Category Archives: iaca, poznă!

Verde ca Pepenele și cele șapte mioare

Și mă gândesc că nu întâmplător, chiar de Sf. Nicolae, am primit vestea că POVESTEA mea merge mai departe, prinsă cu Dragoste într-o carte…

Și n-am cuvinte iar și voi n-aveți habar ce-nseamnă asta pentru mine! Un nou prunc al sufletului meu, de săptămâna viitoare, iese din tipare. Un prunc la care nașa mare, ca ilustratoare, este Erika Marton, iar nașa cu ”fașa” este Claudia Clinc, Colorex Paints Iași! Nașa Mare întru editare – CASA DE PARIURI LITERARE. <3

POVESTEA…

V-am obișnuit cu poezii pentru suflete de copii, ”Verde ca Pepenele” nu e însă, poezie. E… exact așa cum scrie-n carte, o ”poveste dintr-o țară NU îndepărtată, ci IMAGINATĂ, dar tot atât de ADEVĂRATĂ pe cât ochii, mintea și inima voastră vor să o vadă, s-o priceapă și s-o ducă mai departe…”.

Verde ca Pepenele s-a născut într-o seară, imediat după ce Elisa mea m-a rugat să-i spun o poveste nouă. Am dat frâu liber imaginației și… a ieșit ce a ieșit, o poveste nescrisă, spusă într-o seară.

Peste câteva zile, am primit propunerea minunată de a încerca să scriu, pentru copiii de la Atelierul Masca, prof. coord. actor Stefan Alexiu, o piesă pe care ucenicii să o pună în scenă. Povestea, doar spusă într-o seară până atunci, a devenit scrisă și, la scurt timp, jucată chiar de copii, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău.

Peste alte câteva zile, împărtășeam prietenei mele dragi, scenografa Erika Márton, visul de a vedea tipărită piesa de teatru, cu ilustrația ei…

Erika Márton este scenograf, grafician, absolvent al Facultății de Arte Plastice și Decorative Cluj-Napoca,secția grafică. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Arte Târgu Mureș, secția scenografie. Are
în palmares colaborări cu mari regizori, printre care Radu Afrim, Sorin Militaru, Botond Nagy, Albu
István etc.

Peste câteva zile, Cristian Cosma, de la Casa de Pariuri Literare, descoperă piesa și-mi spune ”trebuie să vadă tiparul”…

Peste câteva zile, draga mea Claudia Clinc, în calitate de reprezentant al societății Colorex Paints din Iași, descoperă că ”Verde ca Pepenele” e musai să apară, iar pentru asta, mi-a venit în întâmpinare cu o sponsorizare.
Peste câteva zile, ”Verde ca Pepenele”, încercarea mea în zona dramaturgiei, iese din tipare…

”Verde ca Pepenele” a crescut din ”peste câteva zile”, într-un an, exact așa cum crește un fecior doar în poveste…

Și de v-o fi cu drag și de veți dori un volum pentru voi, pentru copiii care sunt prin preajmă și pentru copiii din voi, nu ezitați să mă contactați. 🙂

Mușuroi artificial de furnici vii, unic în țară și gândaci gigant la Muzeul de Științele Naturii

Sera Muzeului de Științele Naturii din Bacău, instituție situată în Parcul Cancicov, găzduiește, până la finele acestui an, o expoziție foarte interesantă, vernisată recent, dedicată… furnicilor. Mai mult, instituția băcăuană adăpostește, cu această ocazie, cel mai mare mușuroi cu furnici vii expus în scopuri didactice într-un muzeu de științe ale naturii din țara noastră.

Intitulată „Superorganismul – viaţa ascunsă a furnicilor”, expoziția poate reprezenta pentru vizitatori, atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii, o călătorie fascinantă în ”țara furnicilor, la al cărei capăt vei fi aflat despre complexitatea comportamentului acestui grup de insecte, despre capacitatea lor remarcabilă de adaptare la mediu, dar și date mai puțin cunoscute despre coloniile de furnici despre a căror organizare socială se spune că este la fel de complexă precum cea a societății umane.

