river's atelier

”free fall, flow river, flow…”

Archive for the ‘oaza de (in)cultură’ Category

Tic-tac de inimă nomadă

Sep-19-2017 By river

M-am trezit amuzată de ideea asta a situării cuiva ”împotriva curentului”, cum definim pe cineva ca fiind astfel și ce înseamnă, de fapt, a fi împotriva curentului? Până să aflu, mi-am reamintit că ideea asta a maturizării este o iluzie și că îmi doresc mult, mult de tot o rulotă și nu doar pentru gândurile mele nomade…

***
m-au convins
– trecând prin inimă
și de acolo direct în burtă –
stoluri de fluturi
să le iau gândurilor rulotă.
am gânduri nomade
ducă-se (de)la tine!

(era o vreme când credeam că am toate mințile acasă)

***
Gândurile mele toate în rulota cu iubire înrolate. Plecarea e la Pace şi întru Libertate! Se fac, la prezentul continuu, de minţi deschise recrutãri. Vii cu mine pe aceste cãrãri? 🙂

***
Că în rulota numită inima mea pot călători oriunde cu pasul nu îndrăznesc atunci când într-un loc nu mă mai regăsesc… Și în ea, în rulota mea, cu oricine pot, de simt așa, în Drumul meu să mă însoțesc: ”Bună dimineața, oameni dragi din rulota mea!”, strigă-n răsărit de toamnă, nomadă, inima.

***
Într-o noapte am avut un vis în franjuri, iar a doua după, visat-am poezii nescrise pe hârtii, plimbându-se pe stradă la braț cu inimă nomadă. Neînchipuite (fără de chip adică, visul vrea să zică) vorbeau de visu-mi dinainte cu-o noapte franjurat. Dansau, de mână se țineau. Trei poezii în rochii roz, cu rochii bleu și rochii stacojii.

***
Inima nomadă întreabă: Ce zi e azi?
Rulota îi răspunde: Toamnă!
Inima zâmbește, râde, hohotește: E toamnă zici? Prea bine, doamnă! Să punem, dară, de-o cafea! Și să cântăm de toamnă așa, poftă bună, toa(m)nă bună, oriunde ai fi, oriunde m-aș afla!

***
Călare pe răsărit, inima nomadă la colindat pământul a pornit. Și încă odată, ca să fie clar, pentru inima nomadă nu există radar…

***
Și din rulota ei, inima mea nomadă din când în când îmi spune: ”hei, m-am rătăcit!”, iar eu îi pun repede un cântec și-i răspund: ”zăludo, ești nomadă, inimii i se poate întâmpla, eventual, cărarea să n-o vadă”. ”Ai dreptate – din rulota ei îmi spune – sunt nomadă, n-am nevoie de o cărare anume. În colindul meu prin lumea mare, de nu este una, eu însămi voi pava cărare”.

***
Rulota pe din afară atât de colorată nu lasă lumii să vadă că pe dinăuntru, o inimă nomadă chiar, uneori, nu are chef să bată.

***
Rulota-i colorată
inima nomadă
rulota-i și-o cată

***
Inima-i nomadă rulota-i un pahar cu gheață-n limonadă.

***
Și inima nomadă îi spune rulotei: ”știi, ca niciodată, acum nu mi-e de toamnă…” Rulota, cu vorbele la ea, scârțâind din uși și din ferestre (uneori, rulota crede cã-i sunt aripi), îi răspunde așa: ”ești inimă nomadă, cum altfel, cum altcumva? dar uite, chiar de nu îți este, următoarea stație e toamna!”. Și inima, rulotei, îi cântă chiar așa: ”oh, era doar tânguire, am să cobor un pic din tine și o să mă împac cu toamna mea!”

***
Se joacă toamna în ploaie deocheată, în ceașca de cafea, toamna a intrat deodată. Înghițitură cu înghițitură, de inimă nomadă nouă aventură…

***
Stau de vorbă cu toamna asta intrată-n ceașca de cafea deodată, îi zic, ești ușor cam deocheată, dar nu fi supărată, să nu fii foarte supărată, inima nomadă te iubește chiar dacă încă nu arată.

***
Și-mi șoptește toamna (pitită-n ceașca de cafea): iubește-mă că dans de frunze îți voi da, iubește-mă și vei putea din trotuare înfruzite să-ți faci drumuri aurite, iubește-mă și voi cânta pentru nomadă inimă a ta! Bine, mărturisesc! Am reînceput să o iubesc.

