Category Archives: de moment

Mușuroi artificial de furnici vii, unic în țară și gândaci gigant la Muzeul de Științele Naturii

Sera Muzeului de Științele Naturii din Bacău, instituție situată în Parcul Cancicov, găzduiește, până la finele acestui an, o expoziție foarte interesantă, vernisată recent, dedicată… furnicilor. Mai mult, instituția băcăuană adăpostește, cu această ocazie, cel mai mare mușuroi cu furnici vii expus în scopuri didactice într-un muzeu de științe ale naturii din țara noastră.

Intitulată „Superorganismul – viaţa ascunsă a furnicilor”, expoziția poate reprezenta pentru vizitatori, atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii, o călătorie fascinantă în ”țara furnicilor, la al cărei capăt vei fi aflat despre complexitatea comportamentului acestui grup de insecte, despre capacitatea lor remarcabilă de adaptare la mediu, dar și date mai puțin cunoscute despre coloniile de furnici despre a căror organizare socială se spune că este la fel de complexă precum cea a societății umane.

Expoziția este structurată pe trei niveluri, în prima parte fiind prezentate structura complexă a societăților de funrici și modalitățile variate de comunicare dintre membrii acestora, iar în ultima, diversitatea speciilor de furnici.

Cea mai atractivă parte a expoziției este, însă, cea în care este detaliat modul de viață al furnicilor, prin exemplul furnicilor roșii de pădure. Publicul are, astfel, șansa de a observa ”în direct” comportamentul insectelor, prin intermediul unei instalații artificiale de creștere – un mușuroi uriaș de furnici vii.

Vizitatorul va putea afla despre existența furnicilor culegătoare de semințe, a furnicilor faraon care de multe ori creează disconfort prin instalarea coloniilor în pereții caselor, a furnicilor tăietoare de frunze și a celor țesătoare; de asemenea, în cadrul expoziției sunt expuse și un cuib de furnică dulgher – specie care sapă galerii lungi în trunchiul arborilor rășinoși și unul de furnică neagră de lemn, a cărui structură cu aspect spongios este confecționată cu o măiestrie inegalabilă în scorburile arborilor bătrâni”, a explicat dr. Gabriela Gurău, managerul Complexului Muzeal de Științele Naturii ”Ion Borcea Bacău.

Tot în aceste zile, Muzeul găzduiește și o impresionantă și atractivă expoziție temporară – Din lumea insectelor – unde vizitatorii vor putea vedea specii de insecte ”gigant”, cu ar fi gândacii Titan, Arlechin, Actaeon, Gândacul lui Hercule, gândacul Goliat sau insecta Frunză și Cosașul Gigant.

ORBI, un roman cât un coridor. De fapt…

Am citit, în aceste zile, cu noduri în gât, cu stomacul ghem, volumul Orbi  (Editura Herg Benet) al Petronelei Rotar. Am lăcrimat de ușurare că nu m-am identificat în drama pe care personajul principal o trăiește. Am lăcrimat de neușurare însă, pentru că asta nu mă face mai puțin oarbă în ceea ce privește, uneori, exteriorul meu și, de multe ori, interiorul meu.

Nu știu să fac recenzii de carte. Niciodată n-am știut. Eu citesc o carte cu sau fără noduri în gât și stomacul ghem. Uneori, de atâtea trăiri simultane, până la starea de vomă

Romanul Orbi al Petronelei a fost una dintre acele lecturi…

Un roman cât un coridor până la o cameră de terapie. Un roman în care, chiar dacă nu te vei regăsi – ce bine ar fi! -, îți vei regăsi – ce dureros! – cel puțin un prieten, un amic, un cunoscut, un vecin… Orbi este o carte pe care, așa cum autoarea însăși a spus, după ce o vei fi citit, vei simți nevoia să o dăruiești. În special, acelor oameni dragi din viața ta cărora, poate, deși ai vrea, îți e atât de greu să le vorbești.


Romanul Orbi este, de fapt, mai mult decât un coridor. Este o cameră de terapie. Și, sunt convinsă, cu noduri în gât, de vei dori să VEZI și să (te) ASCULȚI, așa-ți va apărea și ție, cititorule. Ai curaj! Bate la ușă!  O să găsești, odată intrat, atâția ca tine, de lângă tine, cum poate, din teamă, nu ți-ai imaginat…

Așa arată recenziile mele. Cu noduri în gât și stomacul ghem. Uneori, de atâtea trăiri simultane, până la starea de vomă.

