Category Archives: primite-n dar

Biroul Marilor Plângeri

La Biroul Marilor Plângeri
sunt trei ghișee cu trei Îngeri

Pentru aceia care, uneori, sunt în mirare
și cer îndurare
că nu știu de-unde vin și cui aparțin
cazul, la ghișeul unu, este rezolvat.
Îngerul eliberează, în numele Tatălui, ieșire din anonimat,
de naștere certificat

Pentru aceia care, uneori, cad în negare
și cer îndrumare
că nu știu Iubirea, în Sine,
de-i față de-aproape sau le aparține,
Îngerul de la ghișeul doi,
în numele Fiului, eliberează foi

Iar pentru toți cei care simt că tot îi doare
și cer vindecare,
Îngerul de la ghișeul trei
are grijă de ei
și – arată sufletelor, în numele Sfântului Duh,
că Trupul li-i Unul, pământ și văzduh

smart

Ziua în care am crezut în Îngeri

Într-o zi am crezut în Îngeri

Din ziua aceea mai cred că li se spune Îngeri
pentru că ei n-au, ci doar veghează plângeri

Uneori, când eu beau cafea
îngerii beau din lacrima mea
iar alteori, obrazul, vreun înger mi-atinge,
lacrima-mi linge

Bănuiesc că îngerii au gustul sărat

Plângerile Lumii toate
în Îngeri cu aripi sărate

smart

CHEIA

În urmă cu un an, chiar pe 1 iulie, sub cod roșu de caniculă, îmi scoteam în lume, într-o emoție fără margini, copiii mei în rime din volumul ”În grădina de la moară”, printr-o lansare pe care nu-mi va fi dat vreodată s-o uit, ea însemnând pentru mine, drumul către o anume vindecare. Au urmat, cu aceeași emoție, la distanță de câteva luni, ieșirea de sub tipar a lui ”Verde ca Pepenele și cele șapte mioare” și o lansare la fel, vindecătoare, iar după alte câteva luni, ”La un pahar de rouă”, volumul meu la a doua ediție, revizuită și adăugită, de poezii dedicate tuturor copiilor născuți și nenăscuți încă. Toate, la editura CASA DE PARIURI LITERARE.

FOTO: ALIN LEANCĂ

Pe drumul acesta al vindecării, nu poeziile și poveștile au fost însă, medici. Ele sunt și vor rămâne, fără doar și poate, leacuri. Pe drumul acesta al vindecării, curanții mi-au fost și-mi sunt vorbele, îmbrățișările, încurajările tuturor celor care – mari și mici deopotrivă – și-au găsit răgaz să le citească. Adică… voi.

Spuneam în urmă cu un an: ”În toată nebunia asta numită ”În grădina de la moară” în care, precum Alice în Țara Minunilor m-am trezit peste noapte aruncată sau precum Dorothy în Țara lui Oz, că port în mine și voi continua să port, chipuri și zâmbete de Oameni. Călăuze dintotdeauna sau tovarăși de drum pe care uneori ți-i faci întâlnindu-i, într-o zi, pe aceeași cărare pe care tu mergi în acel moment. Și care îți vor rămâne în suflet mereu pentru că, împreună ați fost parte, culmea, neîntâmplător, dintr-o anume Întâmplare…”. La fel spun și acum.

Fără voi toți, călăuze, curanți, tovarăși de drum, crez și simțire, un licurici, pe care vi-l dedic acum, la împlinirea unui an, e posibil să fi rămas pentru totdeauna fără sclipire…

Vă mulțumesc în numele lui și… VĂ IUBESC! <3

MULȚUMESC! CUM ȘI CU CE POT AJUTA? (VINDECĂRI (IN)VOLUNTARE)

Printr-o (fericit!) eronată înțelegere sau formulare a unui anunț, dar fără îndoială prin dorința și asumarea acestei ”erori” de către toate părțile implicate, am ajuns să fac parte dintr-un stagiu de voluntariat, de o lună (21 februarie – 21 martie 2018), la Centrul Delfinul pentru copii cu autism al Asociației Betania din Bacău.

