Au fost odata niste Crisalide

A fost odata o Doamna… atat de frumoasa in caracterul si in chipul ei ca nu aveai cum sa nu te indragostesti de ea din prima clipa. Doamna a nascut un Cenaclu. In Cenaclu s-a format un pumn de Crisalide, iar din Crisalide s-au nascut fluturi cu aripi de profesori, jurnalisti, actori, sociologi si tot asa…
Inainte insa de-a prinde aripi de zbor, Crisalidele au invatzat sa vada lumea-n poezie. Doamna avea mereu grija de asta.

La Cenaclu la Doamna gaseai raspunsuri la orice intrebare. La Cenaclu la Doamna aveai voie sa razi, sa plangi, sa te revoltzi. Dar mai ales, aveai voie sa te scrii pe tine insutzi, descoperindu-l pe Nichita, pe Sorescu sau pe Grigore Vieru. Jucandu-te cu Arpagic, motanul unei Ana Blandiana, razand in hohote de un Pinocchio-ndragostit sau alergand printre propriile-ti Trecande anotimpuri...

Crisalidele sunt fluturi mari acum. Cu nume scrise pe cate o diploma, pe marginea unui articol de ziar sau sub un titlu de poezie publicata candva in vreo revista de cultura…

Doamna a iesit la pensie… Tanara, frumoasa, asa cum o stiu inca de cand aveam vreo 10-11 ani…

Ieri am fost la Cenaclu. Stiam ca Doamna nu mai e acolo… Dar nu stiam ca nici Cenaclul nu mai este!

Mi-am ridicat aripile grele in bataia timpului si-am inceput sa plang, sa rad, sa ma revolt, dar mai ales sa ma scriu pe mine insami. Fluture zburat din Crisalidele de-acum aproape 20 de ani ale unei Doamne atat de frumoasa in chipul si in caracterul ei…

Draga mea Doamna la per tu, va multumesc!

__________________

Dupa o luna…

Ce multe poti invatza intr-o luna! Cati oameni frumosi cunosti, cate voci auzi, cu cate contacte pe messenger te alegi… Doar dupa o luna. Si cate certuri, si cate mici rautatzi, si cate frustrari si cata oboseala, dar ce multe satisfactii!! Doar dupa o luna…

Cam asta mi s-a intamplat mie dupa o luna de lucru la radio. Care astazi, implineste o luna de emisie… 🙂

pentru ce mai asteptam zapada?…

Nu, zapada nu poate spala nici sangele unor nefericiti, nici urmele afiselor electorale, nici plictisul autumnal si nici bordurile, strazile si blocurile imputite. In care culmea, blocuri, locuim chiar noi, pe care, culmea, strazi pasim chiar noi, peste care  culmea, borduri trecem chiar noi… Intrebandu-ne (retoric?) daca propria noastra constiinta va putea fi spalata vreodata.

Care constiinta? Si/sau spalata de ce?

 

Prefer, in caderea primei zapezi in special, sa-mi uit constiinta acasa, sa pretind ca petele de sange ale unor nefericiti,  panourile electorale, plictisul autumnal, bordurile, strazile si blocurile care ne descriu atat de bine de fapt nu exista. Si sa-mi ridic ochii si  fruntea spre cer, si nasul, si obrajii,  si gura si barbia, sa-mi las intregul chip invadat si mintea mea si gandurile mele sa le las sa se acopere de nea. Sa-mi provoc astfel senzatii tari, sa cad in desfraul unei lumi care, de data aceasta, mi se contureaza ca fiind una perfecta.

Si-apoi, cand zapada va fi incetat sa cada, sa ma trezesc brusc: de cate ori m-am aplecat oare sa ridic cotorul de mar, coaja de portocala, punga de plastic sau chistocul de tigara aruncat de trecatorul pe langa mine? Si care a intinat zapada mea si lumea mea perfecta?… De cate ori m-am aplecat sa-mi spal noroiul lasat de pasii mei pe vreun trotuar sau pe cate o bordura? De cate ori mi-a pasat ca zidurile blocului meu sunt imputite si cad?…

Nu de prea multe ori. Pentru ca – imi vin in minte versurile unui cantec, aparent fara legatura cu zapada mea si cu lumea mea  – “mi-e rusine mai mult decat dor”…

Si-atunci ma-ntreb: care constiinta? Si /sau spalata de ce?…

 

Zapada nu poate sa spele. Eventual, poate sa acopere. Dar si asta, efemer.

 

la noi in oras avem di’ tati!

