Tag Archives: spitalul judetea de urgenta bacau

Oamenii mari incep sa descopere drogurile

Da, da, chiar asa, oamenii mari – medici, profesori, autoritati etc. – incep sa dea de gustul drogurilor. De gustul amar, desigur, acel gust pe care ti-l lasa tie, ca parinte, vestea – incredibilă? – că propriul tău copil, copilul tău atât de bine educat acasă și cu note mari la școală, consumă, totuși, droguri. Oamenii mari încep sa descopere că acel ”mie nu mi se poate întămpla!” este o minciună…

Cam asta ar fi- și-o spun cu bucurie!! – concluzia la care au ajuns niște oameni mari – adulți adică, dar și mari în funcții – reuniți pe 15 noiembrie 2012 la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău într-o, culmea, nici nouă și nici banală dezbatere pe marginea consumului de ”etnobotanice”, consum care în rândul adolescenților cu precădere este tot mai mare. Dezbaterea a avut loc în cadrul unei întâlniri de lucru organizată de Cartel Civic ”Viață, Mediu, Sănătate” Filiala Moldova și SJU Bacău.

Bine, bine, avem concluzia. Mai departe însă? Mai departe, îmi permit să cred, va trebui să înțelegem că atât vina, cât și responsabilitatea în ceea ce privește comportamentul copiilor noștri ne aparține. Nouă, tuturor. Inclusiv copiilor de la o anumită vârstă! Plecând de la fiecare din noi în parte, înțelegând și informându-ne asupra problemei în sine și a implicațiilor ei, cooperând apoi cu toți factorii implicați poate că am găsi mai ușor răspunsuri la întrebări aparent fără: de ce tocmai mie?, cu ce am greșit?, unde am greșit? etc.

From Diverse

Trecînd peste părerea mea, însă, iată cîteva date statistice:

De la începutul anului 2012, pană în luna octombrie inclusiv, persoanele MAJORE care au ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe Bacău cu consum DECLARAT de ”etnobotanice” au fost în număr de 40. În aceleași interval, în urgențe la Pediatrie au ajuns 250 de copii și adolescenți. Acestea sunt datele furnizate de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Bacău. La rândul lor, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău au declarat că numărul persoanelor – părinți de consumatori, prieteni și consumatori – care s-au adresat cel puțin o dată pentru consiliere este, de la începutul anului, de peste 120. Majoritatea consumatorilor sunt adolescenți între 16 și 18 ani, iar în 2011, cel mai tânăr consumator de ”etnobotanice” declarat la nivel național era în vârstă de OPT ANI si este din BACĂU

Centrul Antidrog Bacau își are sediul în str. Condorilor, nr. 4, Bacău, judetul Bacău și ușile deschise.