***
Și oricât, în ocolul ei prin lume, în rulota sa, inima nomadă din când în când ar mai obosi, un cântec de inimă simplă să audă, să cânte tot va găsi. E un fel acesta al inimii nomade de a fi…

***
Și pleacă iar. Inima nomadă, inima nebună-i pe cântec călare, un cântec îngână, lumea toată în rulotă și-adună.

***
(Des)cântec de cafea pentru, nomadă, inima mea. (Des)cântă inima așa:
În goana ei prin lumea mare, inima nomadă scoate din (nici ea nu mai știe care) sertare tot felul de ceasuri să-i ticăie printre popasuri… Îi place infinitul ăsta de senzații cu fiecare ticăit atât de diferit.

***
Azi e gând anume pentru cel puțin trei ceasuri bune, dezlănțuiri de toamnă în toamnă, la volan, în rulota ei, călătoare – inima nomadă.

***
1 decembrie
Și dacă m-am trezit fredonând așa, este pentru că nu întâmplător unii sărbătoresc o zi națională. Granițele lumii mele nu mai există însă de multă vreme, le-am desființat odată cu regăsirea-mi într-un singur ținut, o lume mare în Iubire fără de hotare. În rulota ei, inima nomadă are o singură rădăcină, Iubire se numește, de ea am grijă, ea mă hrănește, mă ramifică, mă împlinește. Acolo e țara mea, pământul meu, unde sămânța-mi de Iubire, prin Iubire, întru Iubire, la prezentul continuu, va zbura. Din însămânțare, în însămânțare, fără uniforme, parade și onoruri militare…

***
Da, mi-e inima nomadă: Bună dimineața, oameni buni din lumea întreagă!

***
Dar chiar și pentru o inimă nomadă, în aceste zile, destinația-i aleasă. Se numește, desigur, Iubire. Înseamnă, pe indicator, Acasă

Pentru că se apropie 1 iunie, Ziua Copilului și pentru că pe 2 iunie este Ziua Națională a Adopției, și pentru că aceste două zile, comparativ cu orice altă zi de celebrare/marcare a ceva, au profunde semnificații pentru mine, lansarea cărții mele, ”În grădina de la moară”, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2017, am ales, cu mulțumire fără margini pentru editura Casa de Pariuri Literare, să fie fără autografe. 🙂
Această primă lansare am simțit să o dăruiesc, la propriu, tuturor copiilor mari și mici, cu gândul și cu inima înainte de orice. Fizic, nu avem însă, cum cuprinde toți copiii din lume, așa că, mi-am îndreptat atenția, de data aceasta, spre copiii care, mai puțin ca alții, au acces la educație, la carte, la parte, din motive știute de noi toți.

Așa se face că, fără autografe, am înțeles să dăruiesc copiilor prezenți la acest prim eveniment din cadrul lansării ”În grădina de la moară”, moriști și fluturași, iar pentru 27 de copii beneficiari ai programelor Asociatiei Betania din Bacău, și care nu au prilej prea des sau poate niciodată, să participe la astfel de acțiuni, am înțeles să dăruiesc cartea.

Autografe, moriști și fluturași vor fi la următoarele popasuri pe care, împreună cu editura Casa de Pariuri Literare, le vom face în perioada imediat următoare. Primul, pe 10 iunie, în București, la Un Teatru, de la orele 16.00. Vă așteptăm cu mare bucurie și emoție.

N-aș vrea să închei aceste gânduri înainte de a mulțumi unor oameni care, așa cum am spus și la Bookfest, mi-au venit în întâmpinare, cu inima deschisă, prin sponsorizări și gânduri bune pentru ca această cărticică să poată vedea lumina tiparului: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect Bacău, Elitemob Bacău, Dendro Proiect Bacău, Cotidianul Deșteptarea/Asociația ”Dumitru Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Astazi, 30 mai, cartile au ajuns la copiii beneficiari ai Asociatiei Betania

Foto> Un Cristian

Aș vrea să mărturisesc că, de când mă știu, departe de mine a fost gândul că aș putea fi ”definită”, vreodată, ca scriitor. Nu sunt scriitor, nu asta e imaginea mea despre mine, nu am avut năzuințe în acest sens, nu-mi place să fiu numită așa. Pentru mine, a fi scriitor e un concept al Relativului. Cine, la o adică, dincolo de o catalogare a exteriorului, își poate asuma, la interior, eticheta asta? 🙂

Cu toate acestea, când am revoltă sau bucurie ori o emoție profundă, scriu și desenez. Mă liniștește asta și, cumva, pe undeva, e modul meu de evadare și e răspunsul meu pentru cinismul, ura și furia pe care le simt uneori venind agresiv dinspre exterior, spre mine. Mă fac mică, în acele momente în care sunt grozav de speriată, și versific, nasc rime. Mă joc. Găsesc rime la firul ierbii în care, copil fiind, trăiam, fără temeri, nemuriri. Împreună cu sora și verișoarele mele și gâzele.

