Tag Archives: Power of storytelling

The Power of Storytelling sau despre trezirea bunului simț scriitoricesc

Am avut fericirea, reala fericire de a reuși, în acest an, să particip la a 14-a ediție a conferinței internationale ”The Power of Storytelling”, eveniment organizat cu bună înverșunare de Decât o Revistă. Din nefericire, n-am spus prezent (sper să nu se mai întâmple!) decât întâlnirii de vineri, 17 octombrie, un prezent însă din care am făcut parte cu toate simțurile acasă. Iar când zic asta, știu bine ce zic! Și cred că și ceilalți participanți știu.

From power of storytelling

N-am interacționat, n-am ”socializat”, am preferat să fiu, de data asta, observator. Să ascult, adică, să ASCULT, așa cum Jacqui Banaszynski (ne)mi-a spus. Să fiu cu toate simțurile și simțirile acolo. Să înțeleg ceea ce știam deja, că suntem stări, iar pentru a înțelege o stare trebuie să conștientizezi că ești una. Prelegerea lui Jacqui, ”The Gift of Listening: How To Hear True Stories” a fost revelatorie. Pentru mine cel puțin, a fost, de departe, cea mai. Ascultă, atinge, privește, gustă, miroase, fii emoție și vei putea transmite o poveste, indierent dacă ești jurnalist, scriitor sau altceva. ”Stories, told with compassion and care, are one of the ways human beings can know ourselves and each other. They teach us where we came from and give us a sense of possibility about where we are going. They have the ability to transport us intro another s experience, to reveal a new perspective, to offer a sens of possibility. At their most basic, they archive our existence. At their most sublime, they reflect our humanity”.

From power of storytelling

O prelegere interesantă a susținut, după Jacqui, Leigh Hafrey, care ne-a purtat – i-a purtat, pentru a fi cinstită, pe cei interesați de tot ce mișcă în domeniul afacerilor – într-o călătorie în lumea poveștilor ”business”. Tema, deși de actualitate, nu m-a acaparat, prelegerea în sine mi s-a părut puțin prea didactică (am înțeles, totuși, de ce), am reținut însă mesajul conținut de o vorbă spusă de Chimamanda Ngozi Adichie (scriitoare nigeriană, autoare a volumelor Purple Hibiscus și Half of a Yellow Sun – Wikipedia), citată de Hafrey, ”When we realize that there is never a single story about any place, we regain a kind of paradise”.

From power of storytelling

Toată admirația mea s-a îndreptat, apoi, spre Kelly Benham, cel de-al treilea speaker al zilei de vineri, 17 octombrie, profesor la Universitatea din Indiana, câștigătoare, în 2013, a premiului Pulitzer pentru povestea ei, ca mamă. O poveste emoționantă, despre supraviețuirea unui copil născut prematur și pentru care șansele la viață sau o dezvoltare normală au fost minimizate de cadrele medicale. O poveste despre care Kelly spune că a reînvățat-o să scrie despre oameni, despre viață. ”I thought I knew how to tell a story until I tried to tell my own”… O poveste cu râsete, lacrimi, emoție. Ca toate poveștile spuse cu râsete, lacrimi și emoție.

From power of storytelling

Jonah Sachs, Amy O’Leary și Wendell Steavenson ne-au oferit, la rândul lor, motive temeinice de a fi numai ochi și urechi, (re)amintindu-ne că poveștile se spun bine odată ce ai înțeles că ele încep înainte de a ”deschide gura”, indiferent de epoca (digitală, acum) în care se află naratorul, că o poveste se transmite prin imagine, prin sunet, prin text, fie el și unul scurt – via rețele de socializare, e-mail etc. etc., că, a apreciat Wendell, ”one is information, one is communication”.

From power of storytelling

Tot vineri, la The Power of Storytelling – Decât o Revistă, am ascultat și povestea lui John Smith, spusă de Lisa Pollak. Un singur nume, șapte persoane diferite. Mi-am amintit de dealu’ Moisoaia dintr-un sătuc dintr-o comună din județul Bacău unde cei câțiva locuitori rămași poarta același nume. Moisei. Unul dintre cele mai dragi materiale la care am lucrat de-a lungul timpului.

From power of storytelling
From power of storytelling

Ziua a fost încheiată, la fel de fascinant precum deschiderea lui Jacqui, de Chris Jones. Nici nu știu cum aș putea să rezum cele câteva zeci de minute în care am ținut-o, împreună cu el, într-o emoție continuă, reală, cu treceri bruște de la râs la plâns și iarăși râs și… APLAUZE. Chris Jones a fost, cred, alături de Jacqui definiția sincerității. A ceea ce suntem, revin, adică stări. Iar nevoia de a scrie, oriunde, oricând îți vine, cum îți vine, depășindu-ți teama că n-ai avea nimic de spus, este una dintre ele… Parafrazându-l pe Chris Jones, ”dă-i naibii de critici (ei sunt cei mai fricoși), dă-le un șut în fund, așează-te naibii în scaunul ăla și SCRIE!”

From power of storytelling

Multumesc, Fundatia Comunitară Bacău! 🙂