Mic tratat despre autenticitate

Să umblu mereu cu un semn de întrebare deasupra văzului, auzului, simțirii mele. Să fiu eu însămi un permanent mare semn de întrebare, în ceea ce privește conștiința, conștiența și cunoștința pe care mi le asum ca valori. Cred că asta înseamnă pentru mine a fi autentic. Pentru că nici autenticitatea nu mai are doar un sens, acela al dicționarului care definește ”AUTENTIC, -Ă = Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială”. Culmea, a fi mereu la îndoială cu mine însămi – prin îndoială neînțelegând ”lipsa de încredere în mine” ori ”neasumarea propriei valori”, ci a fi în permanentă uimire față de tot neprevăzutul, necunoscutul – este taman referința mea în ceea ce privește ”autenticitatea”. Și mă tem de ziua aceea în care și mă rog să nu vină vreodată, când, fără să fiu conștientă, în conștiință și cunoștință, să-mi pierd mințile și sufletul, ajungând să mă consider un semn de exclamare. Din aici în acum și din când în gând pășesc cu sfială, vulnerabilitatea fiindu-mi haina de gală, în mine, din mine spre tine, Lumea mea mare în semne de întrebare fără de hotare. Bună dimineața, om bun care, deși înțelegi, te îndoiești de ceea ce spun! 💚

Cum au făcut cunoștință oamenii din țara fără destinație cu Frica și Curajul

– dedicată lui Sebi, 9 ani –

A fost odată ca niciodată o Țară numită Țara Curajului. Aici, toți locuitorii erau neînfricați, iar motivul pentru care era așa era foarte simplu: în acea țară, cu excepția locuitorilor ei, nu exista nimic. Aboslut nimic. Țara era doar un teren imens și gol, pe care ziua locuitorii mergeau fără direcție, iar noaptea obosiți de atâta fără direcție, cădeau alandala și adormeau. Pe cât erau de curajosi, așadar, pe atât de obosiți erau și nedumeriți de oboseala lor pentru faptul că, orcât și oriunde ar fi mers, ei nu ajung nicăieri.

Mai mult, locuitorii habar nu aveau că sunt curajoși și nici că locuiau în Țara Curajului. Acest nume, de Țara Curajului, l-a pus, de fapt, un Doctor. Doctorul, nu știe nimeni nici de unde, nici cum, a poposit într-o zi în acea țară, iar tot ce a putut vedea era o mulțime de bezmetici pe un teren gol, umblând care încotro, fără nici o direcție. Ochii locuitorilor aveau cearcăne mari, frunțile lor erau pline de stropi de sudoare, gâfâiau și oftau întruna.

Doctorul a dat ”Bună ziua!”, și-a scos trusa medicală și le-a spus locuitorilor: – Vă văd foarte obosiți, cu toate acestea sunt impresionat de curajul vostru de a merge întruna nicăieri. Aș vrea să vă ascult inima și să vă fac analizele! Ați putea, deci, să veniți la mine.

Uimiți, locuitorii Țării Curajului și-au găsit astfel prima destinație. Când Doctorul și-a scos însă Stetoscopul, Seringa și Acele, locuitorii au simțit ceva ciudat, un fel de transpirație și un ghem în stomac și au aflat astfel, pentru prima oară ce este frica. Frica de Doctor.

Dar, pentru că Doctorul s-a ascultat mai întîi pe el și le-a dat și locuitorilor să îi asculte inima și pentru că Doctorul mai întâi s-a înțepat pe el și și-a luat sângele – iar când s-a înțepat, nu a plâns, ci a zâmbit – locuitorii au învățat nu doar ce este frica, ci și Curajul. Rând pe rând, s-au lăsat toți consultați de Doctor și au întins mâinile pentru înțepături și n-au plâns, ci au zâmbit, exact ca Doctorul.

-Gata!, a spus Doctorul după ce i-a consultat pe toți. Am făcut analizele și ele îmi arată că aveți o doză foarte ridicată de Curaj, iar a fi Curajos este Sănătos. Vă declar locuitori în Țara Curajului și vă recomand să nu mai mergeți aiurea, vă recomand să vă jucați, să faceți ceva util și să vă odihniți. Găsiți-vă, așadar, niște destinații!