Nu sunt scriitor, nasc, doar, din când în când, poezii pentru suflete de copii. Poeziile astea sunt copiii mei. Și-mi doresc pentru ele, ca mamă ce le sunt, să nu deranjeze pe nimeni, să nu rănească și să învețe, pe măsură ce vor fi crescând, să nu se lase rănite. Să se bucure de cei ce se bucură de ele, să fie demne și înțelegătoare față de cei care ar putea vreodată să dorească să le facă un rău sau care, pentru că e firesc să fie și așa, nu le pot iubi. Și, ca mamă ce le sunt, deși n-am eu așteptări de la ele, pentru că am învățat că trebuie să ne lăsăm copiii să-și înțeleagă propriile lor așteptări, mă bucur, totuși, de tot ceea ce frumos li se întâmplă.
Ca atunci când le descoperă cineva, cum ar fi o editură faină, care să le iubească suficient de mult pentru a-și dori să le vadă publicate într-o carte… Sau, citindu-le, altcineva să-și dorească să le ajute, printr-un suport sau altul, să ajungă cu adevărat la editură pentru a putea fi și tipărite…:)

În câteva zile, vor apărea, în volumul ”În Grădina de la moară”, câțiva copii ai mei, cu rime. Pentru asta, este deja rezervare la Bookfest, duminică, 28 mai, de la orele 11, la scena Bookfest Junior.
Ce vreau să spun este că, cu sau fără Bookfest, poeziile tot ar exista. N-ar exista însă, în forma tipărită, în volumul ”În Grădina de la moară”, fără editura pe care am îndrăgit-o de la primul autor pe care i l-am citit, Casa de Pariuri Literare București, editură căreia n-am cuvinte pentru a-i mulțumi, vă invit însă, pe voi, să-i citiți autorii! 🙂

Și n-ar exista fără oameni din afară care, fără nici cea mai mică ezitare, imediat ce le-am povestit despre ele, le-au ajutat: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect SA, Dendro Proiect SRL Bacău, Elitemob Bacău, Deșteptarea/Asociația ”D. Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.

Și n-ar exista fără zâmbetele voastre, oameni dragi și buni din lumea mea mare! 🙂

Nu sunt scriitor, sunt mamă și… m-aș bucura să vă pot prezenta copiii mei cu rime duminică, la București. 🙂


Unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care, acum niște ani, l-am primit de ziua mea din partea unor prieteni dragi a fost (și a rămas, fără nici o ironie, un cadou de suflet) volumul semnat Dan Puric, ”Omul frumos”. Prețios pentru că lectura lui a fost revelatorie din multe puncte de vedere. Nu-l citisem până atunci pe Dan Puric (nici de atunci până în prezent, decât pasager, pe rețele de socializare, citat în statusuri ”motivaționale”), auzisem despre potențialul autorului, despre ”furia” cu care atrăgea încă de pe atunci grămezi de oameni, întru ”fermecare”. Și… revelația s-a produs. Mai mult, s-a produs oarecum ”rușinos” – că fost-am de mică, de sistem învățată rușinea -, pentru MINE.

De la primele cuvinte ale autorului, până la ultimele. De la prima pagină, până la ultima. Revelatoriu. Dan Puric nu a stârnit nimic magic în mine. Doar revelația irelevantului. Mâhnirea nedescoperirii nici măcar a unui potențial literar-artistic. Definirea banalului și a mediocrității. Neputința de a citi în tine tradusă prin nevoia de agățare de exterior întru câștigarea unor validări – validări, traduse și ele, în lumea virtuală, prin ”like-uri”. Mai mult, pericolul asumării unor principii cu totul nesănătoase, în numele unei credințe confundată greșit cu vreo religie și care poate duce – cum o duce, de altfel, de secole – la alienare, la justificare de războaie (de orice fel) în numele Păcii, la justificare de minciuni în numele Adevărului, la justificarea Urii și a Judecății aproapelui în numele Iubirii. La extremism în toate formele lui.

Revelatoriu. O întâlnire cu Dan Puric costă, în aceste zile, 100 lei… Iar sălile sunt pline. Și întâlniri cu mulți alții ca el, la fel…
În tot acest parcurs, în librării, un Steinbeck, un Nabokov, o Nora Iuga etc. costă 10 lei.