Doar trăiri

Spuneam, într-o zi, că în dezordinea intrării lor în viața mea, atunci când nu mai am cuvinte pentru că n-au fost inventate, donez trăiri.

Fără cuvinte sunt, astăzi, pentru că ele n-au fost inventate pentru a fi rostite de mine, ci de niște copii, având însă menirea ele, cuvintele, să mă umple pe mine de trăiri la cea mai mare intensitate.
Am fost invitată, în urmă cu vreo trei săptămâni, ca azi, să vin să citesc copiilor de la clasa a III-a A, de la Școala ”Spiru Haret” din Bacău, câteva poezii. Am acceptat cu bucurie, desigur, netrecându-mi, nici măcar o secundă, prin gând, ce va fi să fie…

Grație, desigur, unui cadru didactic – doamna învățătoare Clemansa Mauca (vă mulțumesc, vă mulțumesc, vă mulțumesc!) – având ca menire, dincolo de profesie, să-mi elimine MIE frici și furii cu privire la acest sistem de învățământ mult încercat, copiii m-au așteptat nu pentru a le oferi eu ceva, ci pentru a-mi dărui ei, mie, culmea, printre cântece și rime semnate de mari autori (Blandiana, Arghezi ș.a.) – cu atât mai copleșitor pentru mine! – propriile-mi versuri. Din cărțile deja publicate și din afara lor. Rostite de ei așa cum au fost ele simțite de mine în timpul scrierii lor… Și, Doamne, ce Îmbrățișare!
Am plâns, desigur și le-am cerut copiilor îngăduință pentru lacrimile mele, iar ei au spus atât, ”nu aveți nevoie”, ca și cum cel mai firesc lucru din lume ar trebuie să fie, doar de emoție bucurie, recunoștință, Lacrima.

Nu am cuvinte. Nu am…Așa că vă cer îngăduință pentru lacrimi.

Și așa, cu lacrimi, vă MULȚUMESC încă o dată, vouă! VOI, cei care, zi de zi, într-un fel sau altul, mă ajutați, fără să v-o cer măcar, să devin! <3

Și… Mulțumesc editorului volumului ”În grădina de la moară”, Cristian Cosma, Casa de Pariuri Literare, azi, mai mult cu (ca) în fiecare zi, pentru crezare! 🙂

Mărturisire întru sărit lumea în cap. În capul meu, desigur.


Unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care, acum niște ani, l-am primit de ziua mea din partea unor prieteni dragi a fost (și a rămas, fără nici o ironie, un cadou de suflet) volumul semnat Dan Puric, ”Omul frumos”. Prețios pentru că lectura lui a fost revelatorie din multe puncte de vedere. Nu-l citisem până atunci pe Dan Puric (nici de atunci până în prezent, decât pasager, pe rețele de socializare, citat în statusuri ”motivaționale”), auzisem despre potențialul autorului, despre ”furia” cu care atrăgea încă de pe atunci grămezi de oameni, întru ”fermecare”. Și… revelația s-a produs. Mai mult, s-a produs oarecum ”rușinos” – că fost-am de mică, de sistem învățată rușinea -, pentru MINE.

De la primele cuvinte ale autorului, până la ultimele. De la prima pagină, până la ultima. Revelatoriu. Dan Puric nu a stârnit nimic magic în mine. Doar revelația irelevantului. Mâhnirea nedescoperirii nici măcar a unui potențial literar-artistic. Definirea banalului și a mediocrității. Neputința de a citi în tine tradusă prin nevoia de agățare de exterior întru câștigarea unor validări – validări, traduse și ele, în lumea virtuală, prin ”like-uri”. Mai mult, pericolul asumării unor principii cu totul nesănătoase, în numele unei credințe confundată greșit cu vreo religie și care poate duce – cum o duce, de altfel, de secole – la alienare, la justificare de războaie (de orice fel) în numele Păcii, la justificare de minciuni în numele Adevărului, la justificarea Urii și a Judecății aproapelui în numele Iubirii. La extremism în toate formele lui.

Revelatoriu. O întâlnire cu Dan Puric costă, în aceste zile, 100 lei… Iar sălile sunt pline. Și întâlniri cu mulți alții ca el, la fel…
În tot acest parcurs, în librării, un Steinbeck, un Nabokov, o Nora Iuga etc. costă 10 lei.