Pentru a putea afla alte destinații, locuitorii aveau nevoie însă, să știe cum. Ei, dar asta este deja o altă poveste.© Camera cu Povești – Mădălina Rotaru

Strănut

într-o dimineață am adulmecat atâta la aerul de afară în așteptarea unei primăveri că am inspirat și bătaia din aripi a unui fluture nevăzut. Sau o fi fost o zână.

atunci mi s-a năzărit că strănuturile, știți, se prea poate să fie cauzate de inspirația unui zbor de fluture nevăzut…

Ups! Am strănutat o zână!

Mic tratat despre DOR

La prezentul continuu, mă trezesc, uneori, tânjind după vremuri în care nu m-am născut. Ceva dinlăuntrul meu se identifică, în momentele acelea, cu un dor nebun de acele vremuri, chiar dacă, în carne și oase, sunt în afara lor. Și nu mă-ntreb totuși, niciodată, în acele momente, ”cum ar fi fost dacă…” pentru că, bizar poate, vremurile acelea de care mi-e dor, chiar de eu sunt trupește în afara lor, ele sunt parte din mine, le simt, mă simt una cu ele.Ascultându-mi eroii, apoi, citindu-i, descoperindu-i, înțeleg că dorul meu nu e o simplă nebunie, la fel cum identificarea mea cu ceva aparent exterior mie nu-i o nebunie. La prezentul continuu, nu-l am pe ”ce-ar fi fost dacă…” în mine.Ideea asta a maturizării e o iluzie îmi zic din nou, la fel cum ”aici și acum” aruncă-n derizoriu conceptele de ”trecut” și ”viitor”. La prezentul continuu, netrupește, sunt una cu vremurile mele de care mi-e dor.Ce vreau să spun, pentru că așa simt, este că de oricare derizorii ”trecut” sau ”viitor”, trupește, aș fi aparținut, aș fi fost mereu aceeași, a prezentului meu continuu, un element lipsit de importanță din infinitele elemente ale ”tagmei inadaptaților”. Sau, mai drag mie auzului si simțirii, unul din infiniții naivi ai Clubului Naivilor Iremediabili, cum râdeam cu un drag prieten plecat de câțiva ani în ”Nepământenesc”…

Epifanie. Spovedanie cu mâini

29 ianuarie 2020

Uneori, un înger mi se-așază în palma stângă

Pentru ca eu, dreptace, cu cealaltă mână

să-l pot mângâia când pornirea mângâierii nu-mi dă pace.

În zilele acelea, îngerul vrea să mă joace.

Uneori, un înger mi se-așază în palma dreaptă

Pentru ca eu, stângace, cu cealaltă mână

să-l pot mângâia când pornirea mângâierii nu poate să m-ajungă

În zilele acelea, Îngerul vrea să mă plângă.

Și știu!Îngerul se-așază în palma mea dreaptă sau stângă

Pentru ca aripile mele nevăzuteuneori stângace, uneori dreptacesă nu mi se frângă.

***

10 iunie 2020

Mi-a zis, este scris:

Cu rana adâncă din mâna ta dreaptă

– eu o Privesc şi… şi alţii o văd, deşi nu se vede –

Simţirile tale le strigi chiar dacă, acum,

Lumea nu crede.

Durerea-i prea mare şi-n rimesi vorbe,

Simţirile tale le strigi,

rana-ţi doar tu poţi s-o vindeci, durerea s-o stingi.

Cândva…Cândva vei afla că Strigătul Lumii

ai zămislit prin penel

cu sânge – cerneală din mâna dreaptă, rănită, a ta…

Şi Lumea, atunci, va credeşi nu doar va vedea.

***

27 iunie 2020

Mâna mea dreaptă

este înțeleaptă

Mâna mea stângă

pare nătângă

Săracă în duh, palma mea stângă

Rana cunoașterii de-a dreapta și Tatăl de-acolo,

Nu știe s-ajungă.

Fericiți săracii cu duhul.