Ai nevoie de o chirie, vrei sa-tzi cumperi un apartament sub pretzul pietzei, nu shtii cum sa-tzi petreci sfarshitul de saptamana ?… Sau poate ai nevoie de un loc de munca, de o idee de afacere, de-un drum ieftin pana in Italia sau de-un bilet la concert…Vrei sa recuperezi ce ai pierdut sau sa oferi ce altzii cauta de zor ? Nimic mai simplu !

Ai la dispozitzie un orash intreg care te ashteapta sa-l descoperi… Mai mult ca sigur, strabatandu-l, vei gasi raspunsul tuturor framantarilor tale : mica publicitate…suta la suta gratuit! Trebuie doar sa-tzi fi stabilit inca de cand ai ieshit pe usha scopul si s? fii foarte atent : la stalpii de iluminat, la coshurile de gunoi, la garduri, la usile de bloc sau… cine shtie de unde sare iepurele…

Cert este ca, la sfarshitul drumului, vei fi aflat tot ceea ce ?i-ai dorit… Bunaoara, faptul ca tzi-ai pierdut animalul de companie, nu e motiv prea mare de ingrijorare, pe urmatorul stalp de telegraf, un concetatzean tocmai a gasit unul sau are de vanzare altul… Apartamentul visurilor tale il potzi achizi?iona fara batai prea mari de cap – adica, fara intermediari – accesand numarul inscris pe pubela de gunoi… Si tot stalpul de telegraf este cel care te va ajuta sa-tzi gaseshti sufletul pereche: “cetatzean italian, 50 de ani, caut domnishoara sufletista, 23-35 de ani pentru plimbari romantice sub clar de luna…”

E vara, e cald si bogata podoaba-tzi capilara a devenit o povara… Nu mai sta pe ganduri : noi “CUMPARAM PAR” !
Nu-i asha ca vorbim despre afaceri profitabile ?… De ce sa dai banii pe ziare sau la ziare cand « stalpii societatzii » sunt aici, pentru tine…

In fond, un singur perdant ar fi in toata chestiunea, dar nu unul foarte important : imaginea ora?ului…Un orash insa, in care avem de toate… Inclusiv “lapte de capra” !

 

 

pana la luna

Astazi am aflat ca “daca oamenii ar inventa o masinarie care sa foloseasca atat de bine energia folosita de un purice pentru a face un salt maxim, atunci ei ar sari direct de pe pamant pe luna…”

De multe ori trecem pe langa diverse expozitii de orice gen, fara a ne trece prin cap sa oprim macar pentru o secunda. Nu suntem curiosi deloc si, cu certitudine, pierdem mult.

la revedere prieten drag…

Draga Motzule, iti multumesc pentru tot ceea ce m-ai facut sa fiu, pentru ceea ce indraznesc sa sper si pentru ca indraznesc sa sper. Iti multumesc pentru vocea ta, pentru chipul tau, pentru strangerea aceea de mana si sarutul pe obraz, iti multumesc pentru bob dylan, pentru led zeppelin, pentru janis joplin si pentru john.

A venit randul nostru sa-ti cantam: “Ai iubit ca noi ideea de pace, ai iubit ca noi ideea de mandru om, l-ai iubit ca noi pe cel ce nu tace, ne-ai iubit pe noi si NOI te iubim!”

Dar lasa, nu fiti tristi, ploaia care va veni, le va potopi pe toate… Incercam sa facem noi un ORAS fara pacate?…

La revedere Motzule, prieten drag, nu te voi uita niciodata!

fara cuvinte

Mai deunazi am citit cum ca Armata Americana vrea sa implanteze microcipuri in creierele soldatilor sai. Si asta, Doamne fereste, nu pentru vreun alt motiv decat cel al evaluarii starii de sanatate a bravilor luptatori, 24 de ore din 24…

Nu am cuvinte sa exprim ce simt numai fata de ideea in sine, daramite de punerea ei in aplicare. Sunt pur si simplu impietrita de groaza, consternata si scarbita. Si-mi vine in cap versul unul cantecel (preluat de altfel dupa un mare hit cu un mare hotel american). “AMERICAAAAAAANIIIII-S DE VINAAAAAAAAAAAAAAAA BIP BIP BIP!!!”

cu aroma de cafea

De cand ma stiu am fost matinala. Dar nu am stat niciodata sa ma intreb de ce. Sigur este insa, ca iubesc diminetzile. Diminetzile in care, copil fiind,  admiram soarele rasarind tiptil din ceasca de cafea a mamei, imi puneam capul in bratele ei si ascultam impreuna ciripituri anapoda de pasari. Mai tarziu, in facultatate, diminetzile au devenit momente de reflectie. Doar eu cu ceasca mea de cafea, si cele cateva tzigari pe holurile jegoase ale caminului. Urmaream cum, din primavara pana-n toamna, doi gugushtiuci isi traiau povestea de iubire chiar pe ramul plopului din fatza geamului. Acum, la casa mea fiind, diminetzile sunt minute de “pus ordine” in ganduri, de stat la vorba cu prietenii pe forum, de descifrat vise de peste noapte.