Expoziția este structurată pe trei niveluri, în prima parte fiind prezentate structura complexă a societăților de funrici și modalitățile variate de comunicare dintre membrii acestora, iar în ultima, diversitatea speciilor de furnici.

Cea mai atractivă parte a expoziției este, însă, cea în care este detaliat modul de viață al furnicilor, prin exemplul furnicilor roșii de pădure. Publicul are, astfel, șansa de a observa ”în direct” comportamentul insectelor, prin intermediul unei instalații artificiale de creștere – un mușuroi uriaș de furnici vii.

Vizitatorul va putea afla despre existența furnicilor culegătoare de semințe, a furnicilor faraon care de multe ori creează disconfort prin instalarea coloniilor în pereții caselor, a furnicilor tăietoare de frunze și a celor țesătoare; de asemenea, în cadrul expoziției sunt expuse și un cuib de furnică dulgher – specie care sapă galerii lungi în trunchiul arborilor rășinoși și unul de furnică neagră de lemn, a cărui structură cu aspect spongios este confecționată cu o măiestrie inegalabilă în scorburile arborilor bătrâni”, a explicat dr. Gabriela Gurău, managerul Complexului Muzeal de Științele Naturii ”Ion Borcea Bacău.

Tot în aceste zile, Muzeul găzduiește și o impresionantă și atractivă expoziție temporară – Din lumea insectelor – unde vizitatorii vor putea vedea specii de insecte ”gigant”, cu ar fi gândacii Titan, Arlechin, Actaeon, Gândacul lui Hercule, gândacul Goliat sau insecta Frunză și Cosașul Gigant.

Lansare ”În grădina de la moară”

Aș vrea să mărturisesc că, de când mă știu, departe de mine a fost gândul că aș putea fi ”definită”, vreodată, ca scriitor. Nu sunt scriitor, nu asta e imaginea mea despre mine, nu am avut năzuințe în acest sens, nu-mi place să fiu numită așa. Pentru mine, a fi scriitor e un concept al Relativului. Cine, la o adică, dincolo de o catalogare a exteriorului, își poate asuma, la interior, eticheta asta? 🙂

Cu toate acestea, când am revoltă sau bucurie ori o emoție profundă, scriu și desenez. Mă liniștește asta și, cumva, pe undeva, e modul meu de evadare și e răspunsul meu pentru cinismul, ura și furia pe care le simt uneori venind agresiv dinspre exterior, spre mine. Mă fac mică, în acele momente în care sunt grozav de speriată, și versific, nasc rime. Mă joc. Găsesc rime la firul ierbii în care, copil fiind, trăiam, fără temeri, nemuriri. Împreună cu sora și verișoarele mele și gâzele.

Nu sunt scriitor, nasc, doar, din când în când, poezii pentru suflete de copii. Poeziile astea sunt copiii mei. Și-mi doresc pentru ele, ca mamă ce le sunt, să nu deranjeze pe nimeni, să nu rănească și să învețe, pe măsură ce vor fi crescând, să nu se lase rănite. Să se bucure de cei ce se bucură de ele, să fie demne și înțelegătoare față de cei care ar putea vreodată să dorească să le facă un rău sau care, pentru că e firesc să fie și așa, nu le pot iubi. Și, ca mamă ce le sunt, deși n-am eu așteptări de la ele, pentru că am învățat că trebuie să ne lăsăm copiii să-și înțeleagă propriile lor așteptări, mă bucur, totuși, de tot ceea ce frumos li se întâmplă.
Ca atunci când le descoperă cineva, cum ar fi o editură faină, care să le iubească suficient de mult pentru a-și dori să le vadă publicate într-o carte… Sau, citindu-le, altcineva să-și dorească să le ajute, printr-un suport sau altul, să ajungă cu adevărat la editură pentru a putea fi și tipărite…:)

