Mă gândesc că miracolele n-ar putea genera miracole decât dacă, precum zâmbetele, au o preexistență a lor.
10 martie 2015
Mă gândesc că miracolele n-ar putea genera miracole decât dacă, precum zâmbetele, au o preexistență a lor.
10 martie 2015
![]() |
| From Desenele mele |
Muzele și muzii au o anumită mândrie a lor, iar pentru a le înțelege atitudinea, mai cu seamă în primăveri, privește crengile copacilor întâlniți în drumul tău spre oriunde, fie el numit și drum rutină. Ai să vezi muzele și muzii plesnind de mândrie sub formă de muguri si flori.
Și te izbește așa, în câte o zi, tu aflat într-o cafenea sau poate chiar în mijlocul străzii ori la serviciu, un dor nebun de poeții tăi, ăia pe care i-ai descoperit în vreo carte citită pe furiș, în liceu, pe sub bancă, la orele de mate. Și-ți mărturisești dorul și afli că dorul tău e și dorul celuilalt și-atunci, atunci – fericit că ai înțeles că suntem premise și consecințe, uneori, ale aceluiași dor – aștepți cu nerăbdare să-ți termini ceea ce aveai de făcut pentru a o lua în pasul ștrengarului către casă unde, cu emoție, îți regăsești, prin rafturile bibliotecii, poetul…
FOTO: Adrian MONORANU
A fost odată o făptură care uneori înghițea atâta iubire că atunci când voia să spună ceva, din gură îi ieșeau în loc de vorbe, fluturi. Și pentru că nimeni nu știa cum o cheamă, unii i-au spus anotimp, dar cei mai mulți i-au spus, simplu, MUZĂ.
![]() |
| From Desenele mele |