Category Archives: raftul bibliotecii

Verde ca Pepenele și cele șapte mioare

Și mă gândesc că nu întâmplător, chiar de Sf. Nicolae, am primit vestea că POVESTEA mea merge mai departe, prinsă cu Dragoste într-o carte…

Și n-am cuvinte iar și voi n-aveți habar ce-nseamnă asta pentru mine! Un nou prunc al sufletului meu, de săptămâna viitoare, iese din tipare. Un prunc la care nașa mare, ca ilustratoare, este Erika Marton, iar nașa cu ”fașa” este Claudia Clinc, Colorex Paints Iași! Nașa Mare întru editare – CASA DE PARIURI LITERARE. <3

POVESTEA…

V-am obișnuit cu poezii pentru suflete de copii, ”Verde ca Pepenele” nu e însă, poezie. E… exact așa cum scrie-n carte, o ”poveste dintr-o țară NU îndepărtată, ci IMAGINATĂ, dar tot atât de ADEVĂRATĂ pe cât ochii, mintea și inima voastră vor să o vadă, s-o priceapă și s-o ducă mai departe…”.

Verde ca Pepenele s-a născut într-o seară, imediat după ce Elisa mea m-a rugat să-i spun o poveste nouă. Am dat frâu liber imaginației și… a ieșit ce a ieșit, o poveste nescrisă, spusă într-o seară.

Peste câteva zile, am primit propunerea minunată de a încerca să scriu, pentru copiii de la Atelierul Masca, prof. coord. actor Stefan Alexiu, o piesă pe care ucenicii să o pună în scenă. Povestea, doar spusă într-o seară până atunci, a devenit scrisă și, la scurt timp, jucată chiar de copii, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău.

Peste alte câteva zile, împărtășeam prietenei mele dragi, scenografa Erika Márton, visul de a vedea tipărită piesa de teatru, cu ilustrația ei…

Erika Márton este scenograf, grafician, absolvent al Facultății de Arte Plastice și Decorative Cluj-Napoca,secția grafică. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Arte Târgu Mureș, secția scenografie. Are
în palmares colaborări cu mari regizori, printre care Radu Afrim, Sorin Militaru, Botond Nagy, Albu
István etc.

Peste câteva zile, Cristian Cosma, de la Casa de Pariuri Literare, descoperă piesa și-mi spune ”trebuie să vadă tiparul”…

Peste câteva zile, draga mea Claudia Clinc, în calitate de reprezentant al societății Colorex Paints din Iași, descoperă că ”Verde ca Pepenele” e musai să apară, iar pentru asta, mi-a venit în întâmpinare cu o sponsorizare.
Peste câteva zile, ”Verde ca Pepenele”, încercarea mea în zona dramaturgiei, iese din tipare…

”Verde ca Pepenele” a crescut din ”peste câteva zile”, într-un an, exact așa cum crește un fecior doar în poveste…

Și de v-o fi cu drag și de veți dori un volum pentru voi, pentru copiii care sunt prin preajmă și pentru copiii din voi, nu ezitați să mă contactați. 🙂

ORBI, un roman cât un coridor. De fapt…

Am citit, în aceste zile, cu noduri în gât, cu stomacul ghem, volumul Orbi  (Editura Herg Benet) al Petronelei Rotar. Am lăcrimat de ușurare că nu m-am identificat în drama pe care personajul principal o trăiește. Am lăcrimat de neușurare însă, pentru că asta nu mă face mai puțin oarbă în ceea ce privește, uneori, exteriorul meu și, de multe ori, interiorul meu.