Tot fără nici o îndoială, experiența pe care am trăit-o a fost atât de profundă pentru mine și… reparatorie pentru sufletul meu, credințele și principiile mele de viață, că aproape am ieșit din conștientizarea faptului că, într-un anumit sens, ar putea exista și un capăt al acestei experiențe…

În alt sens totuși, acesta fiind cel despre care simt nevoia să împărtășesc, nu este capăt. Pentru că, pentru că odată ce intri în contact cu o lume ”altfel”, despre care știai că există, dar prea puțin o cunoșteai, orice capăt devine un perpetuu început…

Terminând stagiul, singurul cuvânt pe care îl găsesc potrivit a-l adresa personalului ”Delfinul”, deși cuvântul nu poate acoperi întregul emoției care a pus stăpânire pe mine, este: MULȚUMESC! Iar gândul imediat următor, adresat concomitent MIE și COMUNITĂȚII este: CUM ȘI CU CE POT AJUTA?

E o întrebare imposibil să nu se agațe de tine, la prezentul continuu, odată ce ai înțeles că A DA sens, prin ceea ce faci, unor vieți ”altfel” decât a ta, înseamnă, de fapt, A PRIMI sens pentru propria-ți viață, ”altfel” și ea decât a celorlalți.

Ce vreau să spun este că, practic, nu știu cât am făcut voluntariat, a fi voluntar înseamnă, pentru mine, a te implica în mod activ, într-un fel sau altul, într-o acțiune prestabilită, cu sarcini clare și obiective de îndeplinit, lucru pe care, de fapt, nu l-am făcut. De aici, poate, și acel ”CUM ȘI CU CE POT AJUTA?”, cu rezonanță mult mai puternică și care nu-mi (mai ) dă pace.

Am avut marea șansă însă, să fiu observator în cadrul orelor de terapie în grup pentru beneficiari ai centrului, copii cu tulburări din spectrul autist, ADHD (deficit de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică) și alte tipuri de tulburări de dezvoltare.

Fiind observator, am intrat prea puțin eu însămi în contact cu acești copii, suficient totuși, cât să-mi doresc mai mult și mai mult, interacțiune cu ei.

Suficient cât să mă determine să merg la propriu în librării, și nu doar pentru un stagiu, pentru a căuta întru a parcurge literatură de specialitate. Pentru că DOAR observând sau DOAR citind nu oferă o imagine de ansamblu corectă.

Suficient, observând ȘI citind, cât să mă facă să înțeleg ce puțin cunoaștem (și ) despre această Realitate, pe de o parte a copilului cu TSA/ADHD/alte tulburări, pe de alta, a vieții unei familii cu membri în aceste situații, deopotrivă a muncii fabuloase a lucrătorului cu astfel de cazuri și, nu în ultimul rând, a contextului socio-economic-cultural în care se petrec toate acestea…

Suficient cât să-mi doresc o nouă îmbrățișare din partea acestor copii, un nou zâmbet, un progres.

Suficient cât pentru a conștientiza din nou (dureros) cât de ușor punem etichete, cât de ușor ne trecem unii pe alții cu vederea, cât de ușor refuzăm a ne asculta unii pe alții.

Suficient cât pentru a mă pune mereu în situația de a mă raporta la acești copii ca fiind, de fapt, EU ALTFEL, nu ei.

Suficient cât să nu contenesc a spune, după fiecare experiență de acest gen, MULȚUMESC! și a întreba, măcar din când în când: ca voluntar, prin tot ceea ce sunt EU și ȘTIU să fac: ”CUM ȘI CU CE POT AJUTA?”.

Un răspuns va veni mereu (și) de la Centrul Delfinul pentru copii cu autism al Asociației Betania din Bacău. E suficient să dai un telefon sau să bați, la propriu, la ușă

Doar trăiri

Spuneam, într-o zi, că în dezordinea intrării lor în viața mea, atunci când nu mai am cuvinte pentru că n-au fost inventate, donez trăiri.

