river's atelier

”free fall, flow river, flow…”

Archive for the ‘Delicii cu Elisa’ Category

Cum putem mânca Cerul

Apr-11-2017 By river


Nu știu cum se anunță vremea astăzi, din seninul meu însă, am să vă întreb dacă mai țineți minte gustul înghețatei din nori cu praf de soare ori stele pe care, în vreo copilărie, invitați prin cine știe ale cui castele de zâne ori zmei paralei, ați savurat-o. Eu mi-am amintit gustul acestei înghețate ieri când, din seninul ei, Elisa (6 ani) m-a întrebat prinzându-mă în ușoară bâlbâială:
– Mami, dar noi, oamenii, cum putem să mâncăm cerul?
– Ăăăăă… Păi…. Cerul nu prea putem să-l mân…
– Mamaaaaa! Ba da! Dar cum? Cum îl simțim când cade bucățele din el sau… sau firimituri?
-Aaaaa! Ai dreptate, Eli! Cred că putem mânca cerul când plouă sau ninge, iar noi încercăm, cu fețele în sus, să prindem pe limbă câte un fulg sau strop!
-Daaaaaa, știam eu mama că se poate, mama!

Percepțiile Elisei

Jan-30-2016 By river
From Muze peste tot

Ca niciodată, astăzi înainte de somnul de prânz, Elisa mă întreabă, privind icoana de pe perete cu Isus:
-Mami, cine e domnul ăla?
-Isus, mami!
-Aaa, e Domnul ăla cale locuiește în Cel? (Nu-mi asum această informație pentru ea, nu a primit-o de la mine 🙂 )
-Da, mami!
-Și el ale casa acolo?
-Da, mami!
-Și ale și pat?
-Da, mami, cred că da!
-Ale chial și jucălii?
-Cred că da, mami!
Câteva secunde tăcere…
-Mami!! Dal Domnul ăsta palcă seamănă cu Moș Clăciun!
Zâmbesc.
-Te iubesc, mami!
-Și eu te iubesc, Eli!

Eu: Daca as fi o culoare, ce culoare as fi?
Elisa: Alb!
Eu: Daca as fi o hainuta, ce hainuta as fi?
Elisa: O lochita!
Eu: Dar daca as fi o insecta?
Elisa: Bubuluza!
Eu: Dar daca as fi ceva bun de mancare, ce as fi?
Elisa: Ciolba!

Delicii cu moldovenisme

Sep-20-2015 By river

Elisa (4,7 ani), îndemnându-mă la ”ciolbă”: Mami, haide, gustă, e bună, nu alde, adică alde, dal foalte oleacă!

Exerciții de dicție – R

Sep-20-2015 By river

Eu: Ciorrrrrbă!
Elisa (4,7 ani): Ciollllllbă!
Eu: Cioarrrrrră!
Elisa: Cioalllllllă!
Eu: Cicoarrrrre!
Elisa: Cicoallllllle!
Eu: Floarrrrre!
Elisa: Floallllle!
Eu:Gărrrrgărrrriță!
Elisa: Mama! Uite, spun colect: Păăăianjen!

From Muze peste tot

Eu: ”Și-am încălecat pe-o șa și ți-am spus povestea așa, și-am încălecat pe-o căpșună, Noapte Bună…”
Câteva minute de tăcere…
Elisa: Mami, mi-e frică…
Eu: De ce, mami?
Elisa: Că nu-i lumină…
Eu: Este atâta lumină cât vrei tu să vezi, chiar așa cu ochișorii închiși…
Câteva minute de tăcere.
Elisa: Mami, oamenii au lumină?
Eu: Au atâta lumină cât vor să răspândească…
Secunde de tăcere.
Elisa: Mami, eu am multă, multă lumină! Și tu ai multă lumină și tati are multă lumină!
Și-a adormit… 🙂

From Muze peste tot

-Mami, noi când dormim, creierul se învârte?

From Muze peste tot

Elisa, înainte de a adormi: Mami, eu te iubesc mult, mult de tot, până la stele te iubesc!
Câteva secunde de liniște și mângâieri.
Elisa revine: Mami, știi, eu te iubesc și puțin! Eu te iubesc și din pat până la ușă…

Elisa: Mami, ce faci, stai cu mine?
Eu, proaspăt întoarsă la cele casnice și restante: Ba stau, mami, dar aș vrea să fac puțină ordine mai întâi.
Elisa: Păi da, că și mie îmi place ordinea.
Eu: Păi… ai vrea să mă ajuți puțin? Aș termina mai repede treaba și aș sta cu tine mai repede și mai mult…
Elisa, firesc: Ajută-te tu, mami, că ești mare și poți, mami!

Plinul lunii

May-4-2015 By river
From Muze peste tot

Nu m-am gândit niciodată că plinul lunii ar fi dat de ceva anume, am privit-o, fascinată, în formele ei, ca luna plină și atât, i-am pus, ce-i drept, ochi și nas și gură, i-am zis că ”lună, ce frumoasă ești, ce luminoasă!” sau, dimpotrivă, ”uf, luno, iar ești plină, iar nu mă lași să dorm!”, i-am scris poezii, i-am dedicat poezii scrise de marii poeți, dar gândul efectiv al plinului lunii nu mi l-am zămislit niciodată. Adică, da, e plină luna… și atât.
Aseară însă, imediat după povestea cu fermierul Ted, odată cu stingerea becului, Elisa mea de patru ani mi-a definit, senină, fascinată, entuziasmată, pentru prima dată conștient mie, plinul lunii. ”Mamaaaa – zice, uite ce mumos se vede afală, ce se vede?”. ”Luna, mama, luna. E lună plină”, zic. Iar ea, caldă, fericită, senină, entuziasmată, fascinată, privind prin perdele, explică: ”Da, mama, e plină CU LUMINĂ!”… Până aseară, nu m-am gândit niciodată că plinul lunii e dat de ceva anume…