Da, lung, foarte lung…Ca după atunci când, abia renăscut, știi că nu (mai) aparții acestui timp, acestei lumi bolnave de război, de ură și minciună. Asculți, privești (in)conștient (in)conștientul – joc de paranteze – și știi(?) că doar(e!) ție-ți aparții…
Azi – iar apoi am realizat că-i zi de mare sărbătoare – în momentul acela în care pleoapele între somn și trezire se îngână, gândul mi-a fost că niciodată, dar niciodată vreun Trezit nu va putea, Trezit cu adevărat fiind, să explice războiul. În acest SENS, nu există justificare…
Scriam cândva și rămân neclintită în simțita asta, la prezentul continuu, scriu atât de rar despre urâtul din jurul meu, nu pentru că nu-l văd sau pentru că mă mint, ci pentru că a scrie despre frumos și a-l căuta acolo unde este atât de greu de găsit este arma mea într-un război al trăirilor umane negative nejustificat (ca orice alt război) de nimic rațional, cauzat însă de lipsa de iubire și educație la timp a celor dominați de astfel de negative trăiri.
Rămân, astfel, la indignarea mea. Pe care nici un manual de istorie, nici o demonstrație din Lume ce ține de rațiune, pe care nimic, absolut NIMIC pe Lumea asta nu mi-a putut-o – de când am conștiință asupra-mi și de când amintirile despre ființa mea sunt, adică de pe vremea când eram în neconștiință de mine -, nu mi-a putut-o, ziceam, înlătura. Aceea că NIMIC, dar absolut NIMIC din ceea ce ține de așa numita ”rațiune” nu poate justifica un război.Înțelegând totuși că lipsa de Iubire și lipsa simțului umorului stau la baza războaielor…
De ce e atât de greu să te situezi, pur și simplu, în tabăra Pace și atât? Că am senzația (dureroasă până în rărunchi) că tare se confundă relația Bine – rău cu relația Pace – război… Or, eu pot înțelege că răul e util în a vedea și conștientiza Binele, dar NU, NU avem nevoie NICIODATĂ de război pentru a fi în PACE. E o echivalență, acolo, pusă greșit, de neînțeles pentru mine și nici măcar de acceptat între Bine-rău <=> Pace – război.Și zac în neputința asta a neînțelegerii și acceptării. Și o ascult din când în când pe Janis Joplin…
Și mai cred că una dintre (dacă nu cea mai) cele mai importante mobilizări de urgență este aceea de a le vorbi copiilor despre Pace și cum să rămâi în ea și cu ea. Zi de zi și cu atât mai mult în aceste zile. Că într-un război mor oameni nevinovați, că oameni cu Pace sunt fără voia lor și împotriva credințelor lor pentru Pace, implicați în conflicte. Că absurd, în numele lor niște (e suficient și unul, de exemplu) dezaxați pronunță, culmea, Pace, dar FAC RĂZBOI.Pentru FII și nu în numele fiilor, în mobilizarea asta de urgență cred…
Că…dintre războaie (un război, pentru mine, înainte de a fi al exteriorului, rămâne unul ce ține strict de interior), poate că cel mai greu de dus este cel împotriva înrăirii. Lupta pentru neînrăire e cumplită, de lungă durată și profund dureroasă, dar mai cumplită decât lupta în sine mi se întrevede – de la exterior, odată ce vei fi învins înrăirea – pierderea acestei lupte. Pentru că, odată pierdută lupta împotriva înrăirii, înrăindu-te, nu-ți dai seama că TE-ai învins…
De când mă știu, am încercat să ocolesc orice formă de conflict, mă ascundeam – copil fiind – sub plapumă la orice semn care prevedea o mică ceartă și nici până astăzi, filmele „cu război” nu le-am putut urmări. Mi-au lipsit cu desăvârșire (binecuvântată lipsă!), copil fiind și adolescent și apoi “om mare” , bătăile în casă, iar unor agresiuni de orice fel venite din exterior de la cunoscuți și necunoscuți am ales să răspund cu o întoarcere de spate precedată de o vorbă bună. Nu știi să lupți, mi s-a mai spus pe ici pe colo, iar eu cu înverșunare mi-am asumat neștiința aceasta a intrării în vreo luptă provocată de exterior, continuând să cred, să simt că Iubirea, zâmbetul și gândul bun, curat sunt cele mai bune arme cu care vom fi fost noi, muritorii cuvântători, înzestrați de la zămislire.
Că, în fond, niciun război nu vine neînvățat și nici o pace nu poate cobori peste ceea ce ți-i exterior decât dacă vei fi fost învățat să-ți crești, prin Iubire primită și dăruită, pacea interioară, acea pace pe care o vei fi purtat, de asemenea, de când te vei fi născut…
Și da, aceasta mi-i epifania fiecărei zile, cu gândul acesta vă dau binețe, oameni dragi din lumea mare, în fiecare dimineață.
ZI BINECUVÂNTATĂ, OM BUN, OM DRAG, OM PACE DIN LUMEA MEA! Te rog doar atât, NU UITA: În vreme ce oameniI fac război, Îngerii care-au fost odată NOI împletesc în Cer cojoace, steaguri albe și haine de PACE… Că dintr-un Răsărit în altul, Cerul împletește-Înaltul și din Apus înspre ApusCerul toarce, luna-i fus. Între Răsărit și-Apus este Sunt până la Nu-s…
Bună dimineața, om bun și drag din lumea mea!