Fără cuvinte sunt, astăzi, pentru că ele n-au fost inventate pentru a fi rostite de mine, ci de niște copii, având însă menirea ele, cuvintele, să mă umple pe mine de trăiri la cea mai mare intensitate.
Am fost invitată, în urmă cu vreo trei săptămâni, ca azi, să vin să citesc copiilor de la clasa a III-a A, de la Școala ”Spiru Haret” din Bacău, câteva poezii. Am acceptat cu bucurie, desigur, netrecându-mi, nici măcar o secundă, prin gând, ce va fi să fie…

Grație, desigur, unui cadru didactic – doamna învățătoare Clemansa Mauca (vă mulțumesc, vă mulțumesc, vă mulțumesc!) – având ca menire, dincolo de profesie, să-mi elimine MIE frici și furii cu privire la acest sistem de învățământ mult încercat, copiii m-au așteptat nu pentru a le oferi eu ceva, ci pentru a-mi dărui ei, mie, culmea, printre cântece și rime semnate de mari autori (Blandiana, Arghezi ș.a.) – cu atât mai copleșitor pentru mine! – propriile-mi versuri. Din cărțile deja publicate și din afara lor. Rostite de ei așa cum au fost ele simțite de mine în timpul scrierii lor… Și, Doamne, ce Îmbrățișare!
Am plâns, desigur și le-am cerut copiilor îngăduință pentru lacrimile mele, iar ei au spus atât, ”nu aveți nevoie”, ca și cum cel mai firesc lucru din lume ar trebuie să fie, doar de emoție bucurie, recunoștință, Lacrima.

Nu am cuvinte. Nu am…Așa că vă cer îngăduință pentru lacrimi.

Și așa, cu lacrimi, vă MULȚUMESC încă o dată, vouă! VOI, cei care, zi de zi, într-un fel sau altul, mă ajutați, fără să v-o cer măcar, să devin! <3

Și… Mulțumesc editorului volumului ”În grădina de la moară”, Cristian Cosma, Casa de Pariuri Literare, azi, mai mult cu (ca) în fiecare zi, pentru crezare! 🙂

Lansare ”În grădina de la moară”

Aș vrea să mărturisesc că, de când mă știu, departe de mine a fost gândul că aș putea fi ”definită”, vreodată, ca scriitor. Nu sunt scriitor, nu asta e imaginea mea despre mine, nu am avut năzuințe în acest sens, nu-mi place să fiu numită așa. Pentru mine, a fi scriitor e un concept al Relativului. Cine, la o adică, dincolo de o catalogare a exteriorului, își poate asuma, la interior, eticheta asta? 🙂

Cu toate acestea, când am revoltă sau bucurie ori o emoție profundă, scriu și desenez. Mă liniștește asta și, cumva, pe undeva, e modul meu de evadare și e răspunsul meu pentru cinismul, ura și furia pe care le simt uneori venind agresiv dinspre exterior, spre mine. Mă fac mică, în acele momente în care sunt grozav de speriată, și versific, nasc rime. Mă joc. Găsesc rime la firul ierbii în care, copil fiind, trăiam, fără temeri, nemuriri. Împreună cu sora și verișoarele mele și gâzele.

Nu sunt scriitor, nasc, doar, din când în când, poezii pentru suflete de copii. Poeziile astea sunt copiii mei. Și-mi doresc pentru ele, ca mamă ce le sunt, să nu deranjeze pe nimeni, să nu rănească și să învețe, pe măsură ce vor fi crescând, să nu se lase rănite. Să se bucure de cei ce se bucură de ele, să fie demne și înțelegătoare față de cei care ar putea vreodată să dorească să le facă un rău sau care, pentru că e firesc să fie și așa, nu le pot iubi. Și, ca mamă ce le sunt, deși n-am eu așteptări de la ele, pentru că am învățat că trebuie să ne lăsăm copiii să-și înțeleagă propriile lor așteptări, mă bucur, totuși, de tot ceea ce frumos li se întâmplă.
Ca atunci când le descoperă cineva, cum ar fi o editură faină, care să le iubească suficient de mult pentru a-și dori să le vadă publicate într-o carte… Sau, citindu-le, altcineva să-și dorească să le ajute, printr-un suport sau altul, să ajungă cu adevărat la editură pentru a putea fi și tipărite…:)

În câteva zile, vor apărea, în volumul ”În Grădina de la moară”, câțiva copii ai mei, cu rime. Pentru asta, este deja rezervare la Bookfest, duminică, 28 mai, de la orele 11, la scena Bookfest Junior.
Ce vreau să spun este că, cu sau fără Bookfest, poeziile tot ar exista. N-ar exista însă, în forma tipărită, în volumul ”În Grădina de la moară”, fără editura pe care am îndrăgit-o de la primul autor pe care i l-am citit, Casa de Pariuri Literare București, editură căreia n-am cuvinte pentru a-i mulțumi, vă invit însă, pe voi, să-i citiți autorii! 🙂