Nu știu să fac recenzii de carte. Niciodată n-am știut. Eu citesc o carte cu sau fără noduri în gât și stomacul ghem. Uneori, de atâtea trăiri simultane, până la starea de vomă

Romanul Orbi al Petronelei a fost una dintre acele lecturi…

Un roman cât un coridor până la o cameră de terapie. Un roman în care, chiar dacă nu te vei regăsi – ce bine ar fi! -, îți vei regăsi – ce dureros! – cel puțin un prieten, un amic, un cunoscut, un vecin… Orbi este o carte pe care, așa cum autoarea însăși a spus, după ce o vei fi citit, vei simți nevoia să o dăruiești. În special, acelor oameni dragi din viața ta cărora, poate, deși ai vrea, îți e atât de greu să le vorbești.


Romanul Orbi este, de fapt, mai mult decât un coridor. Este o cameră de terapie. Și, sunt convinsă, cu noduri în gât, de vei dori să VEZI și să (te) ASCULȚI, așa-ți va apărea și ție, cititorule. Ai curaj! Bate la ușă!  O să găsești, odată intrat, atâția ca tine, de lângă tine, cum poate, din teamă, nu ți-ai imaginat…

Așa arată recenziile mele. Cu noduri în gât și stomacul ghem. Uneori, de atâtea trăiri simultane, până la starea de vomă.

La Bookfest, nu am dat autografe, am împărțit fluturași și moriști…

Pentru că se apropie 1 iunie, Ziua Copilului și pentru că pe 2 iunie este Ziua Națională a Adopției, și pentru că aceste două zile, comparativ cu orice altă zi de celebrare/marcare a ceva, au profunde semnificații pentru mine, lansarea cărții mele, ”În grădina de la moară”, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2017, am ales, cu mulțumire fără margini pentru editura Casa de Pariuri Literare, să fie fără autografe. 🙂
Această primă lansare am simțit să o dăruiesc, la propriu, tuturor copiilor mari și mici, cu gândul și cu inima înainte de orice. Fizic, nu avem însă, cum cuprinde toți copiii din lume, așa că, mi-am îndreptat atenția, de data aceasta, spre copiii care, mai puțin ca alții, au acces la educație, la carte, la parte, din motive știute de noi toți.

Așa se face că, fără autografe, am înțeles să dăruiesc copiilor prezenți la acest prim eveniment din cadrul lansării ”În grădina de la moară”, moriști și fluturași, iar pentru 27 de copii beneficiari ai programelor Asociatiei Betania din Bacău, și care nu au prilej prea des sau poate niciodată, să participe la astfel de acțiuni, am înțeles să dăruiesc cartea.

Autografe, moriști și fluturași vor fi la următoarele popasuri pe care, împreună cu editura Casa de Pariuri Literare, le vom face în perioada imediat următoare. Primul, pe 10 iunie, în București, la Un Teatru, de la orele 16.00. Vă așteptăm cu mare bucurie și emoție.

N-aș vrea să închei aceste gânduri înainte de a mulțumi unor oameni care, așa cum am spus și la Bookfest, mi-au venit în întâmpinare, cu inima deschisă, prin sponsorizări și gânduri bune pentru ca această cărticică să poată vedea lumina tiparului: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect Bacău, Elitemob Bacău, Dendro Proiect Bacău, Cotidianul Deșteptarea/Asociația ”Dumitru Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Astazi, 30 mai, cartile au ajuns la copiii beneficiari ai Asociatiei Betania

Foto> Un Cristian

Lansare ”În grădina de la moară”

Aș vrea să mărturisesc că, de când mă știu, departe de mine a fost gândul că aș putea fi ”definită”, vreodată, ca scriitor. Nu sunt scriitor, nu asta e imaginea mea despre mine, nu am avut năzuințe în acest sens, nu-mi place să fiu numită așa. Pentru mine, a fi scriitor e un concept al Relativului. Cine, la o adică, dincolo de o catalogare a exteriorului, își poate asuma, la interior, eticheta asta? 🙂

Cu toate acestea, când am revoltă sau bucurie ori o emoție profundă, scriu și desenez. Mă liniștește asta și, cumva, pe undeva, e modul meu de evadare și e răspunsul meu pentru cinismul, ura și furia pe care le simt uneori venind agresiv dinspre exterior, spre mine. Mă fac mică, în acele momente în care sunt grozav de speriată, și versific, nasc rime. Mă joc. Găsesc rime la firul ierbii în care, copil fiind, trăiam, fără temeri, nemuriri. Împreună cu sora și verișoarele mele și gâzele.