Verde crud, verde crud…

Și uita așa, stând eu într-o seară cu gândurile mele, m-am trezit străbătând – fără să vreau (?) – culoarele liceului meu și apoi pe cele ale liceului lui George Bacovia și tot străbătându-le așa, fără să vreau (?), m-am gândit că versurile acelea sunt – ce ironic, ce frumos – metafora poetului, pentru un ”ever after” cred și acum neînțeles, ”f…k the system!” sau, mai plastic, ”n-ați înțeles nimic!”. Din respect pentru cel mult prea mult adjudecat după moarte ca proprietate intelectuală a urbei, nației, dar și ca stradă, George Bacovia ar trebui scos din programa de sistem școlară…

Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele…
Si azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!
– Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea mă doare…
Nimic nu mai vreau –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…
– Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!

Un(ul) Univers(ul)

Uneori, oricât ai ști că e așa,
pentru că, ți se spune, e LOGIC,
Îndoiala e deasupra corectitudinii unei operații matematice date
ca, de exemplu, 1+1=2.
Iar asta se întâmplă pentru că
nici unu, nici plus, nici unu, nici egal și nici doi
nu au un singur sens,
că dacă ar avea și cineva m-ar putea convinge vreodată de asta,
Îndoiala însăși
ori Uimirea
n-ar avea nici ele decât un singur sens.
Și ca să nu-mi fie rușine – că fost-am învățată de mică rușinea –
pentru îndoiala ori uimirea trezite uneori în mine de un banal exercițiu matematic,
nu o să recunosc niciodată fățiș
asta.
Cum că nu-mi explic, adică,
de ce 1+1=2
chiar dacă știu asta
pentru că, mi s-a spus, e LOGIC.

În sfârșit, l-au considerat OM

Era și este și va fi (și slavă că-i așa!) firesc ca decernarea unui premiu (care-i doar un premiu în fond, iar în cazul Nobel necerut) mai ales în Arte să ducă la controverse. Este datul Artei, mă gândesc, să provoace stări. De aici însă, de la controversă (constructive polemici!) adică, până la frustrare (mergând până la celebrul ”unfriend” pe Facebook) este o distanță care spune multe despre cel ce o străbate… O distanță care pe mine mă amărăște.

Sunt fericită că Nobelul pentru Literatură din acest an a mers la Bob Dylan pe care, de când mă știu, l-am considerat în primul rând Poet și consider că a fost o bună alegere, cu atât mai mult cu cât a existat o foarte clară, scurtă și la obiect motivație din partea Academiei: “for having created new poetic expressions within the great American song tradition”.

Poate ar fi meritat Haruki Murakami (pe care recunosc, l-am lăsat din mână ori de câte ori m-am apucat de el nu pentru că nu-i recunosc geniul artistic, ci pentru că el nu corespunde sufletului meu, subiectiv, nu-i așa?, dar știu că-i va veni timpul), poate că l-ar fi meritat Philip Roth (pe care-l ador sufletește deși, iarăși extrem de subiectiv, din punct de vedere literar ” is not my type”), poate că l-ar fi meritat altcineva, nu știu. Cu siguranță aș fi spus, însă da, e un premiu bine acordat, o bună alegere. Că… de corect, stricto sensu, nu mă pot hazarda să spun că e/ar fi fost corect…

And if my thought-dreams could be seen They’d probably put my head in a guillotine But it’s alright, Ma, it’s life, and life only…

Citesc cu plăcere păreri pro și contra Nobelului pentru Literatură din acest an. Acolo unde părerea este mai mult decât o simplă frustrare…

Și repet, consider, extrem de subiectiv, că Bob Dylan a fost o alegere excelentă, poate din sfera revoluționarului, pentru Nobel în Literatură.

Pace!

.

„DE CE DAI, MĂ, DE CE DAI?”

From Muze peste tot

A trecut campania electorală, urâta campanie electorală, plina de ură (nu presărată cu stropi de furie, știi?, e o diferență, acolo, aproape insesizabilă, dar atât de importantă, între ură și furie/mânie) campanie electorală și au trecut aparent – rezultat atât de evident al acestui ”urât” și ”cu ură” – și împroșcările cu venin dintre cei cu drept de vot. Aparent! Pentru că tot veninul ăsta pe care îl revărsăm unii asupra altora în astfel de momente reprezintă, am mai spus-o, din PUNCTUL MEU DE VEDERE, cetățean adică cu DREPT de vot, doar puncte culminante ale învrăjbirii, o învrăjbire dată de incapacitatea noastră, ca indivizi separați, cu drept de vot, de a dezvolta o societate a bunului simț și a responsabilității sociale…

Și te întreb pe tine, seamănul meu cu ACELAȘI DREPT DE VOT ca și mine: de ce îmi înjuri părinții și bunicii că și-au exprimat acest drept cum au știut ei că-i mai bine pentru ei, gândindu-se, desigur, la binele meu, adică al fiului, nepotului, strănepotului etc. Da, chiar dacă binele ne este diferit reprezentat! Cu ce drept?