Și n-ar exista fără oameni din afară care, fără nici cea mai mică ezitare, imediat ce le-am povestit despre ele, le-au ajutat: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect SA, Dendro Proiect SRL Bacău, Elitemob Bacău, Deșteptarea/Asociația ”D. Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Și n-ar exista fără zâmbetele voastre, oameni dragi și buni din lumea mea mare! 🙂

Nu sunt scriitor, sunt mamă și… m-aș bucura să vă pot prezenta copiii mei cu rime duminică, la București. 🙂

Mărturisire întru sărit lumea în cap. În capul meu, desigur.


Unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care, acum niște ani, l-am primit de ziua mea din partea unor prieteni dragi a fost (și a rămas, fără nici o ironie, un cadou de suflet) volumul semnat Dan Puric, ”Omul frumos”. Prețios pentru că lectura lui a fost revelatorie din multe puncte de vedere. Nu-l citisem până atunci pe Dan Puric (nici de atunci până în prezent, decât pasager, pe rețele de socializare, citat în statusuri ”motivaționale”), auzisem despre potențialul autorului, despre ”furia” cu care atrăgea încă de pe atunci grămezi de oameni, întru ”fermecare”. Și… revelația s-a produs. Mai mult, s-a produs oarecum ”rușinos” – că fost-am de mică, de sistem învățată rușinea -, pentru MINE.

De la primele cuvinte ale autorului, până la ultimele. De la prima pagină, până la ultima. Revelatoriu. Dan Puric nu a stârnit nimic magic în mine. Doar revelația irelevantului. Mâhnirea nedescoperirii nici măcar a unui potențial literar-artistic. Definirea banalului și a mediocrității. Neputința de a citi în tine tradusă prin nevoia de agățare de exterior întru câștigarea unor validări – validări, traduse și ele, în lumea virtuală, prin ”like-uri”. Mai mult, pericolul asumării unor principii cu totul nesănătoase, în numele unei credințe confundată greșit cu vreo religie și care poate duce – cum o duce, de altfel, de secole – la alienare, la justificare de războaie (de orice fel) în numele Păcii, la justificare de minciuni în numele Adevărului, la justificarea Urii și a Judecății aproapelui în numele Iubirii. La extremism în toate formele lui.

Revelatoriu. O întâlnire cu Dan Puric costă, în aceste zile, 100 lei… Iar sălile sunt pline. Și întâlniri cu mulți alții ca el, la fel…
În tot acest parcurs, în librării, un Steinbeck, un Nabokov, o Nora Iuga etc. costă 10 lei.

Asociația Betania, îți mulțumesc!

From Muzele sustin!

Au trecut deja câteva zile de la ”Ziua Porților Deschise” a Asociației Betania din Bacău, iar dacă n-am scris până acum despre asta este din simplul motiv că… mi-a fost greu.Îmi este, de fapt, așa cum îmi este de fiecare dată atunci când ceva anume are așa un impact emoțional asupra mea încât orice cuvânt scris mi se arată ca ineficient, o denaturare de sens. Pentru că, am spus-o și o repet, anumite întâmplări e suficient să fie trăite și atât.

Și totuși… Recunoștința, dincolo de ceea ce transmiți prin simțiri, e nevoie să se manifeste și rațional. Cum ar fi, în cazul de față, cuvintele.

Anul acesta Asociația Betania din Bacău împlinește 20 de activitate. Douăzeci de ani care, cu maximum de bun simț, au fost cuprinși într-o zi de vineri, 5 iunie 2015, într-o Zi a Porților Deschise. O zi atât de frumoasă că de la 9 dimineața până pe la orele 13, mi-am luat ”la revedere” de la echipa Betania și de la oaspeți de vreo trei ori. Iar asta din simplul motiv că a fost atât de frumos, că nu mă puteam da dusă.

From Muzele sustin!