Verde crud, verde crud…

Apr-4-2017 By river

Și uita așa, stând eu într-o seară cu gândurile mele, m-am trezit străbătând – fără să vreau (?) – culoarele liceului meu și apoi pe cele ale liceului lui George Bacovia și tot străbătându-le așa, fără să vreau (?), m-am gândit că versurile acelea sunt – ce ironic, ce frumos – metafora poetului, pentru un ”ever after” cred și acum neînțeles, ”f…k the system!” sau, mai plastic, ”n-ați înțeles nimic!”. Din respect pentru cel mult prea mult adjudecat după moarte ca proprietate intelectuală a urbei, nației, dar și ca stradă, George Bacovia ar trebui scos din programa de sistem școlară…

Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele…
Si azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!
– Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea mă doare…
Nimic nu mai vreau –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…
– Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!

Lucrare de control la geografie

Mar-27-2017 By river

Cristescu Mădălina
XI C
18.04.1997

”O pledoarie în favoarea protecției mediului, un adevărat ”ESEU”, dar este departe de subiectul lucrării. Păcat!”.

Nota 3

1. Explicați cum se realizează colaborarea internațională pentru protecția mediului prin organismele specializate ale omului

Despre protecția mediului s-a discutat foarte mult, problema fiind încă de actualitate. În condițiile în care în ziua de azi pădurile sunt defrișate fără sens sau pentru un scop anume, lăsând deoparte necesitățile strict industriale, trebuie luate măsuri pentru apărarea mediului și asta în folosul menținerii vieții încă pe Pământ.
De apreciat sunt acei oameni de pe tot Pământul care intră în colaborare tocmai în acest scop – puțini de altfel sunt acești oameni.
Încă nu s-a realizat cât de dăunătoare sunt toate ”maltratările” pădurilor, cât de nocive sunt toate gunoaiele aruncate fără milă alături de containere. În timp însă, poate că natura care ne-a creat se va răzbuna fără ca noi să aflăm cum și când.
Și singura colaborare pe care am putea s-o facem cu semenii noștri de pe tot Pământul ar fi aceea de a ne ambiționa un pic să nu mai rupem nici măcar un fir de iarbă, pentru că de la a rupe un fir de iarbă fără sens, nu mai este mult până la a distruge o lume întreagă.
Și dacă n-am fi ajuns să trăim scufundați în ciment ci în aer curat, poate că starea sănătății noastre atât psihice cât și fizice ar fi fost cu totul alta. Suntem îmbâcsiți în căzi pline de nisip și plante degenerate și totuși, orbiți, ne întrebăm ce vină avem noi? Dacă o dată în an fiecare om ar sădi o floare, am găsi și răspunsul.

O mare grabă

Mar-2-2017 By river

Furnici pe o balustradă
Se aflau în mare sfadă:
”Dă-te, soro, la o parte
Trebuie s-ajung departe!”
Zise prima din furnici
”Hai, tulește-o de aici!”
”Ce să zic, ce nesimțită!
Dă-te tu! Și io-s grăbită!
Ești de-a dreptul caraghioasă!”
Spuse a doua, foc nervoasă.
Cea de-a treia, mai departe,
Dădu ambelor dreptate.
Nu se supără defel
Printre ele, cătinel,
Se strecoară fără grabă:
”Fetelor, eu chiar am treabă!”

A venit PRIMĂVARA!

Mar-1-2017 By river

Mi se făcuse de Primăvară și pentru că era și prima zi calendaristic așa, am pornit ca la prezentul continuu, la vânătoare de melci și muguri.

Și-am căutat,

și-am scormonit,

și-am scormonit,

și-am scormonit,

melcii i-am găsit!!!!

Ce bine, zăpada nu poate să spele, zăpezile doar acoperă, zăpezile s-au cam topit…