În câteva zile, vor apărea, în volumul ”În Grădina de la moară”, câțiva copii ai mei, cu rime. Pentru asta, este deja rezervare la Bookfest, duminică, 28 mai, de la orele 11, la scena Bookfest Junior.
Ce vreau să spun este că, cu sau fără Bookfest, poeziile tot ar exista. N-ar exista însă, în forma tipărită, în volumul ”În Grădina de la moară”, fără editura pe care am îndrăgit-o de la primul autor pe care i l-am citit, Casa de Pariuri Literare București, editură căreia n-am cuvinte pentru a-i mulțumi, vă invit însă, pe voi, să-i citiți autorii! 🙂

Și n-ar exista fără oameni din afară care, fără nici cea mai mică ezitare, imediat ce le-am povestit despre ele, le-au ajutat: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect SA, Dendro Proiect SRL Bacău, Elitemob Bacău, Deșteptarea/Asociația ”D. Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Și n-ar exista fără zâmbetele voastre, oameni dragi și buni din lumea mea mare! 🙂

Nu sunt scriitor, sunt mamă și… m-aș bucura să vă pot prezenta copiii mei cu rime duminică, la București. 🙂

AVEM TIMP pentru MATISSE (?)

Cafelele mele de dimineață rareori sunt precedate de un gând anume, pus deoparte peste noapte. Și chiar dacă el, gândul, e pus de cu seară la dospit, de cele mai multe ori nu la cafelele de dimineață e împărtășit, pentru că diminețile mele sunt, ca și gustul cafelei – aparent același – mereu imprevizibile ca stare. Astăzi însă, gândul meu, pus sub pernă aseară, a reușit să crească, să se strecoare pentru dimineață în ceașcă. El este despre expoziția pe care, de câteva zile, Galeriile Alfa din Bacău o găzduiesc. 110 litografii semnate de Matisse. Henri Matisse. Un fenomen, la propriu, pentru urbea asta. Un fenomen care, în primele lui șase zile, a adunat doar 6 vizitatori…

matisse

Ok, nu are rost să ne îngrijorăm. Pentru că tot ce putem face este, dacă abia acum am aflat despre acest eveniment, să dăm ”attending”-urile și ”chek-in”-urile adecvate. AVEM TIMP! Nu, nu e nevoie să și arătăm public că AM TRECUT pe acolo.

Poate doar, dacă AM FOST, nu doar trecut, să povestim câte ceva și să dăm vestea mai departe: Heeeeeeei, Matisse, Henri Matisse e în Bacăăăău! Băi, ești nebun? M-am întâlnit cu Matisse! Du-te bă, de aici, unde? La GALERIILE ALFA!!!!! Îl găsești acolo până pe 10 noiembrie, de luni până duminică, între orele 9-17!

Bine, mă duc și eu!!! Du-te! Și dă vestea mai departe!!! Și cine știe, poate vine și Dali… 🙂

Henri Matisse (1869-1954) este unul dintre cei mai importanți pictori și graficieni ai sfârșitului de secol al-XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. El este cel care a deschis calea noii arte abstracte.
Cuprinzând 110 litografii, expoziția prezintă unele dintre cele mai importante opere de artă ale singurului artist pe care Pablo Picasso l-a numit “cel mai bun dintre noi”.
Expoziția poate fi vizitată de luni până duminică între orele 9 -17. Prețul biletelor: 12lei/adult, 6lei/copil, elev, student
. (Galeriile Alfa Bacău)

Doișpe ori patru, hai la Teatru!