De la Betania, odată ce ai intrat, ți-e greu să mai pleci. Pentru că te simți ca acasă. Tot ce se petrece acolo zi de zi, de treci de poarta Betania și mai apoi de pragurile fiecărui centru în parte (Centrul de Integrare a Tinerilor, Centrul ”Delfinul” pentru Copiii cu Autism, Centrul Multifuncțional și Centrul de Recuperare), te face să te simți binevenit, ca acasă. De fapt, Betania definește ceea ce ar trebui să însemne ”acasă”. Armonie totală…

From Muzele sustin!

De douăzeci de ani, echipa Betania, prin olandezul considerat mai băcăuan și mai român decât băcăuanii și românii, Andre Muit, convinge. Cu seriozitate, coerență, prin implicare, perseverență, transparență și… rezultate. Cum am spus-o de fiecare dată, Betania nu este o echipă de invidiat ci una căreia vrei, în orice clipă, să i te alături.

From Muzele sustin!

Până că și albumul ”20 de ani Asociația Betania” vorbește despre fair-play, decență, seriozitate. Am fost impresionată (și nu, nu doar eu, ci toți cei care am răsfoit albumul) de cât de puține pagini a fost nevoie pentru a cuprinde munca unei echipe de 20 de ani. Și de modul în care echipa (în cazul de față jurnalistul Emilian Berceanu, în prezent PR al Asociației Betania și Andre Muit) a ales ca, în acest album, să-și reflecte activitatea: un jurnal, practic, o colecție de pasaje din materialele jurnaliștilor care, în 20 de ani, au scris despre proiectele Betania. Am primit acest album, fără să cer vreodată asta, regăsindu-mi textele, ca pe un mulțumesc.

Și eu, mulțumesc, Betania! Pentru fiecare răgaz pe care mi l-ați oferit, fără nici o presiune, în toți acești ani, de a vă cunoaște. Și de a vă iubi.

La mulți ani! 🙂

Ziua Porților Deschise în imagini, 20 de ani cu Betania, aici.

Subiectiv, despre ”11even experiences” Bacău, a II-a ediție

From Muze peste tot

Aveam cu adevărat nevoie – am realizat pe parcursul ÎNTÂMPLĂRII și nu înainte – de experiența ”11even experiences”, eveniment național, organizat la nivel local pentru al doilea an de Asociația Mutatis Mutandis în parteneriat cu agenți economici privați, instituții de stat și voluntari liceeni și petrecut miercuri seară, 27 mai 2015, pe scena Teatrului Municipal Bacovia. N-am avut speranțe (din motive obiective) prea mari să ajung, totuși, vorba ceea, ”Universul a lucrat” și iată-mă părtașă unei experiențe pe care, deși aparent am mai trăit-o la prima ediție a evenimentului, am surprins-o în unicitatea și autenticitatea ei.

Am ajuns în Sala Mare a Teatrului Municipal Bacovia cu două-trei minute înainte de ora anunțată pentru începerea ”11even”, costumată, poate, necorespunzător pentru un astfel de eveniment, în blugi și cămașa hippie (printre atâtea ținute de gală) pe care n-am reușit să le mai schimb din simplul motiv că de dimineață n-am mai apucat să ajung acasă. Mi-am făcut chiar câteva probleme, m-am simțit cumva nelalocul meu, neadaptată contextului. Contextul însă, mi s-a dezvăluit, odată cu debutul, cu o jumătate de oră întârziere, a serii și odată ce publicul – nu foarte numeros, nu cum mă așteptam, dar, conform așteptărilor, cald, luminos, prietenos – și-a ocupat locurile în sală.

Gong!

Bogdan Matei, actor al Teatrului Bacovia, speaker în 2014 la ”11even” a urcat pe scenă pentru a dezvălui, în calitate de prezentator de această dată, câte ceva din propria-i experiență trăită anul trecut. Un tăvălug de emoții, eu.
M-am regăsit în povestea lui din 2014 trăită dincolo de scenă, în culise, împreună cu Teatrul Gâșteni, coordonat de SirBlues Vali Răcilă, teatru ai cărui membri sunt persoane cu dizabilități. ”Totuși sunt ca voi”…

Final exploziv anul trecut la #11even Bacau! Anul acesta ne revedem cu un nou eveniment cu #oamenifrumosi, pe 27 mai de la ora 17:00, la Teatrul Municipal Bacovia.