Nu sunt scriitor, nasc, doar, din când în când, poezii pentru suflete de copii. Poeziile astea sunt copiii mei. Și-mi doresc pentru ele, ca mamă ce le sunt, să nu deranjeze pe nimeni, să nu rănească și să învețe, pe măsură ce vor fi crescând, să nu se lase rănite. Să se bucure de cei ce se bucură de ele, să fie demne și înțelegătoare față de cei care ar putea vreodată să dorească să le facă un rău sau care, pentru că e firesc să fie și așa, nu le pot iubi. Și, ca mamă ce le sunt, deși n-am eu așteptări de la ele, pentru că am învățat că trebuie să ne lăsăm copiii să-și înțeleagă propriile lor așteptări, mă bucur, totuși, de tot ceea ce frumos li se întâmplă.
Ca atunci când le descoperă cineva, cum ar fi o editură faină, care să le iubească suficient de mult pentru a-și dori să le vadă publicate într-o carte… Sau, citindu-le, altcineva să-și dorească să le ajute, printr-un suport sau altul, să ajungă cu adevărat la editură pentru a putea fi și tipărite…:)

În câteva zile, vor apărea, în volumul ”În Grădina de la moară”, câțiva copii ai mei, cu rime. Pentru asta, este deja rezervare la Bookfest, duminică, 28 mai, de la orele 11, la scena Bookfest Junior.
Ce vreau să spun este că, cu sau fără Bookfest, poeziile tot ar exista. N-ar exista însă, în forma tipărită, în volumul ”În Grădina de la moară”, fără editura pe care am îndrăgit-o de la primul autor pe care i l-am citit, Casa de Pariuri Literare București, editură căreia n-am cuvinte pentru a-i mulțumi, vă invit însă, pe voi, să-i citiți autorii! 🙂

Și n-ar exista fără oameni din afară care, fără nici cea mai mică ezitare, imediat ce le-am povestit despre ele, le-au ajutat: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect SA, Dendro Proiect SRL Bacău, Elitemob Bacău, Deșteptarea/Asociația ”D. Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Și n-ar exista fără zâmbetele voastre, oameni dragi și buni din lumea mea mare! 🙂

Nu sunt scriitor, sunt mamă și… m-aș bucura să vă pot prezenta copiii mei cu rime duminică, la București. 🙂

Mărturisire întru sărit lumea în cap. În capul meu, desigur.


Unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care, acum niște ani, l-am primit de ziua mea din partea unor prieteni dragi a fost (și a rămas, fără nici o ironie, un cadou de suflet) volumul semnat Dan Puric, ”Omul frumos”. Prețios pentru că lectura lui a fost revelatorie din multe puncte de vedere. Nu-l citisem până atunci pe Dan Puric (nici de atunci până în prezent, decât pasager, pe rețele de socializare, citat în statusuri ”motivaționale”), auzisem despre potențialul autorului, despre ”furia” cu care atrăgea încă de pe atunci grămezi de oameni, întru ”fermecare”. Și… revelația s-a produs. Mai mult, s-a produs oarecum ”rușinos” – că fost-am de mică, de sistem învățată rușinea -, pentru MINE.

