, oare?”-
Așa spun în cor, degrabă,
Vietățile-n livadă,
Tuturor acelor care,
Cînd le văd, dau în mirare…
“Ba, mai bine ia un loc
Ici in iarbă, că nu-i foc!
Iar cînd e, să duci tu vestea
Și la altii, de povestea
Luată astăzi, în primire,
De la Ora de citire!
Este că ți-a fost de bine?”

Averea

Proţăpită pe o frunză
de arţar – o buburuză
se fălea cum, c-aşa sus
singurică a ajuns,
făr’ măcar un ajutor.
Şi era şi primul zbor!
Mîndră foc de-aşa ispravă
făcu-n jur atîta zarvă,
tot strigînd în gura mare
că ce tare zburătoare
este ea, şi cît de mică
îi părea sora furnică,
forfotind în iarba udă.

“Ce bezmetică, zăludă,
este această creatură!
-hohoti roşia făptură
bucuroasă de-înălţime.
Te mai poţi uita la mine?
Mamăăă, ce mai chef îmi vine
să vă spun acum la toţi
că aţi fost nişte netoţi
cînd mă învăţaţi, desigur,
că nu poţi de unul singur
ca în viaţă să răzbeşti!
Ei, care mai îndrăzneşti
să mă contrazici acum
cînd eu singură, pe drum,
am pornit-o la apus
şi-am ajuns atît de sus?!”

averea1

Uite-aşa rîdea făptura
dîndu-se în zbor, de-a dura,
cînd, de jos, cu-n zîmbet blînd,
o împinse la un gînd
furnicuţa cea cu minte:
“Ia, mai bine adu-ţi aminte
că, de n-aveai un părinte,
şi o soră şi-un amic
ai fi fost doar… un nimic.
Fără sufletul – avere
de şi-au dat, draguţa mea,
pentru tine, nu-i aşa?,
zborul ‘nalt nu îţi era,
decît…liberă cădere…”

La un pahar de roua 2009

Buburuzele

Chicotindu-se prin şoapte,
neavînd somn bun, în noapte,
hotărîră şapte amice
la aripi să-şi pună-alice,
şi să-şi urce lumea în cap,
s-o străbată-n zori, la trap.

“Unde mergem, ştiţi voi oare?
Că eu nu cunosc cărare
decît de la mam’ de-acasă
pîn’ la coana florăreasă!”
-zise îngrijorată tare,
prima dintre zburătoare.

“Păi, de assta esste vorba
ssă ne umplem bine tolba
si ss-o luăm la întîmplare,
pe-o cărare oarecare,
fără ţintă, fără sscop
pur si ssimplu, la noroc!”
-spuse-o altă gîză mică,
roşie-n aripi şi peltică.

“Eu propun, dragele mele,
să-i dăm bice la pingele,
că acuş’ e răsăritu’,
iară noi, cu ciondănitu’
nici că pare s-o gătim!
Hai, odată, să pornim:
uite, vă propun, pe soare
să ne cocoţăm călare!”
-se-auzi din bătătură
şi a treia creatură.

“Ba, eu zic, că nu-i de noi,
şi-s pusă pe tărăboi!
Eu pe soare nu mă urc,
nici să-mi dai frunze de nuc
să-mi fac rochie de mireasă!
Ţine-ţi minţile acasă!”
– ripostă, dînd din mînuţă
cea de-a patra, roş’ gîzuţă.

“Ştiţi ceva? Deja-i tîrziu,
şi la glume nu mai ţiu,
ori plecăm acum, îndată,
ori n-o facem niciodată!”
-se iţi, plină de-angoase
şi gîngania de la şase.

Uite-aşa, se tot certară,
pînă se făcu…iar seară,
ba, mai mult, ce grozavie
se-ntîmplă, să nu te ţie!
Că, din cîte se ştiau,
numai şase mai erau!

gargarite2

“Vai, dar unde-i mărunţica?
Voi îi mai zăriţi burtica?”
“Vai, păcate, surioară,
unde-o fi, că pe – aseară,
Cînd ne sfătuiam în şoapte,
eram toate, toate şapte!”
“Unde-o fi de nu-i cu noi?”
“Stai să vezi, că în trifoi,
cîtă vreme ne-am sfădit
ea, parol, s-a rătăcit!”
-hohoteau, acum, în iarbă,
lacrimi grele, pînă-n barbă,
cele şase surioare!

Cînd de-odată, de prin zare,
se auzi un mic chibiţ:
“Mamăăăă, ce vă mai jeliţi!
Iacă, eu, cît v-aţi certat,
m-am retras, că e păcat
să v-auz cum vă văitaţi
care încotro s-o luaţi!
Mi-am văzut de drumul meu,
n-am lungit-o teleleu,
şi-am ales prima cărare”-
spuse chicotind o muză,
aţi ghicit: a şaptea gîză!

“Haideţi, nu mai zaboviţi,
chiar e timpul să porniţi!
Sînt aicea, sus, pe floare,
mai aproape şi de iarbă,
mai aproape şi de soare!”

La un pahar de rouă, 2009