Posted by 11even events on Friday, May 22, 2015

Gong!

11 oameni cu notorietate din diferite domenii de activitate au urcat apoi, rând pe rând, pentru câte 11 minute de proprie poveste. Despre sine, despre cine sunt, eu ce fac acum cu viața mea, care mi-i rostul? Povești despre oameni care, după cumpene, au dat crezare trezirii sinelui lor, nu al părinților, nu al societății. Și care, odată dând crezare sinelui lor, urmându-și visul, au ajuns la liniște interioară și dezvoltară armonioasă pe toate planurile, în societate.

From Muze peste tot

Au vorbit, nu în această ordine, Iolanda Stăniloiu – Federația Fundațiile Comunitare din România, Cristian Nicolae – Asociația Română pentru Coaching, Camelia Popescu – Destine Holding, Mirela Retegan – Gașca Zurli, Alina Perșa – Colegiul Psihologilor Satu Mare, Cristina Trepcea – mass-media, Mihaela Feodorov – Yourway Life& Carrer Counseling, Cătălina Popescu – DPD România, Radu Gabriel Ichim – singurul preot care slujește pentru surdo-muți din Bacău și Constantin Amâiei – arhitect și, s-a dovedit, menestrel.

Au mai vorbit și absenții fizic ai evenimentului, Anca Sigartău și Călin Goia de la trupa Voltaj, dar prezenți prin mesaje puternice și motivaționale.

Am râs cu speakerii, am lăcrimat pe alocuri, m-am emoționat, m-am înfuriat, am iertat, am compătimit, am iubit, am împărtășit, n-am propovăduit, am trimis îmbrățișări, iar toate, absolut toate, au avut legătură CU MINE! Cu ceea ce sunt, cu cămașa mea hippie și blugi ușor evazați, cu sandale fără toc, cu pietre la gât, fără machiaj la un eveniment în care norma ar cere poate, altceva. Am avut cu adevărat nevoie de 11even 2015, pentru a-mi confirma încă dată că sunt ceea ce sunt, că mă asum așa și că mă găsesc astfel, tot cum zice cartea, ca ”cea mai bună variantă a mea”. La prezentul continuu… 🙂 Acolo, pe scenă, a fost multă lumină.

From Muze peste tot

Și-am plâns, la propriu, cu liceenii de la In The Spot pe scenă. Noi tăvăluguri de emoție care, se pare, n-au fost doar ale mele. Pentru că acești tineri, necondiționat, au ridicat sala în picioare!

11even experiences este un eveniment cu scop caritabil. În Bacău, banii strânși de pe biletele achiziționate de public urmează, au anunțat organizatorii, să fie direcționați către programul ”suport psihologic pentru grup de peste 30 de copii și tineri rămași, independent de voința lor, fără părinți sau care au părinții departe”, program parte din proiectul Centrul de Resurse și Urgențe Psihologice al Asociației Mutatis Mutandis.

O oră jumătate pe mâinile Lenuței MARCU

Povestea asta m-am hotărât să v-o spun imediat după ce am ieșit de la salon. Mărturisesc că sunt un client extrem de năzuros când vine vorba despre intervenții din exterior asupra corpului meu. Și că și în acest salon am pășit, ca de obicei, neîncrezătoare…

From Lenuta Marcu Cosmetica

Povestea nu începe cu ”a fost odată ca niciodată…” ci, ca multe alte povești de altfel, cu… ”n-am crezut niciodată că pot face asta”. Eroina poveștii este o tânără din Bacău, soție și mamă a doi copii fericiți care, până acum doi ani, habar nu avea – mi-a mărturisit-o chiar ea – că menirea ei este să contribuie la înfrumusețarea sufletelor, generarea stărilor de bine și creșterea încrederii de sine ale celor din jur și ale ei însăși. Cum? Prin acordarea de servicii de înfrumusețare… la exterior.