De la primele cuvinte ale autorului, până la ultimele. De la prima pagină, până la ultima. Revelatoriu. Dan Puric nu a stârnit nimic magic în mine. Doar revelația irelevantului. Mâhnirea nedescoperirii nici măcar a unui potențial literar-artistic. Definirea banalului și a mediocrității. Neputința de a citi în tine tradusă prin nevoia de agățare de exterior întru câștigarea unor validări – validări, traduse și ele, în lumea virtuală, prin ”like-uri”. Mai mult, pericolul asumării unor principii cu totul nesănătoase, în numele unei credințe confundată greșit cu vreo religie și care poate duce – cum o duce, de altfel, de secole – la alienare, la justificare de războaie (de orice fel) în numele Păcii, la justificare de minciuni în numele Adevărului, la justificarea Urii și a Judecății aproapelui în numele Iubirii. La extremism în toate formele lui.

Revelatoriu. O întâlnire cu Dan Puric costă, în aceste zile, 100 lei… Iar sălile sunt pline. Și întâlniri cu mulți alții ca el, la fel…
În tot acest parcurs, în librării, un Steinbeck, un Nabokov, o Nora Iuga etc. costă 10 lei.

Verde crud, verde crud…

Și uita așa, stând eu într-o seară cu gândurile mele, m-am trezit străbătând – fără să vreau (?) – culoarele liceului meu și apoi pe cele ale liceului lui George Bacovia și tot străbătându-le așa, fără să vreau (?), m-am gândit că versurile acelea sunt – ce ironic, ce frumos – metafora poetului, pentru un ”ever after” cred și acum neînțeles, ”f…k the system!” sau, mai plastic, ”n-ați înțeles nimic!”. Din respect pentru cel mult prea mult adjudecat după moarte ca proprietate intelectuală a urbei, nației, dar și ca stradă, George Bacovia ar trebui scos din programa de sistem școlară…

Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele…
Si azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!
– Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea mă doare…
Nimic nu mai vreau –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…
– Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!

O mare grabă

Furnici pe o balustradă
Se aflau în mare sfadă:
”Dă-te, soro, la o parte
Trebuie s-ajung departe!”
Zise prima din furnici
”Hai, tulește-o de aici!”
”Ce să zic, ce nesimțită!
Dă-te tu! Și io-s grăbită!
Ești de-a dreptul caraghioasă!”
Spuse a doua, foc nervoasă.
Cea de-a treia, mai departe,
Dădu ambelor dreptate.
Nu se supără defel
Printre ele, cătinel,
Se strecoară fără grabă:
”Fetelor, eu chiar am treabă!”

Amphitrion ’38: Zeii au co(î)nvins!

După premierele stagiunii 2015-2016, ”Ich bin Ofelia”, ”Moara cu Noroc”, ”Prenumele” și ”Omul care a văzut moartea” – de departe cele mai bune producții ”pe bandă rulantă” după mulți ani! – , deschiderea oficială a stagiunii 2016-2017, la debut de noiembrie 2016, a Teatrului Municipal Bacovia – Secția Dramă, prin spectacolul ”Amphitrion ’38” vine să confirme că drumul spre inima publicului nu se face fără travaliu. Unul cu atât mai mare și mai dureros cu cât, în timp, dintr-un cumul de factori, încrederea spectatorului iubitor, de altfel, de teatru, a fost puternic zdruncinată. Toate spectacolele sus-menționate au darul de a readuce publicul în sală. Iar după ”Amphitrion ’38”, sentimentul care te va bântui odată ce vei fi ieșit din sala de spectacol este că, da, Zeii lucrează! E nevoie doar de (dar ce încărcătură în acest DOAR), SIMULTAN: text bun, regie bună, muzică, scenografie, tehnică, joc. În două cuvinte, viziune și echipă. La Teatrul Municipal Bacovia, Viziunea este. La echipă, de fapt la reînchegarea, din marea Echipă, a echipei de actori mai trebuie, însă, lucrat.

amfitrion

Ce pot spune EU despre ”Amphitrion ’38”?

SIMULTAN, excepțional: text (Jean Giraudoux), traducere (Doru Mareș), regie și adaptare (Horia Suru), scenografie (Cristian Marin), coregrafie (Spohie D), asistență regie (Alina Simionescu) și echipă tehnică.