From De-ale jurnalistilor

Unu, doi și trei și patru,
Hai de 12 ori la Teatru
Gala Star e, de bonton,
Urmată de… Maraton!
🙂

Și iacă poznă, la Teatrul Municipal Bacovia nu suntem lăsați decât să fim! Nu bine s-a dizolvat gustul frumos al lui ”a fi” prin Gala Star, că, iată, alt gust, tot despre ”a fi” ni se prepară. Între 7 și 10 inclusiv mai, pentru prima dată de când știu eu cel puțin, Teatrul Municipal Bacovia își deschide altfel porțile: printr-un maraton de spectacole jucate pe scena acestuia, în regii autohtone, naționale și internaționale, destinate publicului băcăuan de toate vârstele. Mai ales că… intrarea, la toate cele douăsprezece reprezentații este liberă. Frumoasă lecție despre prietenie, nu-i așa? 🙂

Unu, doi și trei și patru
Hai de 12 ori la Teatru
Să privim, cu bucurie,
Teatrul în noua regie!…

From Gala Star 2015

Minunata idee a unui maraton teatral aparține noului manager al Teatrului Municipal Bacovia, actrița Anca Sigartău (pentru care eu am o ANUME îmbrățișare), care ne spune așa: „Vor fi prezenţi în aceste zile în Bacău, la spectacolele noastre, mari regizori ai scenei de teatru, pentru a cunoaşte trupa, în vederea unor viitoare colaborări. De asemenea, invit şi tineri actori din întreaga ţară, pe care îi aşteptăm apoi cu propuneri de proiecte independente. «Ziua Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia» este un prim pas către un dialog permanent pe care dorim să îl avem cu nume importante ale lumii teatrale româneşti şi internaţionale, cu instituţiile de cultură şi de învăţământ teatral din ţară dar şi cu tinerii actori, care, pe viitor, ar putea face parte din trupa artistică a Teatrului din Bacău şi, bineînţeles, cu publicul nostru”.

From Diverse

Unu, doi și trei și patru
Hai de 12 ori la Teatru!

Vă invit, cu bucurie, să urmărim „Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov, în regia Luminiţei Ţîcu (Chişinău), „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în regia lui Gheorghe Balint, “Vârciorova. Carantină”, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, “Regele mincinoşilor”, un spectacol de Gheorghe Balint, „Opt femei sublime”, de Robert Thomas, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu, în regia lui Adrian Găzdaru, “Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Piatra din casă”, după Vasile Alecsandri, în regia Firuţei Apetrei, “Călin (povestea modernă)”, de Hannah Wolf şi Horia Suru, după Franz Xaver Kroetz şi Mihai Eminescu, în regia lui Horia Suru, „Prâslea cel voinic… la minte”, după Petre Ispirescu, adaptarea şi regia – Cornelius Pavaloi, „Procesul”, de Franz Kafka, un spectacol de Geirun Ţino (Viena), şi „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga!

Programul pe zile, AICI!

Gândurile mele despre Călin, aici.
Gândurile mele despre Regele mincinoșilor, aici.

Curățenia Bacăului, scoasă la concurs. Mie îmi place!

From Diverse

Marți, 17 februarie, la sala de conferințe a pensiunii Studio din Bacău, consilierul local Ilie Bîrzu și-a prezentat raportul de activitate pe 2014, venind însă, mai mult decât cu atât în fața cetățenilor, cu propuneri de proiecte îndrăznețe pentru comunitate, în 2015.

Unul dintre ele este – a susținut Bîrzu – ”Bacăul curat”, proiect care ar presupune inițierea și susținerea financiară din partea autorităților locale a unui concurs legat de menținerea curățeniei și cosmetizarea orașului de către cetățeni prin implicarea Asociațiilor de Proprietari. Proiectul, a mărturisit consilierul local, se aplică cu succes în alte orașe, motiv pentru care ar putea fi implementat și la noi.