Rănile ating Văzduhul.

***

29 iunie 2020

Timpul vindecă răni – Lumea o zice,

dar mâna mea dreaptă, cea înțeleaptă

o contrazice.

Timpul nu vindecă răni,

timpul, în tăcere și fără socoteală,

răni doar pansate, ascunse sau negate,

le scoate la iveală.

Și Timpul însuși îți strigă atunci

“Sunt Timpul să vindeci

fără să negi Rana, pansamentul s-arunci!”

Iar mâinii mele cea stângă, micuța nătângă,

fericita cu duhul, auzind acestea,

îi vine să plângă

***

30 iunie 2020

Palmele amândouă scufundă-ți în rouă,

spală palma stângă, aia nătângă,

fericita cu duhul,

roua s-atingă Văzduhul,

spală palma dreaptă, aia înțeleaptă,

roua să deschidă,

Rana să-nchidă!

***

12 iulie 2020

Mâna mea dreaptă, aia rănita, dar înțeleaptă

vorbește cu mâna mea stângă, aia nătângă, fericita cu duhul:

Știi, uneori aș vrea ca tu să fii eu.

Numai așa ai vedea și ai simți

cât de bine e să trăiești lângă cineva ca tine

chiar dacă doare, e atât de bine…

Și mâna mea stângă

fericita cu duhul, aia nătângă,

emoționată, începe să plângă.

Rana mâinii cea dreaptă,

aia rănită, dar înțeleaptă,

cu stângăcie străpunge

cu duhul o unge…

***

16 iulie 2020

De când i s-a zis că adâncă, acolo, rana o poartă,

e tot mai înțeleaptă

mâna mea dreaptă.

Deși n-a înțeles când i s-a zis,

a știut că-n Rana de-o poartă

sunt rănile celor ca ea din Lumea toată.

Ascunse, nepătrunse, nevindecatede

simțirea însăși a Lumii, negate, ferecate.

Vezi tu? zice mâna mea dreaptă, aia rănita, cea înțeleaptă,

mâinii mele stângi,

fericita cu duhul, naiva,

“atunci când tu plângi

din senin și lumea te ceartă

eu știu că tu știi de rănile lumii

ce Rana-mi le poartă…”

și când aude asta, mâna mea stângă,

fericita cu duhul, aia nătângă,

Rana dreptei mai tare o plânge,

o curăță de sânge.

***

24 iulie 2020

Căuș împreunate în jurul cănii de cafea.

Privește mâna dreaptă, rănita înțeleaptă,

la mâna stângă, fericita cu duhul, nătângă a mea.

Și zice mâna dreaptă:

”Nătânga mea stângă,

fericită cu duhul, îmi pare mie sau și tu ești crestată?

Văd cicatrici pe tine pentru prima dată!”

Și zice mâna stângă:

”Vezi bine, rănită a mea, dreaptă înțeleaptă!

Pe când eram liceană, am fost și eu crestată,

întru frăție despicată,

de cruce prin sânge.”

stânga râde isteric,

isteric dreapta plânge.

”Înțelegi acum, nu-i așa,

Rănită înțeleaptă dreaptă a mea…

Eu pus-am frăție,

Tu, peste, legat-ai cununie…”

***

27 iulie 2020

Mâna mea dreaptă, rănita înțeleaptă

și palma mâinii cea stângă, fericita cu duhul nătângă.

“Ce vezi?”, o-ntreabă blândă mâna mea stângă.

Iar mâna mea dreaptă începe să plângă.

“E calea știută, privind înapoi,

cu pacea știută, știutul război.

E și-o neprevăzută, privind înainte,

toată-n simțire, dar fără-nvățăminte.

Și mai e o cale, indică sihăstrie.

Aceste trei drumuri se arată-n palma-ți, mie”.

“Toate de viață, trei linii ce vezi,

căile tale sunt în răscruce.

Și Înțelegi prea bine, dar încă nu Crezi

în Calea cea nouă pe care pasul te duce”

Mâna mea stângă palma-și închide:

“Cheia-i la tine,

Taina la mine,

Ești înțeleaptă, dar inima-ți deschide!”