Distribuție foarte bună, dar… echipă încă ne(re)închegată: Ana Adelaida Perjoiu (Alcmena), Bogdan Matei (Jupiter), Dumitru Rusu (Amphitrion), Ștefan Alexiu (Mercur), Viorel Baltag (Sosia), Florin Zăncescu (Gornistul), Ștefan Ionescu (Războinicul), Florina Găzdaru (Leda), Corina Goranda (Eclise), Nela Zare (Ecoul/Vocea cerească), Daria Coșa (Hercule/Umbra lui Dumnezeu), Maria Caba (Umbra Alcmenei), Ana Săndulache (Umbra lui Amphitrion).

Joc excepțional: Bogdan Matei, Ștefan Alexiu, Florin Zăncescu, Viorel Baltag, Corina Goranda.

Joc foarte bun: restul.

Mai trebuie DOAR niște… chimie. Pentru a se ajunge la un TOT SIMULTAN.

Mergeți la Teatrul Municipal Bacovia. Veți recunoaște, oricât de sceptici ați fi, că… Zeii lucrează întru totul simultan. 🙂

FOTO: Marian Adochiței

În sfârșit, l-au considerat OM

Era și este și va fi (și slavă că-i așa!) firesc ca decernarea unui premiu (care-i doar un premiu în fond, iar în cazul Nobel necerut) mai ales în Arte să ducă la controverse. Este datul Artei, mă gândesc, să provoace stări. De aici însă, de la controversă (constructive polemici!) adică, până la frustrare (mergând până la celebrul ”unfriend” pe Facebook) este o distanță care spune multe despre cel ce o străbate… O distanță care pe mine mă amărăște.

Sunt fericită că Nobelul pentru Literatură din acest an a mers la Bob Dylan pe care, de când mă știu, l-am considerat în primul rând Poet și consider că a fost o bună alegere, cu atât mai mult cu cât a existat o foarte clară, scurtă și la obiect motivație din partea Academiei: “for having created new poetic expressions within the great American song tradition”.

Poate ar fi meritat Haruki Murakami (pe care recunosc, l-am lăsat din mână ori de câte ori m-am apucat de el nu pentru că nu-i recunosc geniul artistic, ci pentru că el nu corespunde sufletului meu, subiectiv, nu-i așa?, dar știu că-i va veni timpul), poate că l-ar fi meritat Philip Roth (pe care-l ador sufletește deși, iarăși extrem de subiectiv, din punct de vedere literar ” is not my type”), poate că l-ar fi meritat altcineva, nu știu. Cu siguranță aș fi spus, însă da, e un premiu bine acordat, o bună alegere. Că… de corect, stricto sensu, nu mă pot hazarda să spun că e/ar fi fost corect…

And if my thought-dreams could be seen They’d probably put my head in a guillotine But it’s alright, Ma, it’s life, and life only…

Citesc cu plăcere păreri pro și contra Nobelului pentru Literatură din acest an. Acolo unde părerea este mai mult decât o simplă frustrare…

Și repet, consider, extrem de subiectiv, că Bob Dylan a fost o alegere excelentă, poate din sfera revoluționarului, pentru Nobel în Literatură.

Pace!

.

Cu casa închisă

Solistul și dirijorul Adrian Petrescu: „Am găsit în Bacău o orchestră cu suflet și un public minunat!”

De la Bizet, Ceaikovski la J. J. Goldman și Celine Dion, de la Rossini și Șostakovici la Klaus Badelt, The Beatles și Aram Haciaturian, ori de la J. Strauss și Geronimo Gimenez la Rodgers&Hammerstein cu „Sound of Music”, de la Heinrich Heine, la Nichita Stănescu și George Bacovia și de la actorie la muzică, băcăuanii care au umplut la refuz, miercuri seara, 21 septembrie 2016, Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” pot spune, fără tăgadă, că au fost purtați prin ale Artei vremuri, puțin altfel decât de obicei.

