”S-avem pardon”

Undeva într-un ținut apropiat și câtuși de puțin imaginat, nimic bun n-avea să se întâmple, așa că tot mai mulți și-au luat ”granița-n raniță” și-au plecat.

DIGITAL CAMERA

Bună dimineața, călători din lumea mare, poftă bună la cafea!

Ascultă, ascultă, ascultă!

Zilelor de miercuri le-am dat, de multă vreme, gustul Iubirii la cafea. Întru Iubire de țară cânt astăzi, așadar, neținând cont de vreo dată anume consemnată-n calendar că, vedeți voi, atunci când răul se-ntâmplă în neputință-mi țin condeiul la tâmplă, că nu știu furia, indignarea și nealinarea în condei a le scrie pe-un petec de hârtie.

De Iubire-ți cânt, așadar, ”dulce Românie”, așa-ți cânt eu ție!

Bună trezire, oameni dragi din viața mea, gânduri de Iubire la cafea! 🔑

Cristi Pațurcă – Noi,nu

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

(Nicoale Labiș, Noi, nu!)

Cu mintea și inima

Cu ochii închiși, înainte de somnul de noapte, ascult de câteva seri, împreună cu Elisa mea – tot mai fascinată să vadă cu mintea și inima ceea ce cu ochii nu poate vedea -, poveștile fără de care în copilărie, nu puteam socoti vreo zi încheiată.

Acele minunate povești, la pick-up, cu ”dragi copii, a fost odată…” pe care, constat cu zâmbet larg, le țin minte și acum ca și cum, ca și cum ele sunt parte din mine, ca și cum ar fi venit pe lume odată cu mine.

Ordinea cuvintelor, șirul întâmplărilor, vocile personajelor și muzica de le-nsoțește, toate, toate sunt aici, în mintea și-n inima mea și ce miracol, nu-i așa?, cu ochii închiși, o poveste să trăiești, o poveste să poți vedea… 🙂

Bună dimineața, oameni buni și dragi din lumea mare, poftă bună la cafea și inimii bună ascultare de povești nemuritoare! <3 Mircea Vintilă – Făt Frumos

SOARE

După atâtea zile de ploi, temperaturi nelalocul lor pentru un toi de vară și câteva îmbufnări, nu știi dacă să zâmbești larg soarelui, în sfârși!, sau dacă, mai întâi, să-l dojenești un pic. 🙂

BUNĂ DIMINEAȚA, oameni senini din lumea mare, poftă bună la cafea cu soare! 🙂 🙂 🙂

TEXAS, Summer Son

CHEIA

În urmă cu un an, chiar pe 1 iulie, sub cod roșu de caniculă, îmi scoteam în lume, într-o emoție fără margini, copiii mei în rime din volumul ”În grădina de la moară”, printr-o lansare pe care nu-mi va fi dat vreodată s-o uit, ea însemnând pentru mine, drumul către o anume vindecare. Au urmat, cu aceeași emoție, la distanță de câteva luni, ieșirea de sub tipar a lui ”Verde ca Pepenele și cele șapte mioare” și o lansare la fel, vindecătoare, iar după alte câteva luni, ”La un pahar de rouă”, volumul meu la a doua ediție, revizuită și adăugită, de poezii dedicate tuturor copiilor născuți și nenăscuți încă. Toate, la editura CASA DE PARIURI LITERARE.

FOTO: ALIN LEANCĂ

Pe drumul acesta al vindecării, nu poeziile și poveștile au fost însă, medici. Ele sunt și vor rămâne, fără doar și poate, leacuri. Pe drumul acesta al vindecării, curanții mi-au fost și-mi sunt vorbele, îmbrățișările, încurajările tuturor celor care – mari și mici deopotrivă – și-au găsit răgaz să le citească. Adică… voi.

