Ne-am regăsit vreo șapte zile (și tot aîtea nopți!) – cuminți, dar nu foarte, cum ne spune mama, să fim, încă de cînd eram nebuni de facultate – în povestea noastră cu nume Vechi, de Vamă.
Ne-am zbînțuit sălbatici pe plaja de la Stuf,
ne-am alintat tălpicile, genunghii, palmele și coatele-n nisip,
ne-am răsfățat, în zi și în noapte în apa lină a mării, am rîs prea mult și-am plîns puțin.
Ne-am relegat și dezlegat prieteni, ne-am reînnodat apoi cu mult mai strîns, fiecare cu adevărul lui, dependenți total de adevărul celorlalți,
ne-am Șuit și ne-am Paparudit în The Stage, ne-am jucat de-a noi înșine, că asta-i joaca noastră preferată și nu ne-am plictisit.
Am mai trăit și un perfect ratat răsărit de soare, pe ritmuri de Ravel, perfect că am fost doi, ratat că soarele zăcea ascuns printre nori.
În Vama, Vama noastră dragă…