dscn3843

Anunțat ca pe un Concert extraordinar Adrian Petrescu, evenimentul întâmplat miercuri la Ateneul băcăuan s-a dovedit a fi mai mult de atât, un Spectacol extraordinar. Asta pentru că evenimentul pus la cale de compania ARTfelacf și care s-a constituit ca debut al turneului național ”ARTfel” (proiect prin care publicul din țară este invitat la concerte simfonice, lansări de carte și piese de teatru) nu a fost numai despre muzică așa cum, probabil, cea mai mare parte a publicului s-ar fi așteptat. Ci și despre poezie și actorie, prin participarea actorului – care a acceptat rolul de amfitrion al evenimentului – Vlad Rădescu.

Publicul a avut parte, așadar, de surprize multiple. Nu doar că a (re)ascultat compoziții muzicale virtuos interpretate de orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu ci, prin actorul Vlad Rădescu a aflat și lucruri mai puțin știute despre aceste compoziții și autorii lor; publicul nu doar că a ascultat un repertoriu muzical, dar a fost și martor al evoluției cu bucurie a unei orchestre, sub bagheta unui dirijor în același timp și solist saxofonist sopran în persoana lui Adrian Petrescu; în fine, publicul a fost surprins de poezia lui George Bacovia – Monosilab de toamnă (și până la el de câteva trimiteri la poezia lui Heine, Nichita Stănescu, Eminescu și Arghezi) pe care, special pentru băcăuani, actorul Vlad Rădescu a reușit să o integreze în toată această nebunie. Parcă de necrezut că toate s-au petrecut în doar o oră jumătate, cu tot cu aplauze, felicitări, primul bis – Bizet – Toreador și un al doilea, “cât un final de concert la Viena”, Strauss – Radetzky March.

Iar dacă despre calitatea unui artist, publicul vorbește prin conduita sa pe tot parcursul evenimentului, despre calitatea publicului, cine să vorbească dacă nu însuși artistul?

A fost foarte bine. Bacăul are un public foarte bun, iar spectacolul a avut succes pentru că formatul lui, cred, departe de a fi unul ușor, este degajat, lejer. Pentru mine a fost o bucurie acest recital nu doar prin muzica adusă de Adrian Petrescu și orchestra Filarmonicii de aici din Bacău, ci și pentru că el mi-a dat ocazia să-l recitesc și să-l redescopăr pe Bacovia. Și cred că Bacovia a avut o soartă nemeritată prin “arondarea” lui, cumva, Bacăului”, ne-a spus, din culise, după spectacol, actorul Vlad Rădescu.

Nu doar despre public – „un public minunat, foarte conectat și cu bucurie” –, a ținut să ne mărturisească solistul și dirijorul Adrian Petrescu. „Orchestra voastră, adică a Filarmonicii ”Mihail Jora” m-a asimilat, să spun așa, foarte bine. A reacționat foarte bine, a comunicat foarte bine, iar asta poate și pentru că eu vin din interiorul orchestrei, știu ce e acolo, îi știu psihologia. Contează mult și lucrările, desigur, dar trebuie să spun că deși spectacolul a fost unul lejer (cu sensul de „priză la public”, n.r.), el a fost foarte solicitant pentru orchestră. Am cântat împreună cu suflet, iar atunci când este bucurie pe scenă, este bucurie și în public”, ne-a spus Adrian Petrescu, după concert.

Prim oboist al Filarmonicii „George Enescu”, dirijor permanent al Filarmonicii din Iași și inițiator al formației camerale „Romanian Brass”, formată din cei mai buni instrumentiști suflători la instrumente de alamă din cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, cu un bogat palmares artistic național și internațional, Adrian Petrescu a primit distincția cu Ordinul „Meritul Cultural” Clasa I din partea Președintelui României.

N.B. Material scris pentru și publicat pe 23 septembrie 2016 în Cotidianul Deșteptarea, partener media al evenimentului.