Teatrul Bacovia, Festivalul Gala Star, sâmbătă 7 aprilie, duminica 8 aprilie h. 20,30
Compania Telluris Associati
La colonna infinita
(Coloana nesfârșită)
de Mircea Eliade
adaptare și regie Letteria Giuffrè Pagano
cu Tazio Torrini
traducere Horia Corneliu Cicortaș
scene și muzică Spazio T. A.
lumini și video Marco Gheri
asistență decor și producție Annalisa Galli
colaborare dramaturgică Horia Corneliu Cicortaș
o producție Telluris Associati
în colaborare cu FIRI
„Priviți și învățați – opera asta e vie, se agită, caută, aleargă, și există numai încât rămâne vie. Ajungi într-o altă lume. Îngerească. N-o pot numi altfel: îngerească… Iar la sfârșit am să vă arăt coloana… am să vă învăț cum s-o priviți…”
Întâlnirea cu teatrul lui Eliade, încă foarte puțin cunoscut în Italia, marchează o nouă etapă pentru compania Telluris Associati. Prin montarea acestei piese, ia naștere Galleria dell’incompiuto (Galeria ne-împlinitului): pentru un teatru in-definit, ce vrea să se interogheze mai ales asupra noilor plăsmuiri de pe scena contemporană.
În La colonna infinita textul și cuvântul devin suprafețe ce pot fi călcate și locuite fizic, caligrafie în mișcare. Operele sculptorului român Brâncuși sunt descărnate și reduse la esența lor de forme fluctuante și impalpabile care apar doar la răstimpuri, dislocate pe planul oniricului, unde are loc întâlnirea între actor și spectator.
Căutarea originarului, străbătând întreaga creație a artistului, pare a ajunge la un punct fără întoarcere când Brâncuși se mulțumește să repete aceleași forme, recopiindu-și deja faimoasele capodopere. La rândul său, Mircea Eliade caută un răspuns la întrebarea privind motivele acestei opțiuni. Înțelesurile se manifestă în raportul între teatru și sacru, între operă și artizanul ei, între cuvintele scrise și mișcările trupului, ascunse poate în extazul sacrilegiului.
Suprapunerile de imagini se scurg pe suprafețe vizuale, pe spațiul scenic, înfruntând concretețea fizică a actorului, ca și cum un nevăzut ar vrea să apară și să se întrupeze, în ciuda fricțiunilor și rezistențelor opuse de realitatea actuală.
Scena trebuie să ne-cugeteze
Note despre spectacolul Coloana nesfârșită (producție Telluris Associati), după Mircea Eliade
O dramă sugestivă, La colonna infinita (Coloana nesfârșită) de Mircea Eliade, adaptată și de Letteria Giuffrè Pagano, după textrul tradus în limba italiană de Horia Corneliu Cicortaș.
Regizoarea condensează piesa într-un nucleu dens de sensuri, mediate de interacțiuni de cuvinte, sunete, imagini și lumini al cărui catalizator este partitura actorului. În cazul de față, acesta este Tazio Torrini, unic performer pentru toate „rolurile”. O alegere dramaturgică fericită, aceea ca un singur actor să-și asume toate personajele: căci diferiții copii, adulți și bătrâni prezenți de-a lungul piesei lui Eliade par a fi identități multiple ale lui Brânuși însuși, în dialog cu diferitele aspecte ale vieții, dar și cu misterul unei Opere ce sfidează sensul unei întregi existențe. Astfel, actorul îmbină mișcări pseudo-dansante și pasaje dramatizate cu fragmente de monolog și dialog, însoțite de intervenții video și de coloane sonore ce aduc cu sine noi sensuri. Ca și cum ar exista un neexprimat ce vrea să răsară, un tărâm invizibil, mai vast decât orice certitudine și înfăptuire umană. Un mod impresionant de a-i transmite spectatorului truda și chinurile artistului în fața teritoriilor necunoscute, precedând crearea Noului, dar și reînnoirea sinelui, dincolo de sine.
Pe scurt, Coloana nesfârșită – o invitație la esperimentarea regenerantă a Misterului.
Damiano Pignedoli, critic de teatru
Milano
Comunicat: Teatrul Bacovia
Bună dimineața, om bun și drag din lumea mea!Camera cu Povești – Mădălina Rotaru, Ateliere de Dezvoltare personală prin Povești și Scriere Creativă