Și te întreb pe tine, seamănul meu cu același drept de vot ca și mine: de ce îmi înjuri copilul care, cu același drept de vot ca și mine, părintele lui, și ca și tine, a ales să nu și-l exprime?

Și te întreb pe tine, seamănul meu cu același drept de vot ca și mine: de ce mă împroști cu venin pentru că, exercitându-mi dreptul de vot, am pus, poate, ștampila pe altcineva decât tu ai făcut-o?

Și am să-ți răspund tot eu: pentru că ai DREPTUL, ACELAȘI DREPT CA ȘI MINE, nu doar de vot ci, și de liberă exprimare. Nu-i așa?

Și-am să-ți mai răspund că, deși mă doare cumplit modul în care liber te exprimi, am să-ți respect acest drept în continuare. În ciuda modului tău de exprimare la adresa bunicilor mei, a părinților mei, a copiilor mei și a mea, eu mă voi manifesta, având același drept de liberă exprimare ca și tine, dar și câteva definiri ale conceptelor de ”democrație”, ”drept”, ”libertate de exprimare”, mă voi exprima, spuneam, față de opinia ta (deși injuriile nu înseamnă neapărat ”opinie”) cu RESPECT. Pentru că am nu doar drept de vot și drept de liberă exprimare ci, independent de vreo reglementare socială, am și liber arbitru. Ce spui, crezi într-o relație reciprocă de RESPECT? Hai să ne exprimăm cu respect, să polemizăm, să purtăm discuții cu argumente pro și contra, nu cu injurii și verdicte.

Indiferent de câte mâhniri zac în mine, prefer să mă hrănesc din timp în timp cu stropi de furie decât să mă las măcinat de boala numită ură…

Later edit, că se cere

Injurie: Ai votat cu X sau Y? Ești prost!
Opinie: Cred că votul tău pentru X este incorect pentru că…

Injurie/Verdict: N-ai votat? Ești prost!
Opinie: Consider că dreptul de vot trebuie exercitat pentru că…

Injurie: Mănânci căcat!
Opinie: Față de opinia dumneavoastră am rezerve. Asta pentru că…

În acest spațiu, fumatul este OBLIGATORIU!

Tevatura pe marginea legii care prevede interzicerea fumatului în spații publice a stârnit, la rândul ei, în mine, o mică regândire a conceptelor de libertate și drept. De altfel, despre încălcarea unor drepturi și libertăți este tevatura în sine. S-au format tabere pro și contra fumatului în pub-uri, restaurante și cafenele de parcă singurul război din care n-am făcut parte până acum ar fi ăsta. De parcă n-avem atâtea alte războaie (iar eu rămân la premisa că orice război, înainte de a fi unul exterior este al interiorului fiecărui „ostaș„ în parte), de parcă n-am avea, spuneam, atâtea alte războaie de dus.

În acest război, însă, „al fumatului”, despre libertatea și dreptul CUI vorbim? Și despre „cucerirea” căror granițe? Că mie, între dreptul/libertatea de a alege și a-ți asuma statutul de fumător (conștientizând, astfel, că fumul pe care-l generezi odată cu aprinderea unei țigări nu e chiar plăcut unei respirații naturale) și dreptul de a respira mi se pare o mică-mare diferență…

From Muze peste tot

Pentru unii, interzicerea fumatului în anumite spații reprezintă o încălcare a libertății personale. Ok, poate că așa este, în fond fiecare are dreptul să-și interpreteze libertatea după cum vrea. Pe de altă parte, ce faci cu dreptul de a respira natural, nemodificat – drept care este un dat, nu o alegere –, cu acest drept al prietenului tău nefumător ce faci?

Propun fumătorului (începând cu mine, pentru a nu fi acuzată de ipocrizie!) un mic exercițiu de imaginație. Cum ți-ai gândi libertatea și dreptul de a alege dacă într-o zi vei vedea pe ușa unui pub un anunț scris cu litere de-o șchioapă „ÎN ACEST LOCAL, FUMATUL ESTE OBLIGATORIU!” și NU ”În acest local, fumatul este permis!”? 🙂