From Lenuta Marcu Cosmetica

Totul a început cu un răspuns

Lenuța Marcu este cosmetician atestat, de doi ani. Până atunci era doar un căutător de răspunsuri pentru sine, într-o lume în care e greu încă să crezi că poți realiza ceva frumos pe cont propriu. După ani de zbucium în încercarea de a-și asigura un trai decent când în afara țării, când aici, după dezrădăcinări de casă și eforturi de reînrădăcinare acasă, Lenuța Marcu aproape că abandonase ideea că ”se poate”. Că se poate, adică, să-ți găsești liniștea interioară și un echilibru financiar, făcând ceea ce îți place cu adevărat. În cazul ei, servicii de cosmetică.

”N-am crezut niciodată că voi face asta. De fapt, pasiunea pentru ceea ce fac acum, pe cont propriu, mi-am găsit-o destul de târziu, plecând de la mine însămi, primind apoi, de la prietene, solicitări de a le ajuta să-și înfrumusețeze aspectul exterior prin epilări, prin pensări și masaje faciale. Toate îmi spuneau că se simt bine cu mine. Am realizat, atunci, pentru prima oară, că și eu mă simțeam bine în postura asta. În postura de a ajuta, adică, pe cei din jur, făcând ceea ce fac”.

From Lenuta Marcu Cosmetica

Investiții: ”Niciodată nu voi înceta căutările mele pentru a face cât mai bine ceea ce fac”

Încă neîncrezătoare în ea însăși, dar cu încurajări vehemente din partea prietenilor și a familiei ei, Lenuța Marcu a hotărât, în cele din urmă, să… investească în ea. S-a înscris și a urmat cursuri de specializare pe care le-a absolvit cu brio, dar nu s-a rezumat la atât. Fascinată de tot ce descoperea în acest domeniu, a continuat și continuă să se informeze prin toate mijloacele, despre asta. S-a transformat într-un mic explorator al domeniului frumuseții, cu alte cuvinte. Își ia cărți de specialitate, studiază tot ce se poate pe net în acest sens și participă cu drag la workshop-uri și întâlniri pe temă. De doi ani are și un micuț spațiu în care, după ce a investit – ”mi-a trebuit mult curaj!” – în aparatură de specialitate, prestează servicii de cosmetică.
Doi ani în care, grație calității serviciilor oferite, portofoliul de clienți fideli a crescut treptat.

”Sunt încă la început și, de fapt, așa consider că voi fi mereu. În sensul că niciodată nu voi înceta căutările mele în a face cât mai bine ceea ce fac. Cred că niciodată nu poți spune despre ceea ce oferi că e… perfect. Dar sunt de principiul, pe de altă parte, că, fără a atinge poate, vreodată, perfectul, suntem perfectibili. Îmi place foarte mult ceea ce fac, iar zâmbetele pe care le văd pe chipul clienților mei la părăsirea salonului precum și faptul că cei mai mulți dintre ei revin sunt tot atâtea motive pentru a nu-mi înceta căutările de a performa în acest domeniu”.

From Lenuta Marcu Cosmetica

Comunicare: ”Oamenii au nevoie să știe ce li se întâmplă!”

Unul dintre atuurile Lenuței Marcu este – dincolo de calitatea serviciilor pe care le oferă – comunicarea. Odată ce ai pășit în micuțul, dar prietenosul salon în care-și face în prezent meseria (”visez, desigur, la un spațiu mai mare, deocamdată însă, mă simt bine aici!”) ești întâmpinat cu un zâmbet cald și cu invitația de a te face mai întâi comod… Lenuța Marcu stă de vorbă cu tine, te întreabă despre tine, încearcă, fără a-ți încălca intimitatea, să te cunoască la interior, pentru a-l putea pune în armonie cu exteriorul…

”Îmi place, da, să stau de vorbă cu clienții. Le dau sugestii în ceea ce privește îngrijirea corporală, dar nu fără a le asculta mai întâi preferințele și nu înainte de a le intui felul de a fi. Folosesc aceleași tehnici, desigur, că e vorba de pensat, epilat sau masaj facial, dar le explic clienților pas cu pas ceea ce fac și am observat că ei sunt încântați de asta. Ca în orice alt domeniu, oamenii au nevoie să știe ceea ce li se întâmplă. Pun întrebări, îmi dau sugestii, iar eu sunt foarte în acord cu asta. Comunicăm!”