A venit primăvăra! Primăvara în mine am regăsit…

ROMÂNIA, BACĂU, 1 MARTIE 2017

După premierele stagiunii 2015-2016, ”Ich bin Ofelia”, ”Moara cu Noroc”, ”Prenumele” și ”Omul care a văzut moartea” – de departe cele mai bune producții ”pe bandă rulantă” după mulți ani! – , deschiderea oficială a stagiunii 2016-2017, la debut de noiembrie 2016, a Teatrului Municipal Bacovia – Secția Dramă, prin spectacolul ”Amphitrion ’38” vine să confirme că drumul spre inima publicului nu se face fără travaliu. Unul cu atât mai mare și mai dureros cu cât, în timp, dintr-un cumul de factori, încrederea spectatorului iubitor, de altfel, de teatru, a fost puternic zdruncinată. Toate spectacolele sus-menționate au darul de a readuce publicul în sală. Iar după ”Amphitrion ’38”, sentimentul care te va bântui odată ce vei fi ieșit din sala de spectacol este că, da, Zeii lucrează! E nevoie doar de (dar ce încărcătură în acest DOAR), SIMULTAN: text bun, regie bună, muzică, scenografie, tehnică, joc. În două cuvinte, viziune și echipă. La Teatrul Municipal Bacovia, Viziunea este. La echipă, de fapt la reînchegarea, din marea Echipă, a echipei de actori mai trebuie, însă, lucrat.

amfitrion

Ce pot spune EU despre ”Amphitrion ’38”?

SIMULTAN, excepțional: text (Jean Giraudoux), traducere (Doru Mareș), regie și adaptare (Horia Suru), scenografie (Cristian Marin), coregrafie (Spohie D), asistență regie (Alina Simionescu) și echipă tehnică.

Distribuție foarte bună, dar… echipă încă ne(re)închegată: Ana Adelaida Perjoiu (Alcmena), Bogdan Matei (Jupiter), Dumitru Rusu (Amphitrion), Ștefan Alexiu (Mercur), Viorel Baltag (Sosia), Florin Zăncescu (Gornistul), Ștefan Ionescu (Războinicul), Florina Găzdaru (Leda), Corina Goranda (Eclise), Nela Zare (Ecoul/Vocea cerească), Daria Coșa (Hercule/Umbra lui Dumnezeu), Maria Caba (Umbra Alcmenei), Ana Săndulache (Umbra lui Amphitrion).

Joc excepțional: Bogdan Matei, Ștefan Alexiu, Florin Zăncescu, Viorel Baltag, Corina Goranda.

Joc foarte bun: restul.

Mai trebuie DOAR niște… chimie. Pentru a se ajunge la un TOT SIMULTAN.

Mergeți la Teatrul Municipal Bacovia. Veți recunoaște, oricât de sceptici ați fi, că… Zeii lucrează întru totul simultan. 🙂

FOTO: Marian Adochiței

AVEM TIMP pentru MATISSE (?)

Oct-18-2016 By river

Cafelele mele de dimineață rareori sunt precedate de un gând anume, pus deoparte peste noapte. Și chiar dacă el, gândul, e pus de cu seară la dospit, de cele mai multe ori nu la cafelele de dimineață e împărtășit, pentru că diminețile mele sunt, ca și gustul cafelei – aparent același – mereu imprevizibile ca stare. Astăzi însă, gândul meu, pus sub pernă aseară, a reușit să crească, să se strecoare pentru dimineață în ceașcă. El este despre expoziția pe care, de câteva zile, Galeriile Alfa din Bacău o găzduiesc. 110 litografii semnate de Matisse. Henri Matisse. Un fenomen, la propriu, pentru urbea asta. Un fenomen care, în primele lui șase zile, a adunat doar 6 vizitatori…

matisse

Ok, nu are rost să ne îngrijorăm. Pentru că tot ce putem face este, dacă abia acum am aflat despre acest eveniment, să dăm ”attending”-urile și ”chek-in”-urile adecvate. AVEM TIMP! Nu, nu e nevoie să și arătăm public că AM TRECUT pe acolo.

Poate doar, dacă AM FOST, nu doar trecut, să povestim câte ceva și să dăm vestea mai departe: Heeeeeeei, Matisse, Henri Matisse e în Bacăăăău! Băi, ești nebun? M-am întâlnit cu Matisse! Du-te bă, de aici, unde? La GALERIILE ALFA!!!!! Îl găsești acolo până pe 10 noiembrie, de luni până duminică, între orele 9-17!

Bine, mă duc și eu!!! Du-te! Și dă vestea mai departe!!! Și cine știe, poate vine și Dali… 🙂

Henri Matisse (1869-1954) este unul dintre cei mai importanți pictori și graficieni ai sfârșitului de secol al-XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. El este cel care a deschis calea noii arte abstracte.
Cuprinzând 110 litografii, expoziția prezintă unele dintre cele mai importante opere de artă ale singurului artist pe care Pablo Picasso l-a numit “cel mai bun dintre noi”.
Expoziția poate fi vizitată de luni până duminică între orele 9 -17. Prețul biletelor: 12lei/adult, 6lei/copil, elev, student
. (Galeriile Alfa Bacău)