Category Archives: ofurile mele

”S-avem pardon”

Undeva într-un ținut apropiat și câtuși de puțin imaginat, nimic bun n-avea să se întâmple, așa că tot mai mulți și-au luat ”granița-n raniță” și-au plecat.

DIGITAL CAMERA

Bună dimineața, călători din lumea mare, poftă bună la cafea!

Ascultă, ascultă, ascultă!

Zilelor de miercuri le-am dat, de multă vreme, gustul Iubirii la cafea. Întru Iubire de țară cânt astăzi, așadar, neținând cont de vreo dată anume consemnată-n calendar că, vedeți voi, atunci când răul se-ntâmplă în neputință-mi țin condeiul la tâmplă, că nu știu furia, indignarea și nealinarea în condei a le scrie pe-un petec de hârtie.

De Iubire-ți cânt, așadar, ”dulce Românie”, așa-ți cânt eu ție!

Bună trezire, oameni dragi din viața mea, gânduri de Iubire la cafea! 🔑

Cristi Pațurcă – Noi,nu

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

(Nicoale Labiș, Noi, nu!)

Fãrã diplomã

Realizez pe zi ce trece că nu mi-a ajutat cu nimic absolvirea unei Facultăți de Științe Politice și nici un masterat în Administrația Publică nu mi-a folosit. Toate acele concepte despre manipulare, putere, limbaj de lemn, joc politic, psihologia maselor ar fi trebuit, intuiesc, să mă facă, de fapt, să mă adaptez lor și nu să asimilez cunoașterea lor întru trezirea și devenirea sinelui și, implicit, comunitare, pe drumul conștiinței curate. Am făcut o facultate degeaba…

În prezent(ul continuu), rãsfoiesc, periodic, “Cuvântul înainte” al vreunui almanah de dinainte de 1989 (cã tot zic unii, prea multi, cum c-ar fi fost mai bine). Ah! Si scriu poezii pentru copii. Sã-mi tin, totusi, facultãtile mintale acasã. Fãrã diplome.

ANA BLANDIANA: Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit

Am asistat miercuri, 27 iunie, la Teatrul Municipal Bacovia la un dureros (altfel cum?) “Exercitiu de exorcizare” în anul Centenarului, propus de scriitoarea Ana Blandiana.

Pãcat cã cei cãrora le era adresat, pe de o parte, îl vor folosi în sensul continuãrii producerii de confuzie între Bine si Rãu în scopul travestirii Binelui în Rãu si invers, iar pe de altã parte, prea multi dintre destinatari au lipsit (prea putini tineri, mult prea putini). Oricum, o gurã de aer prilejuitã de Gala Bibliotecii Judetene ”Costache Sturdza” din Bacău, la 125 de ani de existenta, felicitãri organizatorilor!

ANA BLANDIANA:

Imperfectiunea democrației constă în faptul că majoritatea celor care o practică nu sunt pregătiți pentru ea. Ei au obținut dreptul de a alege, dar nu și știința de a alege în condițiile în care profesioniștii demagogiei fac tot ce pot pentru a-i împiedica să deosebească Binele de Rău, travestindu-le unul în altul (…)

Confuzia indusă sau nu de interese vinovate nu se petrece doar între Bine și Rău, ci, de exemplu, și între prostie și rea-credință. Niciodată, privind personajele care locuiesc peisajul politic al țării și al lumii, nu am știut dacă prostia sau reaua credință sunt prioritare, dacă felul în care distrug în loc să construiască și degradează tot ce ating, dovedește existența unui plan diabolic sau doar o jalnică incapacitate de a gândi un plan. În cazul nostru, prostia și răutatea se confundă simplu și pe înțeles cu egoismul și nepăsarea dusă până la crimă față de ceilalți.

Dar cum se poate explica faptul că o bună parte a populației – vedeți tinerii – nu se duc la vot, deși ei în mod evident urmează să fie beneficiarii sau victimele rezultatelor lui? Pentru că, de data aceasta, este vorba despre o nepăsare nu față de ceilalți, ci față de ei înșiși, față de propriul lor destin căruia îi opun o violentă și iresponsabilă formă de prostie izvorâtă din incapacitatea de a deosebi binele de rău. Ei renunță cu inconștiență sau, și mai grav, cu indiferență, la partea lor de putere sau de gândire care ar putea influența lucrurile, rămânând spectatori ai unui război în care nu le pasă că li se hotărăște soarta. Dacă sunt în stare să înțeleagă că este vorba despre un război…

Dar nu cumva nepăsarea se transformă în unitate de măsură a confuziei tocmai din cauza renunțării la a mai deosebi binele de rău după ce în atâtea rânduri au fost cu bună-credință și în mod catastrofal confundate? Poate că da, dar aceasta nu este o scuză, este cel mult o explicație.

Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit. Democrația este valoarea supremă doar în măsura în care se exercită în sprijinul statului de drept. Statul de drept este construcția, fagurele în care se toarnă mierea democrației care, altfel, se împrăștie și se strică. O democrație care se opune statului de drept își pierde substanța și devine falsă, simplul rezultat al unei manipulări. Pentru că, asemenea libertății, democrația poate deveni toxică dacă este pusă în slujba răului. Dar tot ea este singura forță care poate duce popoarele înainte atunci când este lăsată să funcționeze corect, în numele Adevărului, al Dreptății, al Libertății și al Iubirii.

ORBI, un roman cât un coridor. De fapt…

Am citit, în aceste zile, cu noduri în gât, cu stomacul ghem, volumul Orbi  (Editura Herg Benet) al Petronelei Rotar. Am lăcrimat de ușurare că nu m-am identificat în drama pe care personajul principal o trăiește. Am lăcrimat de neușurare însă, pentru că asta nu mă face mai puțin oarbă în ceea ce privește, uneori, exteriorul meu și, de multe ori, interiorul meu.

Nu știu să fac recenzii de carte. Niciodată n-am știut. Eu citesc o carte cu sau fără noduri în gât și stomacul ghem. Uneori, de atâtea trăiri simultane, până la starea de vomă

Romanul Orbi al Petronelei a fost una dintre acele lecturi…

Un roman cât un coridor până la o cameră de terapie. Un roman în care, chiar dacă nu te vei regăsi – ce bine ar fi! -, îți vei regăsi – ce dureros! – cel puțin un prieten, un amic, un cunoscut, un vecin… Orbi este o carte pe care, așa cum autoarea însăși a spus, după ce o vei fi citit, vei simți nevoia să o dăruiești. În special, acelor oameni dragi din viața ta cărora, poate, deși ai vrea, îți e atât de greu să le vorbești.


Romanul Orbi este, de fapt, mai mult decât un coridor. Este o cameră de terapie. Și, sunt convinsă, cu noduri în gât, de vei dori să VEZI și să (te) ASCULȚI, așa-ți va apărea și ție, cititorule. Ai curaj! Bate la ușă!  O să găsești, odată intrat, atâția ca tine, de lângă tine, cum poate, din teamă, nu ți-ai imaginat…

Așa arată recenziile mele. Cu noduri în gât și stomacul ghem. Uneori, de atâtea trăiri simultane, până la starea de vomă.

Inimi deschise la Clubul de lectură și Terapie prin literatură

Dincolo de rigorile criticii literare, de ce ne place o poveste/o poezie/un roman/o confesiune, de ce nu ne place, dar găsim că-i fascinant cumva și de ce ne îndrăgostim de autorul scrierii respective? Nu cumva, cartea aceea, pe care ai ales s-o deschizi, indiferent că ți-a plăcut ori ba, spune ceva despre Tine?

Împărtășind împreună, la o cafea sau un ceai, o Poveste, oamenii DEVIN. Așa ne place nouă să spunem, metaforic, dezvoltării personale, ”Devenire”. De asemenea, împărtășind împreună o Poveste, descoperim că literatura poate fi și… Terapie.

Plecând de aici, am ajuns la ideea Clubului de lectură și Terapie prin literatură. Un proiect prin care ne propunem, având aceeași pasiune – cititul, să Devenim, să ne dezvoltăm personal, să ne înțelegem emoțiile și să încercăm să aflăm cum să ni le gestionăm. Să facem, într-un anume fel, adică prin literatură, terapie de grup. 

Ce vom face la Clubul de lectură și devenire prin literatură? O dată pe lună:
*Ne întâlnim cu autorii pe care îi îndrăgim, îi citim, stăm de vorbă cu ei, luăm cărți și autografe
*descoperim noi lecturi și autori
* dezbatem povestea/cartea citită, vorbim despre personaje, întâmplări și contexte în care ne regăsim
*dăruim și primim opinii
*realizăm scenarii de viață

Ce câștigăm?
*Ne (auto)cunoaștem
*reflectăm, observăm și înțelegem comportamente (pe al nostru, individual și pe cele ale apropiaților noștri)
*descoperim emoțiile, semnificațiile lor și învățăm să le ”administrăm”
*căpătăm încredere în noi înșine
* ne înțelegem pe noi înșine, ascultându-l pe celălalt
* ne îmbunătățim viața personală

Organizator: CENASPER – Centrul Național pentru Sănătate Permanentă
Moderator: Mădălina Rotaru
Psiholog, psihoterapeut: Roxana Mihăilă
Durată: 3 h
Participare: 50 ron/persoană
Înscrieri: 0745259507

PRIMA ÎNTÂLNIRE: DUMINICĂ, 12 NOIEMBRIE, ORA 16.00, LA VILLA BORGHESE

 

Mărturisire întru sărit lumea în cap. În capul meu, desigur.


Unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care, acum niște ani, l-am primit de ziua mea din partea unor prieteni dragi a fost (și a rămas, fără nici o ironie, un cadou de suflet) volumul semnat Dan Puric, ”Omul frumos”. Prețios pentru că lectura lui a fost revelatorie din multe puncte de vedere. Nu-l citisem până atunci pe Dan Puric (nici de atunci până în prezent, decât pasager, pe rețele de socializare, citat în statusuri ”motivaționale”), auzisem despre potențialul autorului, despre ”furia” cu care atrăgea încă de pe atunci grămezi de oameni, întru ”fermecare”. Și… revelația s-a produs. Mai mult, s-a produs oarecum ”rușinos” – că fost-am de mică, de sistem învățată rușinea -, pentru MINE.

De la primele cuvinte ale autorului, până la ultimele. De la prima pagină, până la ultima. Revelatoriu. Dan Puric nu a stârnit nimic magic în mine. Doar revelația irelevantului. Mâhnirea nedescoperirii nici măcar a unui potențial literar-artistic. Definirea banalului și a mediocrității. Neputința de a citi în tine tradusă prin nevoia de agățare de exterior întru câștigarea unor validări – validări, traduse și ele, în lumea virtuală, prin ”like-uri”. Mai mult, pericolul asumării unor principii cu totul nesănătoase, în numele unei credințe confundată greșit cu vreo religie și care poate duce – cum o duce, de altfel, de secole – la alienare, la justificare de războaie (de orice fel) în numele Păcii, la justificare de minciuni în numele Adevărului, la justificarea Urii și a Judecății aproapelui în numele Iubirii. La extremism în toate formele lui.

Revelatoriu. O întâlnire cu Dan Puric costă, în aceste zile, 100 lei… Iar sălile sunt pline. Și întâlniri cu mulți alții ca el, la fel…
În tot acest parcurs, în librării, un Steinbeck, un Nabokov, o Nora Iuga etc. costă 10 lei.

Verde crud, verde crud…

Și uita așa, stând eu într-o seară cu gândurile mele, m-am trezit străbătând – fără să vreau (?) – culoarele liceului meu și apoi pe cele ale liceului lui George Bacovia și tot străbătându-le așa, fără să vreau (?), m-am gândit că versurile acelea sunt – ce ironic, ce frumos – metafora poetului, pentru un ”ever after” cred și acum neînțeles, ”f…k the system!” sau, mai plastic, ”n-ați înțeles nimic!”. Din respect pentru cel mult prea mult adjudecat după moarte ca proprietate intelectuală a urbei, nației, dar și ca stradă, George Bacovia ar trebui scos din programa de sistem școlară…

Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele…
Si azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!
– Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea mă doare…
Nimic nu mai vreau –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…
– Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!

Lucrare de control la geografie

Cristescu Mădălina
XI C
18.04.1997

”O pledoarie în favoarea protecției mediului, un adevărat ”ESEU”, dar este departe de subiectul lucrării. Păcat!”.

Nota 3

1. Explicați cum se realizează colaborarea internațională pentru protecția mediului prin organismele specializate ale omului

Despre protecția mediului s-a discutat foarte mult, problema fiind încă de actualitate. În condițiile în care în ziua de azi pădurile sunt defrișate fără sens sau pentru un scop anume, lăsând deoparte necesitățile strict industriale, trebuie luate măsuri pentru apărarea mediului și asta în folosul menținerii vieții încă pe Pământ.
De apreciat sunt acei oameni de pe tot Pământul care intră în colaborare tocmai în acest scop – puțini de altfel sunt acești oameni.
Încă nu s-a realizat cât de dăunătoare sunt toate ”maltratările” pădurilor, cât de nocive sunt toate gunoaiele aruncate fără milă alături de containere. În timp însă, poate că natura care ne-a creat se va răzbuna fără ca noi să aflăm cum și când.
Și singura colaborare pe care am putea s-o facem cu semenii noștri de pe tot Pământul ar fi aceea de a ne ambiționa un pic să nu mai rupem nici măcar un fir de iarbă, pentru că de la a rupe un fir de iarbă fără sens, nu mai este mult până la a distruge o lume întreagă.
Și dacă n-am fi ajuns să trăim scufundați în ciment ci în aer curat, poate că starea sănătății noastre atât psihice cât și fizice ar fi fost cu totul alta. Suntem îmbâcsiți în căzi pline de nisip și plante degenerate și totuși, orbiți, ne întrebăm ce vină avem noi? Dacă o dată în an fiecare om ar sădi o floare, am găsi și răspunsul.

A venit PRIMĂVARA!

Mi se făcuse de Primăvară și pentru că era și prima zi calendaristic așa, am pornit ca la prezentul continuu, la vânătoare de melci și muguri.

Și-am căutat,

și-am scormonit,

și-am scormonit,

și-am scormonit,

melcii i-am găsit!!!!

Ce bine, zăpada nu poate să spele, zăpezile doar acoperă, zăpezile s-au cam topit…

A venit primăvăra! Primăvara în mine am regăsit…

ROMÂNIA, BACĂU, 1 MARTIE 2017