***

18 august 2020

Deși-i nătângă,

fericita cu duhul, palma mea stângă,

la ea tot tinde s-ajungă

palma mea dreaptă, rănita înțeleaptă,

duhul să-l pătrundă.

Nătânga, în linii, îi scrie

”Privește, înțeleaptă, ce îți zice ție:

distanța de la Tine la mine, doar Tu n-o poți ajunge.

Vindecă-ți de rațiune rana, spală-ți simțirea de sânge!

Distanța de la Mine la tine

prin duhul, nu există.

Contemplă Văzduhul! În contemplări insistă!”

***

25 august 2020

trei nopți la rând visat-au că-s legate

și au simțit coșmar,

c-așa nu pot răzbate

și că Împreună înseamnă Libertate

și s-au Trezit

și-a înțeles rănita, mâna mea cea dreaptă

că nu e singura-nțeleaptă

și știe fericita-n duh, mâna mea cea stângă

că nu e chiar așa nătângă…

***

EPILOG

28 ianuarie 2021

Mâna mea dreaptă, pretins înțeleaptă

făcut-a Pace

cu mâna mea stângă,

pretinsa naivă, nătângă.

Nu se mai hărțuiesc de-acum.

Privit-au Luna azi-noapte

și au înțeles că jumate cu jumate,

în baie de Lumină

se face Luna Plină.

Înțelept, naiv, în degete se-adună

mâinile mele de-acum Împreună.

Una în cealaltă se țin

pentru că au înțeles,

doar lor își aparțin.

Zboruri

Ce greu, ce greu e să te scuturi

de senzația aripilor fluturi

care cândva te-au învățat că poți să zbori

chiar dacă,

chiar dacă uneori,

te-au dus și pe tărâmuri neplăcute

ori în ținuturi neștiute.

E greu, e greu să uiți și să te scuturi

de zbor cu aripi fluturi

ce-odată ai avut în umeri.

Respiri adânc, în zboruri te numeri.

Biroul Marilor Plângeri

La Biroul Marilor Plângeri
sunt trei ghișee cu trei Îngeri

Pentru aceia care, uneori, sunt în mirare
și cer îndurare
că nu știu de-unde vin și cui aparțin
cazul, la ghișeul unu, este rezolvat.
Îngerul eliberează, în numele Tatălui, ieșire din anonimat,
de naștere certificat

Pentru aceia care, uneori, cad în negare
și cer îndrumare
că nu știu Iubirea, în Sine,
de-i față de-aproape sau le aparține,
Îngerul de la ghișeul doi,
în numele Fiului, eliberează foi

Iar pentru toți cei care simt că tot îi doare
și cer vindecare,
Îngerul de la ghișeul trei
are grijă de ei
și – arată sufletelor, în numele Sfântului Duh,
că Trupul li-i Unul, pământ și văzduh

smart

Ziua în care am crezut în Îngeri

Într-o zi am crezut în Îngeri

Din ziua aceea mai cred că li se spune Îngeri
pentru că ei n-au, ci doar veghează plângeri

Uneori, când eu beau cafea
îngerii beau din lacrima mea
iar alteori, obrazul, vreun înger mi-atinge,
lacrima-mi linge

Bănuiesc că îngerii au gustul sărat

Plângerile Lumii toate
în Îngeri cu aripi sărate

smart

Aripile mele

Uneori, un Înger mi se-așază în palma stângă
pentru ca eu, dreptace, cu cealaltă mână
să-l pot mângâia când pornirea mângâierii nu-mi dă pace.
În zilele acelea, Îngerul vrea să mă joace.

Uneori, un Înger mi se-așază în palma dreaptă
pentru ca eu, stângace, cu cealaltă mână
să-l pot mângâia când pornirea mângâierii nu poate să m-ajungă.
În zilele acelea, Îngerul vrea să mă plângă.

Și știu!
Îngerul se-așază în palma mea dreaptă sau stângă
pentru ca aripile mele nevăzute
uneori stângace, uneori dreptace
să nu mi se frângă.

”free fall, flow river, flow…”