Concursul ar presupune stimularea cetățenilor la implicarea în acțiuni de salubrizare și menținere a curățeniei în oraș, pe zone, sub coordonarea asociațiilor de proprietari, după perioada de concurs, asociația care se dovedește a fi cea mai implicată urmând să primească drept premiu o sumă de bani care să aibă destinație exclusiv, tot înfrumusețarea orașului. Prin punerea în practică, în zona respectivă, a unor idei venite de la cetățeni precum: amenajarea unui spațiu verde, a unui loc de joacă etc.

Proiectul, alături de altele, urmează să fie adus de către Ilie Bîrzu în atenția Consiliului Local Bacău, respectiv să fie supus dezbaterii publice.

Doi sărbătoriți în premieră, la Teatrul Municipal Bacovia

From De-ale jurnalistilor

Că duminică, 8 februarie 2015, de la orele 18, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău se joacă cea de-a treia premieră a stagiunii 2014 – 2015 știți, iar dacă nu, vă spun din nou acum: duminică, 8 februarie 2015, de la orele 18, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău se joacă cea de-a treia premieră a stagiunii 2014 – 2015, ”Când ai o soacră avară, stă ca dracu pe comoară”, o adaptare de Radu Bogdan Ghelu, în regia și scenografia acestuia, după ”Păcăliada”, comedie în versuri scrisă de Ion Ghelu Destlenica.

Ceea ce poate nu știți și ar fi drăguț să aflați, mai ales dacă alegeți ca duminică să faceți parte din public, este că în premieră vor juca și doi sărbătoriți ai acestor zile: Ștefan Ionescu și actorul Dumitru Rusu, doi dintre frumoșii scenei băcăuane, doi dintre actorii mei preferați. Nu e nici un secret de altfel, am spus-o și o spun mereu oricui m-ar pune – ca în oracolele copilăriei, le știți – să zic ”dintr-o suflare, doi actori preferați de la Teatrul Bacovia”. 🙂

Pe Dumitru Rusu, născut pe 7 februarie 1984, eu l-am remarcat prima și prima dată – de atunci devenind unul dintre actorii preferați – în Requiem, de Hanoch Levine, în regia lui Alexander Hausvater și în care actorul nostru a făcut un excepțional rol de… cal. (P.S. Mi-e dor tare de spectacolul acela…). Duminică, în ”Când ai o soacră…”, Dumitru Rusu va fi… Păcală! 🙂

Pe scurt, despre Dumitru Rusu ne-a spus Laura Huiban, PR Teatrul Municipal Bacovia:

Dumitru Rusu este născut la Iaşi, pe 7 februarie 1984. A absolvit, în 2007, cursurile de Arta Actorului ale Universităţii de Arte „George Enescu”, din Iaşi, la clasa profesorilor Constantin Popa şi Octavian Jighirghiu. Are diplomă de master în Filosofia Artei şi Management Cultural, la Facultatea de Filosofie a Universităţii de Arte „George Enescu”, din Iaşi. A colaborat cu regizori renumiţi de teatru printre care Alexander Hausvater, Alexandru Dabija sau Ion Sapdaru. Este profesor de teatru.

Mai multe, aici.

Al doilea sărbătorit din aceste zile este Ștefan Ionescu, de asemenea unul dintre actorii mei preferați și na-ți-o bună, și ai Elisei mele (acușica 4 ani) care a avut norocul să-l vadă în spectacolul ”Florin și Florica” pe scena Teatrului Municipal Bacovia. Și nu glumesc că-i place de el! Deloc! În ”Când ai o soacră…”, de duminică, Ștefan Ionescu îl va juca pe Titirez, iar după cum și-a arătat entuziasmul referitor la spectacol, sunt convinsă că rolul va fi excelent. 🙂

Ştefan Ionescu s-a născut la Bucureşti, pe 9 februarie 1976. A absolvit în anul 1999 cursurile Facultăţii de Teatru – Film a Universităţii „Hyperion”, Secţia Actorie, la clasa profesorului Virgil Ogăşanu. În studenţie a fost ales în distribuţia filmului „Triunghiul morţii”, regizat de Sergiu Nicolaescu. A colaborat cu numeroşi regizori de teatru cunoscuţi, printre care Răzvan Dincă, Theo Herghelegiu sau Alexandru Dabija.

