La Biroul Marilor Plângeri sunt trei ghișee cu trei Îngeri
Pentru aceia care, uneori, sunt în mirare
și cer îndurare
că nu știu de-unde vin și cui aparțin
cazul, la ghișeul unu, este rezolvat.
Îngerul eliberează, în numele Tatălui, ieșire din anonimat,
de naștere certificat
Pentru aceia care, uneori, cad în negare
și cer îndrumare
că nu știu Iubirea, în Sine,
de-i față de-aproape sau le aparține,
Îngerul de la ghișeul doi,
în numele Fiului, eliberează foi
Iar pentru toți cei care simt că tot îi doare
și cer vindecare,
Îngerul de la ghișeul trei
are grijă de ei
și – arată sufletelor, în numele Sfântului Duh,
că Trupul li-i Unul, pământ și văzduh
Mă gândesc, în dimineața asta, la inimă ca la o ceașcă în care ți-ai preparat cu grijă o cafea și într-o clipă de neatenție vine-altcineva de prin afara ta și-o bea. -Hei, unde e cafeaua mea? -Păi… ticăie în mine. Hai să-ți ghicesc în ea! ☕🕊️
În altă noapte am visat că eram un Oarecare, nu Eu, adică, ci oricine-altcineva din lumea asta mare. Și mi s-a dat o Carte și mi s-a spus: Copile, nu te uita la numărul de file, deschide Cartea (jocul acesta și din Realitate-l știi) și află rostul tău pentru “A FI”! Fără să am un nume, fiind un Oarecare, am deschis volumul la-ntâmplare: “Menirea Ta, Copile, este Bucurie”! Și m-am trezit cu un icnit, un strop de liniște și de furie. “Bucurie, cui? Bucurie Mie, Bucurie Ție?”, am îndrăznit. Deși trează, Cartea era încă în mâinile mele. N-am mai putut-o deschide, dar mi-a zâmbit… ☕
Am un copac anume, nu îi spun pe nume, are ritm și are timp. De mine. În orice anotimp.
***
Nu știu ce-o să zică lumea despre asta, dar pe mine, de cum am deschis fereastra, m-a invadat un chef de dans nebun, aș lua la dans trotuarele din drum. Copacii toți, ieșiți în cale, n-au astăzi frunze, au note muzicale!
***
Și era o dimineață ca aceasta și era ceață gândul ni-l purtam agale copacii n-aveau frunze s-o străbată ci note muzicale și ne-am făcut din crengi un portativ ceața – laitmotiv
***
Și chiar așa, oare sensul ceții care-o fi? Nu cumva ceața e dată pentru a-l face pe cel de-o poartă în sine, să se străbată? Iar dacă e pe dinafară, nu cumva folosul ceții e de a trece prin ea, de-a nu stagna, de-a o parcurge până a da-n lumină? Și de-i uneori în tine sau, poate, înafara ta, ceața e o poartă, bate curajos în ea! Așa îmi zice astăzi în cafea.
***
Și mi-a cășunat, așa, privind prin ceața asta deasă, că dacă aș avea, fizic, un obiectiv bun, aș face zoom nu pentru a sta la pândă încercând să aflu ceea ce lumea nu are, de fapt, în intenție să ascundă, ci mi-aș aduce cerul mai aproape, zborul în detaliu al păsărilor desupra orașelor, aș observa și m-aș fascina de stropii de ploaie priviți îndeaproape. Dar stai, eu am Universul în mine, n-am nevoie, fizic, de obiectiv, sufletul meu vede și simte, nu stă la pândă, n-are nimic să ascundă, deși poate, uneori, cântă naiv…
***
Si vorba cuiva, mai zilele trecute, de ce ar trebui sã demonstrez cuiva, stiintific, rational, cã stelele vorbesc, când eu Stiu asta prin simplul fapt cã Simt cã ele Sunt? Chiar de nu se vãd printr-o ceațã ca ceața din aceastã dimineațã.
Le-am spus copiilor mei si ei m-au înteles, cã uneori îmbrãtisez balauri si zmei. Cã stau de vorbã frumos cu ei si cã, desi ne este putin fricã si aparent este greu, dupã îmbrãtisare, ti se aratã o altã parte, cea cu luminã, din inima unui balaur sau a unui zmeu…
Se întrebă odată, dând din aripi greu, Se întrebă așa Gândul Derbedeu: Cine sunt, de ce zbor eu? De unde am plecat și încotro mă duc? Că mi-s sătul și mi-s năuc Și-aș vrea, parcă, să mă culc…
Tu n-ai somn, i s-a răspuns Nevăzut ești și ascuns. Aripile îți sunt grele Că duci insomnii pe ele, Dor aprins, iubiri nespuse, Rațiunilor supuse.
Nu e toamnă în zadar.
Soarele, de vrei, e dar
când e acoperit de nori,
să-l iei tu să îți strecori
inima până la el.
Îl rotești, îl faci inel,
și, de-n cale întâlnești
suflet trist, i-l dăruiești!
”Îți dau soare! Îl primești?”
că așa mi-i dat a crede,
cum că la zămislire,
Lumea, din Pântec,
menită a fost să iasă un Cântec
și Cântul e unul și
Lumea e una, la fel cum
Soarele e unul și una e Luna,
să dăm Iubirea de-a dura,
de la tine la mine,
de la mine la tine,
ia Cântul
ca în Iubire să înconjurăm Pământul…
Chiar aici, în borcănel,
Îmbrăcați în caramel
-Material dulce de frac – ,
Spiriduși și spiridușe
Ciocănesc pe sub capac.
Fac cu ochiul spre copii
-fiindcă trebuie să știi –
Spiridușilor le place
Cu micuții să se joace.
Și-i îmbie chiar așa:
”Papă-mă și vei vedea
Cât de dulce pot să fiu,
Iară tu vei fi zglobiu
Pentru ziulica toată.
Haide, papă-mă odată!”
Au dreptate spiridușii.
Dar, atenție! Ghidușii
Nu-ți vor spune niciodată
Că-i suficient o dată
Unul doar pe zi să iei!
De te lăcomești la trei,
Spiridușii caramel
Te vor face-n maaaare fel
Pentru că, ține-te bine,
Ei te-nfulecă pe tine! 😀 😉
