Category Archives: M-am găsit într-un sertar

Biroul Marilor Plângeri

La Biroul Marilor Plângeri
sunt trei ghișee cu trei Îngeri

Pentru aceia care, uneori, sunt în mirare
și cer îndurare
că nu știu de-unde vin și cui aparțin
cazul, la ghișeul unu, este rezolvat.
Îngerul eliberează, în numele Tatălui, ieșire din anonimat,
de naștere certificat

Pentru aceia care, uneori, cad în negare
și cer îndrumare
că nu știu Iubirea, în Sine,
de-i față de-aproape sau le aparține,
Îngerul de la ghișeul doi,
în numele Fiului, eliberează foi

Iar pentru toți cei care simt că tot îi doare
și cer vindecare,
Îngerul de la ghișeul trei
are grijă de ei
și – arată sufletelor, în numele Sfântului Duh,
că Trupul li-i Unul, pământ și văzduh

smart

Ziua în care am crezut în Îngeri

Într-o zi am crezut în Îngeri

Din ziua aceea mai cred că li se spune Îngeri
pentru că ei n-au, ci doar veghează plângeri

Uneori, când eu beau cafea
îngerii beau din lacrima mea
iar alteori, obrazul, vreun înger mi-atinge,
lacrima-mi linge

Bănuiesc că îngerii au gustul sărat

Plângerile Lumii toate
în Îngeri cu aripi sărate

smart

Imaginar

Îngerii nu poartă sandale pentru ca așa, cu tălpile goale, să poată da Simțire pentru tot ce ne și le iese în cale.
Îngerii n-au stomac, de aceea au aruncat în lume ideea Iubirii la modul și timpul “necondiționat”.
Îngerii n-au palme, uneori te mângâie însă pe frunte și tâmple pentru ca din creștet mângâierea să-ți justifice ceea ce doar inima poate s-asculte.
Îngerii, de fapt, n-au trup, de aceea nu le este rușine că cineva i-ar putea vedea vreodată dezbrăcați, umblă nestingheriți lăsându-se primiți oriunde sunt chemați.
Și pentru că n-au trup și nu se văd, lumea se folosește, aparent bizar, de cuvântul “imaginar”. Dar tocmai aceasta este dovada existenței lor. “Imaginar” pentru a-ți putea explica sau măcar a accepta tot ceea ce nu înțelegi și despre care spui că n-ai habar, dar Simți și pentru că Simți nu poți spune că-n Simțirea asta minți…

smart

Din ceață

Am un copac anume, nu îi spun pe nume, are ritm și are timp. De mine. În orice anotimp.

***

Nu știu ce-o să zică lumea despre asta, dar pe mine, de cum am deschis fereastra, m-a invadat un chef de dans nebun, aș lua la dans trotuarele din drum. Copacii toți, ieșiți în cale, n-au astăzi frunze, au note muzicale!

***

Și era o dimineață ca aceasta
și era ceață
gândul ni-l purtam agale
copacii n-aveau frunze s-o străbată
ci note muzicale
și ne-am făcut din crengi un portativ
ceața – laitmotiv

***

Și chiar așa, oare sensul ceții care-o fi? Nu cumva ceața e dată pentru a-l face pe cel de-o poartă în sine, să se străbată? Iar dacă e pe dinafară, nu cumva folosul ceții e de a trece prin ea, de-a nu stagna, de-a o parcurge până a da-n lumină? Și de-i uneori în tine sau, poate, înafara ta, ceața e o poartă, bate curajos în ea! Așa îmi zice astăzi în cafea.

***

Și mi-a cășunat, așa, privind prin ceața asta deasă, că dacă aș avea, fizic, un obiectiv bun, aș face zoom nu pentru a sta la pândă încercând să aflu ceea ce lumea nu are, de fapt, în intenție să ascundă, ci mi-aș aduce cerul mai aproape, zborul în detaliu al păsărilor desupra orașelor, aș observa și m-aș fascina de stropii de ploaie priviți îndeaproape. Dar stai, eu am Universul în mine, n-am nevoie, fizic, de obiectiv, sufletul meu vede și simte, nu stă la pândă, n-are nimic să ascundă, deși poate, uneori, cântă naiv… 

***

Si vorba cuiva, mai zilele trecute, de ce ar trebui sã demonstrez cuiva, stiintific, rational, cã stelele vorbesc, când eu Stiu asta prin simplul fapt cã Simt cã ele Sunt? Chiar de nu se vãd printr-o ceațã ca ceața din aceastã dimineațã. 

