Când, sã zicem, în vreo dimineatã devreme ca aceasta, te trezesti cu inima-ti nomadã în dor de haihui, unde-i dai bilet de voie si-apoi unde-i spui sã poposeascã? Si-n inima cui? Cã, de bunã seamã, prin rulota ei, inima-ti nomadã nu are dor de ducã decât pentru ca-n lumea mare, alte inimi sã-ntâlneascã, alte inimi sã revadã…

Bunã dimineața din lumea mare, cãlãtor de popas în inimi cãutãtor!

ne aflãm în sens invers (divers),

suntem

totusi

rime ale aceluiasi vers…

Știi,

Călător prin viața mea,

în serile târzii și-n diminețile mele prea devreme,

găsesc mereu fascinația trăirii că SUNTEM,

vizual,

sub același pod de palmă cu stele…

Si din insomnii mã trag si mi se trag toate, plânsul în palme, hohote de râs cu capul pe spate, visãrile din zi, visele de noapte, hapuri de lunã, pahare de stele, cafele-n rãsãrit, piticul prescrie felii de insomnie, mi le prescrie mie: azi-noapte trei felii jumate…

Da, dar și din ploi mă trag și mi se trag toate, așa că uneori, de aș putea, aș pune din mine picuri -aparent nimicuri – în plicuri, cu zâmbet le-aș timbra și pe aripi de zori spre oriunde ai fi om bun, om drag din ploaia mea, le-aș expedia…