Iubesc diminetzile la mare, la munte, diminetzile din curtea bunicilor, diminetzile care sparg petreceri cu prietenii, diminetzile cu examene, diminetzile fara examene, diminetzile de dinainte de concert, de dupa concert … Dimineztile care-mi calauzeau drumul spre liceu, spre facultate, diminetzile care-mi arata acum drumul  spre serviciu.

Dimineatza sunt eu insami.

Tacutele statui

Sunt aici mereu, reci, inexpresive, cuiburi de pasari in cuiburi de cultura…

    Odata ridicate – cu talente care, cine stie, vor fi candva, la randul lor imortalizate – ele vegheaza in tacere generatzii intregi de visatori pe aleea parcului.

    Sunt clipe incremenite de istorie, cultura si civilizatie. Si totusi, atat de lipsite de importantza…

   Probabil ca daca peste noapte cineva s-ar gandi ca aleea trebuie largita, abia atunci, trecand prin locul ramas gol, vom simtzi ca ceva (ne) lipseshte… Chiar daca nu vom ?ti cu certitudine ce.

Lansare de carte

Zilele trecute la Bacau a avut loc lansarea celui de-al doilea volum de versuri al scriitoarei Silvia Miler. Dupa “Lacrima Meduzei” – volumul de debut(2005) – Silvia Miler propune publicului cititor o noua colectie de poezii, reunite de data aceasta sub titlul “Incantatiile Meduzei”.

La eveniment au fost prezenti cunoscuti scriitori bacauani, profesori, critici literari si prieteni ai autoarei. Dupa ce scriitorul Ion Prajisteanu a amintit ca volumul « Incantatiile Meduzei » a aparut sub egida Fundatziei Culturale “Octavian Voicu” si a revistei de cultura « Plumb », cuvinte de apreciere au fost rostite rand pe rand, de profesorul Grigore Codrescu, de scriitorul Calistrat Costin, de criticul literar Petre Isachi precum si de apropiatzi ai autoarei care au tzinut sa o felicite.

In acord deplin, s-au remarcat atat talentul Silviei Miler “de a intra în metafizica liricii populare printr-o poezie a descantecului” (Petre Isachi) cat si abordarea de catre autoare a versului clasic, intr-o epoca in care “cuvintele nu mai au muzicalitate”…”Cand citesti poemele din ziua de azi – a apreciat profesorul Grigore Codrescu – este imposibil sa nu remarci ca ele vor sa shocheze prin cuvinte dure, murdare… Cand citesti Incantatiile Meduzei insa, aproape ca-tzi vine sa spui ca ele apartin unei autoare anacronice, pentru ca aceasta merge pe un criteriu poetic care, in timp, nu a dat gres niciodata. Silvia Miler cultiva versul livresc, clasic, or este greu sa scrii in ziua de astazi in vers clasic”.

Prin cele cca 40 de poezii, autoarea abordeaza toate marile teme ce au preocupat de-a lungul veacurilor gandirea umana: trecerea ireversibila a timpului, fericirea, viata, moartea, Dumnezeu. Toate sub forma “Incantatiilor Meduzei” – volum ce reuneste, “intreg registrul de sensibilitate al Silviei Miler”. “Cunosc poezia Silviei Miler de la primul volum si mi-a facut o buna impresie. Este un om care stie ce este aceea poezie. De altfel, nu pot sa nu remarc faptul ca, in ultima vreme, poezia bacauana incepe sa fie de genul feminin. Silvia Miler imi intareste acest gand!” a declarat Calistrat Costin, presedintele filialei bacauane a Uniunii Scriitorilor din Romania.

De remarcat faptul ca ambele volume – aparute la editura Casa Scriitorilor din Bacau, poarta amprenta autoarei, nu doar versurile apartinandu-i. Coperta si ilustratia interioara poarta semnatura tot a Silviei Miler.

Coraline

Cireasa rosie-n raspar

De pofta viermelui aleasa

Nebanuita esti in par

Rubin pe valul de mireasa

 

Mici coraline amagitoare

Desfata zvonuri la urechi

Intelepciunea iertatoare

Da noului… un rost mai vechi