Mai multe, aici.

LA MULȚI ANI! 🙂

FOTO: Teatrul Municipal Bacovia

Gândurile mele haotice despre ”decupajele” coerente din ”Caruselul cu hamsteri” ale lui Adrian Jicu

10686911_1002896159726840_1432605829752313530_n

Dincolo de faptul că m-a luat prin surprindere totală propunerea lui Adrian Jicu de a vorbi eu despre cartea domniei sale, ”Caruselul cu hamsteri. Decupaje din literatura postdecembristă”, negăsind nici un motiv temeinic în mine de a face asta, aceeași propunere m-a onorat peste măsură. Uau, nu doar că mi s-a propus să vorbesc despre o lucrare, dar ea este și una născută din mîna unui critic. Despre care, critici, nu pot să nu mă amuz de idee, în urmă cu câteva zile, la un eveniment la care am avut privilegiul să particip, The Power of Storytelling organizat de Decât o Revistă, unul dintre speakerii care m-au inspirat în mod real, Chris Jones, a spus ”dă-i naibii, dintre toți condeierii, criticii sunt cei mai fricoși, de aceea aleg să scrie despre alții!”.

10506750_10206000713323291_2607277026224548462_o

Trecând peste asta, haotic, ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit la volumul lui Adrian Jicu a fost tocmai faptul că gândurile sale despre autori și scriitura lor – nu toate sunt opere! – nu mi-au dat nici pe departe senzația că sunt ale unui critic literar în accepțiunea clasică. Am citit ”Caruselul cu hamsteri” în scurte pauze de cafea și exact acesta a fost sentimentul: că am stat, de fapt, de vorbă cu autorul la o cafea. De altfel, autorul însuși recunoaște de la bun început că ceea ce urmează a i se dezvălui cititorului este de fapt autodezvăluirea acestuia. ”Sunt, după cum se va vedea, și cronici pozitive și cronici negative – spune Jicu – caci ele ma definesc în egală măsură. Este și motivul pentru care Caruselul nu e o simplă colecție, în diacronice, a unor scriitori și opere semnificative, ci o selecție de comentarii despre cărțile pe care le-am citit. Din acest motiv, volumul poate fi văzut ca o oglindă (parțială) a ceea sunt eu: cu gusturile, cu preocupările, cu prejudecățile și umorile mele”. Da, asta este cartea lui Jicu. O oglindă, chiar dacă una parțială, a sa. Una în care, privindu-mă, m-am regăsit pe alocuri și eu, cu bucurie.

10456164_1002895903060199_3511516743587646015_n

De la bun început nu mi s-a dezvăluit imaginea unui critic în accepțiunea clasică, după cum spuneam. Nici pe departe. Ci, aceea a unui iubitor de carte, a unui iubitor de oameni și fin observator, dincolo de operele acestora, al lor. Majoritatea cronicilor lui Jicu – apărute în Atreneu cu precădere – încep printr-o descriere a autorului, devenit personaj astfel, despre care urmează să vorbească. O descriere fizică chiar, o descriere a ceea ce-l definește pe autor ca om, înainte de a fi scriitor. Jicu nu face distincție, așadar, neapărat, între om și scriitor, de aici, subiectivismul – poate considerat de unii exagerat – în expunerea părerilor despre doar scriitura omului…

N-am putut, de asemenea, să nu remarc, citind tot mai pe nerăsuflate cronicile lui Adrian Jicu, că, fără a nedreptăți pe careva, el face dreptate unor autori dați deoparte de tabieturile lumii băcăuane scriitoricești. Cercul poeților băcăuani a fost, astfel, închis pe nedrept – crede Jicu și sunt total de acord cu domnia sa – unor autori extraordinari. Dacă ar fi să exemplific acum, mă gândesc la cel puțin doi autori: Ion Tudor Iovian și Adrian Crețu.