Le-am spus copiilor mei si ei m-au înteles, cã uneori îmbrãtisez balauri si zmei. Cã stau de vorbã frumos cu ei si cã, desi ne este putin fricã si aparent este greu, dupã îmbrãtisare, ti se aratã o altã parte, cea cu luminã, din inima unui balaur sau a unui zmeu…

Zmeu și Zână

Am stat de vorbã cu ploaia în zorii trezirii mele, am bãgat de seamã cã are ceva sã-mi spunã. Nu stiu exact ce sã-nteleg din povestea asta, dar era ceva legat de un zmeu si de o zânã. Zmeul era cumva, nu înrãit, ci mâhnit si-n lacrimi a izbucnit când zâna, cu un hap de curaj, l-a întrebat “hei, zmeule, ce porti în bagaj?”. Iar zmeul, putin interzis, i-a zis cã poartã lipsã de îmbrãtisare si lipsã de iubire si cã, posibil, de-aceea îi este bagajul greu, cã poartã-n el Uitare. Si zâna, cu încã un hap de curaj, i-a rãscolit zmeului în bagaj. I-a dat o îmbrãtisare si-n ea a pus iubire. Iar zmeul a iesit din Uitare si-a-nceput sã facã Bine…

Dacã voi pricepeti ceva din povestea ploii, haideti cu mine sã dezbatem la cafea. Bunã dimineata, zmei si zâne dragi din viata mea!

Haide, Primăvară, hai, gâzele-ți cântă din nai, ce te tot codești, ce stai?

Prea e primăvară si dimineatã, asa cã ce altceva sã fie de fãcut pentru început, dacã nu cu o cafea aromatã în fatã, sã iei un strop de binete în inimã, sã-l molfãi precum o gumã de mestecat si, ca atunci când erai copil în bunãtate necenzurat, sã-l dai mai departe, din inimã în inimã, pânã când toate inimile din lume se vor fi îmbunat…

Pare cã s-a întors conita Iarnã, dar nu, nu e asa, pesemne trage doar vreo ocheadã sã se convingã cã si-a fãcut treaba, cã a lãsat totul în ordine, loc de pãsãri cãlãtoare, loc de muguri si ramuri în floare, loc de bucurie pentru soare rãsare. Bea si ea o cafea cu conita Primãvarã si, de nu s-or lua la harțã cine stie pentru ce motiv imaginat, o sã plece de îndat’! 


Din primãvarã-n primãvarã, mugurii-nvatã s-aparã, iar din ei, mai mult decât sã-nvie, florile-nvatã sã FIE…


Cu primãvara în gând, dincolo de ceata diminetii, iau mugurii în palmã în drumul meu spre undeva. Strãzile orasului cântã-n dimineti, trotuarele au urechi, pasii îi ascultã. Fiecare (pas) cu ritmul lui. Si mintile haihui…

Fara rabat

Fãrã rabat de la Iubire, cu atât mai mult astãzi cã-i miercuri, mijloc de sãptãmânã, Iubirea nu se amânã, cana mea e un ochi imens de cafea, iar privind-o eu asa si ea pe mine, ochi în ochi privirea ne-om tine, vorbim Iubire, cântãm Iubire, ne sorbim din priviri, sãrim din vreo amintire în alte amintiri, dar stai putin, îmi zice, dar stai putin, îi spun, trãirea noastrã e, privindu-ne, aici si acum…

Rime

Bici
Rimeazã cu Aici
Care rimeazã cu Arici
Ariciul, rimã – Pogonici
Cu rima clarã de Beșici
Care rimeazã cu Arnici
Fir de țesut rima Amici,
Of, dar rima lor e Frici
Iar rima pentru Frici e Bici
Care rimeazã cu… Beșici
De țepi uriași de la Arici
Ariciul care-i Pogonici
Cu rima lui, acum, Aici.

Creieru-i pentru pitici.

Zânelor

Zânelor, știți, li s-a spus sã-ți tinã nasul pe sus, darã nu de-nfumurare, ci pentru adulmecare. Ca așa, cu nasul fin, atunci când miros venin, bagheta sã o ridice, din venin sã facã bice, dar nu de lovit mai tare, ci pentru, pe șleau vorbind, anti-venin vaccinare.

Zânelor li s-a mai dat sã nu-și punã voal pe cap, ci, eventual, antene de auzit pe cel de geme, cu-a baghetei putințã, sã-i mai ia din suferințã.

Zânelor li s-a cerut sã nu poatã sta-n șezut, zânele nu au genunchi, doar sclipici prins în mãnunchi. Zânele nu au nici coate, fiindcã ia și te socoate: zânele au aripioare pentru ca mereu sã zboare, unde-i rost de-ncãierare sã presare cu iertare și cu bunã împãcare.

Lacrimi, zânelor n-au dat, li s-a zis cã n-au pãcat.

Dar, de asemenea, e scris: zânele au interzis sã-și spunã mãcar pãrerea despre cele omenești pentru cã nu simt durerea, doar o vãd ca s-o alunge de la cei de îi strãpunge.

Nu-i așa? Zânele par fericite, de-omenești prea ocolite.

Iar pentru cã par așa – și-am încãlecat pe șa! – of si vai, bietelor zâne, oamenii le spun pãgâne, vrãjitoare și nebune…