From Lenuta Marcu Cosmetica

Concurența: ”Dintotdeauna, oamenii și-au căutat frumusețea”

Lenuța Marcu, cea aflată mereu la început de drum, după cum a mărturisit, nu se teme de concurență. De fapt, ea nu prea crede în concurență. E plină lumea de cosmeticieni, e adevărat, dar, spune ea, e plină lumea de doctori, de proiectanți, de scriitori, de zidari, de agenți vânzări etc. Unii au succes, alții eșuează.

”Este loc sub soare pentru toți. Atâta vreme cât faci cu pasiune și nu pentru că trebuie ceva, ajungi la un echilibru. Sufletesc și financiar. Nu m-am gândit nici o clipă, atunci când m-am hotărât să-mi dedic viața profesională domeniului cosmeticii, că mai sunt atâția alții care o fac. Pentru prima oară, în acest domeniu, m-am regăsit. Ca să-ți iasă bine ceva, singurul TREBUIE este pasiunea. Am lucrat, până la a mă decide să investesc în ceea ce-mi place cu adevărat, unde nici cu gândul nu poți ajunge. Am fost plecată în străinătate unde am făcut inclusiv curățenie în hoteluri, am fost agent vânzări și am lucrat într-o firmă mare în domeniul medical. Am muncit mult, crezând că banii sunt tot ceea ce-mi trebuie. Pînă când am ajuns aici. Să-mi descopăr, adică, pasiunea lucrului pe care-l fac în prezent. Acum, repet, singurul TREBUIE pe care îl urmez este pasiunea. Dintotdeauna, oamenii și-au căutat frumusețea, iar eu am descoperit că pot face ceva pentru ei, cu drag, în acest sens. Nu cred în concurență pentru că îmi știu limitele”

.

From Lenuta Marcu Cosmetica

O oră jumătate pe mâinile Lenuței Marcu

Lenuța Marcu oferă, pe bază de programări, servicii cosmetice diverse, de la pensat și/sau vopsit gene, tradițional și cu ața – o tehnică pe care o stăpânește grozav, extrem de rapidă și nedureroasă, până la epilat (mustață – de asemenea, cu ceară și ață, axilă, brațe, picioare, inghinal) și tratament facial complex. Prețurile sunt pentru toată lumea, iar produsele pe care le folosește sunt de maximă calitate. Bunăoară, ceara pe care o utilizează este cu particule de aur și e de unică folosință.

”Ceara nu se reîncălzește, ea se folosește o singură dată și se aruncă. Este un produs bun și foarte căutat de altfel”.

În ceea ce privește tratamentul facial – iar aici, Lenuța Marcu și-a asumat niște riscuri legate de percepția generală – acesta îl face cu produse cosmetice românești (Gerovital), gama ”profesional” pe care o recomandă, de altfel, tuturor.

”Sincer, când am decis să lucrez cu produse românești, mi-am asumat faptul că foarte mulți vor fi reticenți. Am lucrat cu produse de firmă strănie – renumite, de asemenea-, am hotărât apoi, că produsele pe care le folosesc acum sunt mult mai eficiente din toate punctele de vedere. Noi, românii, suntem reticenți la produsele noastre deși, se știe că exact produsele pe care le folosesc eu, precum și altele românești, sunt la mare căutare în străinătate. Cred că încet, încet, lumea va înțelege însă că un produs de calitate nu trebuie să te și usuce la buzunare. Sunt foarte mulțumită de gama Gerovital, o folosesc eu însămi, o recomand tuturor, iar cei care au beneficiat de tratament facial complex la mine cu astfel de produse, în proporție de 90% nu doar că au revenit, dar mi-au mărturisit că au început și acasă să le folosească”…

From Lenuta Marcu Cosmetica

O oră jumătate cu Lenuța Marcu a însemnat pentru mine, unul dintre cei mai dificili clienți ai saloanelor de cosmetică – mi-au zis-o cosmeticienii și hair-styliștii din saloane! – o oră jumătate de balsam sufletesc. De lumină pe chip după și o lingură zdravănă de încredere de sine. Am intrat reticentă, reticentă tare în salon, am ieșit însă cu o poveste… Povestea mea și a Lenuței Marcu…

Pentru o zi de tihnă la interior și exterior, programările la Lenuța Marcu Cosmetică se fac la numărul de telefon 0748.012934, de luni până sâmbătă inclusiv, între orele 9 si 20.