N-am putut, de asemenea, să nu remarc ironia – una fină – a criticului Adrian Jicu la adresa unor autori (băcăuani cu precădere) care, nelipsiți de originalitate (Jicu, repet, nu nedreptățește pe nimeni), și-au autoproclamat, exagerat, statutul de poet. Sunt de acord. Versificarea e una, poezia e alta.

În fine, n-am putut să nu remarc la Jicu, o oarecare stare de frustrare născută tocmai din ceea ce iubește el să facă mai mult: să citească. Că de, nu orice vers e poezie și nu orice caligraf e și poet. Și e frustrant, da, să fii nevoit (pentru că asta ți-e meseria) să accepți să citești și să recitești versuri scrise de caligrafi și să mai și scrii despre ele…

De aceea, în orașul ăsta în care (și) Jicu zice că aproape nu se întâmplă nimic, această neîntâmplare eu o pun (și) pe seama repetatelor manifestări așa-zis culturale, asumate de așa-ziși oameni de cultură, un cerc în care se învârt aceleași chipuri, aceleași glume, aceleași ironii la adresa tinerei generații. Toate sunt departe, departe tare, de poezie.

Caruselul cu hamsteri – Decupaje din literatura postdecembristă” – urât și neatrăgător sună acel ”Decupaje din….”! – mi s-a părut, dincolo de a fi o carte de critică, una de portrete. Și mi-a plăcut tocmai de asta. Și mi- a plăcut pentru că m-a determinat să pun mâna pe scrierile unor autori, la fel cum mi-a confirmat că nu e cazul să insist cu alții…

1899743_10206000715803353_235786382941260951_o

Lansarea ”Caruselului…” a avut loc sâmbătă, 1 noiembrie, în clubul The Stage din Bacău, o lansare atipică (în cadrul proiectului Pasajul CFR este al tuturor, al Asociației Mutatis Mutandis din Bacău), de la mișto până la extraordinară, la care au contribuit Eliza Noemi Judeu, Marius Manta, Dragoș Burlacu, Alina Chiriac, Ionuț Popa, Alina Căprioară și eu. Nu mai am acum cuvinte de spus ce și cum, le-am spus acolo, în ”pasaj”.

A scris frumos, despre, Gheorghe Bălțătescu, în Deșteptarea. 🙂

FOTO: Constantin BROSU și Bogdan ICHIM

Un hap de sinceritate

Un mic deliciu de ieri:

Facand cunostinta pentru prima oara cu fetita unor oameni tare dragi mie, am ajuns inevitabil la intrebarea “cati ani ai tu?”. Micuta spune “cinci, acusi fac sase”.

Eu: Ahaaa, inseamna ca mergi la scoala din toamna?

Ea, apasat, cu mandrie: Da, la clasa zero.

Eu: Cred ca esti tare bucuroasa si abia astepti sa incepi?

Ea, sincera, atat de sincera ca ne-a lasat fara reactie de moment, cu ochii inseninati deodata ca de o mica victorie, cu mainile gesticuland in aer a fericire, raspunde:

Daaa, abia astept, abia astept sa merg la scoala! O sa ies in TOATE pauzele afara! :))

Dino

De ziua copilului, fetita noastra de doi ani si trei luni a ales sa plece dintre rafturile pline de jucarii si jocuri care mai de care, la brat, cu… un dinozaur.

Iar eu zambesc, zambesc si iar zambesc, ce complicata minte avem noi, parintii si cat de necugetat, uneori, suntem dispusi sa cheltuim cand, de fapt, copiii nostri nu au nevoie decat de un lucru atat de banal, precum un dinozaur, sa fie fericiti.

Un dinozaur oferit, desigur, cu cea mai mare dragoste. :))