Category Archives: M-am găsit într-un sertar

Zmeu și Zână

Am stat de vorbã cu ploaia în zorii trezirii mele, am bãgat de seamã cã are ceva sã-mi spunã. Nu stiu exact ce sã-nteleg din povestea asta, dar era ceva legat de un zmeu si de o zânã. Zmeul era cumva, nu înrãit, ci mâhnit si-n lacrimi a izbucnit când zâna, cu un hap de curaj, l-a întrebat “hei, zmeule, ce porti în bagaj?”. Iar zmeul, putin interzis, i-a zis cã poartã lipsã de îmbrãtisare si lipsã de iubire si cã, posibil, de-aceea îi este bagajul greu, cã poartã-n el Uitare. Si zâna, cu încã un hap de curaj, i-a rãscolit zmeului în bagaj. I-a dat o îmbrãtisare si-n ea a pus iubire. Iar zmeul a iesit din Uitare si-a-nceput sã facã Bine…

Dacã voi pricepeti ceva din povestea ploii, haideti cu mine sã dezbatem la cafea. Bunã dimineata, zmei si zâne dragi din viata mea!

Haide, Primăvară, hai, gâzele-ți cântă din nai, ce te tot codești, ce stai?

Prea e primăvară si dimineatã, asa cã ce altceva sã fie de fãcut pentru început, dacã nu cu o cafea aromatã în fatã, sã iei un strop de binete în inimã, sã-l molfãi precum o gumã de mestecat si, ca atunci când erai copil în bunãtate necenzurat, sã-l dai mai departe, din inimã în inimã, pânã când toate inimile din lume se vor fi îmbunat…

Pare cã s-a întors conita Iarnã, dar nu, nu e asa, pesemne trage doar vreo ocheadã sã se convingã cã si-a fãcut treaba, cã a lãsat totul în ordine, loc de pãsãri cãlãtoare, loc de muguri si ramuri în floare, loc de bucurie pentru soare rãsare. Bea si ea o cafea cu conita Primãvarã si, de nu s-or lua la harțã cine stie pentru ce motiv imaginat, o sã plece de îndat’! 


Din primãvarã-n primãvarã, mugurii-nvatã s-aparã, iar din ei, mai mult decât sã-nvie, florile-nvatã sã FIE…


Cu primãvara în gând, dincolo de ceata diminetii, iau mugurii în palmã în drumul meu spre undeva. Strãzile orasului cântã-n dimineti, trotuarele au urechi, pasii îi ascultã. Fiecare (pas) cu ritmul lui. Si mintile haihui…

Fara rabat

Fãrã rabat de la Iubire, cu atât mai mult astãzi cã-i miercuri, mijloc de sãptãmânã, Iubirea nu se amânã, cana mea e un ochi imens de cafea, iar privind-o eu asa si ea pe mine, ochi în ochi privirea ne-om tine, vorbim Iubire, cântãm Iubire, ne sorbim din priviri, sãrim din vreo amintire în alte amintiri, dar stai putin, îmi zice, dar stai putin, îi spun, trãirea noastrã e, privindu-ne, aici si acum…

Rime

Bici
Rimeazã cu Aici
Care rimeazã cu Arici
Ariciul, rimã – Pogonici
Cu rima clarã de Beșici
Care rimeazã cu Arnici
Fir de țesut rima Amici,
Of, dar rima lor e Frici
Iar rima pentru Frici e Bici
Care rimeazã cu… Beșici
De țepi uriași de la Arici
Ariciul care-i Pogonici
Cu rima lui, acum, Aici.

Creieru-i pentru pitici.

Zânelor

Zânelor, știți, li s-a spus sã-ți tinã nasul pe sus, darã nu de-nfumurare, ci pentru adulmecare. Ca așa, cu nasul fin, atunci când miros venin, bagheta sã o ridice, din venin sã facã bice, dar nu de lovit mai tare, ci pentru, pe șleau vorbind, anti-venin vaccinare.

Zânelor li s-a mai dat sã nu-și punã voal pe cap, ci, eventual, antene de auzit pe cel de geme, cu-a baghetei putințã, sã-i mai ia din suferințã.

Zânelor li s-a cerut sã nu poatã sta-n șezut, zânele nu au genunchi, doar sclipici prins în mãnunchi. Zânele nu au nici coate, fiindcã ia și te socoate: zânele au aripioare pentru ca mereu sã zboare, unde-i rost de-ncãierare sã presare cu iertare și cu bunã împãcare.

Lacrimi, zânelor n-au dat, li s-a zis cã n-au pãcat.

Dar, de asemenea, e scris: zânele au interzis sã-și spunã mãcar pãrerea despre cele omenești pentru cã nu simt durerea, doar o vãd ca s-o alunge de la cei de îi strãpunge.

Nu-i așa? Zânele par fericite, de-omenești prea ocolite.

Iar pentru cã par așa – și-am încãlecat pe șa! – of si vai, bietelor zâne, oamenii le spun pãgâne, vrãjitoare și nebune…

al treilea Psalm

că așa mi-i dat a crede,
cum că la zămislire,
Lumea, din Pântec,
menită a fost să iasă un Cântec
și Cântul e unul și
Lumea e una, la fel cum
Soarele e unul și una e Luna,
să dăm Iubirea de-a dura,
de la tine la mine,
de la mine la tine,
ia Cântul
ca în Iubire să înconjurăm Pământul…

Psalm (II)

Există, în dicționare, un sens al mâniei și un sens al furiei. După ce vom fi înțeles dacă în noi colcăie mânia sau dacă purtăm în noi un strop, măcar un strop de furie, atunci vom putea, poate, să începem să știm ce avem de făcut împreună. Până atunci, eu cu un strop de furie și cu multă iubire, o să continui să-mi sorb cafeaua în câte o dimineață și-o să continui să visez cu ochii deschiși la o lume mai bună.

Psalm:
Doamne, nu mă mânia!