Spuneam în urmă cu un an: ”În toată nebunia asta numită ”În grădina de la moară” în care, precum Alice în Țara Minunilor m-am trezit peste noapte aruncată sau precum Dorothy în Țara lui Oz, că port în mine și voi continua să port, chipuri și zâmbete de Oameni. Călăuze dintotdeauna sau tovarăși de drum pe care uneori ți-i faci întâlnindu-i, într-o zi, pe aceeași cărare pe care tu mergi în acel moment. Și care îți vor rămâne în suflet mereu pentru că, împreună ați fost parte, culmea, neîntâmplător, dintr-o anume Întâmplare…”. La fel spun și acum.

Fără voi toți, călăuze, curanți, tovarăși de drum, crez și simțire, un licurici, pe care vi-l dedic acum, la împlinirea unui an, e posibil să fi rămas pentru totdeauna fără sclipire…

Vă mulțumesc în numele lui și… VĂ IUBESC! <3

La pas

La pas cu melcii codoblecii, negrăbiți melcii și pașii precum negrăbită vara asta, mi-am luat și o tolbă să-mi țin în ea câte un gând, câte o vorbă pe care în popasuri să le scot să le trimit pe unde, cui și când o să socot…

Bună dimineața, culegători de melci din lumea mare cu poftă bună la cafea, un zâmbet și o-mbrățișare am scos acum din tolba mea!

Phoenix – Culegătorul de melci

…întru trezire la o adică

Aud încă din toiul nopții tropotul picurilor de ploaie pe pervaz și, la cafea, mi-am luat răgaz de vreo jumătate de oră întru privirea și ascultarea lor și se așterne o liniște aparte în gânduri când ți se întâmplă asta, nu-i așa? Rebeli, precum mințile mele rebele uneori, stropii de ploaie. Și-o liniște aparte la cafea.

BUNĂ DIMINEAȚA, oameni stropi din lumea mare fără vămi în simțiri liniștitoare, poftă bună la cafea și bună ascultare la ce va fi voind ploaia să zică! În ciuda a tot ce poate ea distruge, mesajul, poate, e întru liniște interioară ori întru trezire la o adică…

JOAN BAEZ, What Have They Done To The Rain

Fãrã diplomã

Realizez pe zi ce trece că nu mi-a ajutat cu nimic absolvirea unei Facultăți de Științe Politice și nici un masterat în Administrația Publică nu mi-a folosit. Toate acele concepte despre manipulare, putere, limbaj de lemn, joc politic, psihologia maselor ar fi trebuit, intuiesc, să mă facă, de fapt, să mă adaptez lor și nu să asimilez cunoașterea lor întru trezirea și devenirea sinelui și, implicit, comunitare, pe drumul conștiinței curate. Am făcut o facultate degeaba…

În prezent(ul continuu), rãsfoiesc, periodic, “Cuvântul înainte” al vreunui almanah de dinainte de 1989 (cã tot zic unii, prea multi, cum c-ar fi fost mai bine). Ah! Si scriu poezii pentru copii. Sã-mi tin, totusi, facultãtile mintale acasã. Fãrã diplome.

ANA BLANDIANA: Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit

Am asistat miercuri, 27 iunie, la Teatrul Municipal Bacovia la un dureros (altfel cum?) “Exercitiu de exorcizare” în anul Centenarului, propus de scriitoarea Ana Blandiana.

Pãcat cã cei cãrora le era adresat, pe de o parte, îl vor folosi în sensul continuãrii producerii de confuzie între Bine si Rãu în scopul travestirii Binelui în Rãu si invers, iar pe de altã parte, prea multi dintre destinatari au lipsit (prea putini tineri, mult prea putini). Oricum, o gurã de aer prilejuitã de Gala Bibliotecii Judetene ”Costache Sturdza” din Bacău, la 125 de ani de existenta, felicitãri organizatorilor!

ANA BLANDIANA:

Imperfectiunea democrației constă în faptul că majoritatea celor care o practică nu sunt pregătiți pentru ea. Ei au obținut dreptul de a alege, dar nu și știința de a alege în condițiile în care profesioniștii demagogiei fac tot ce pot pentru a-i împiedica să deosebească Binele de Rău, travestindu-le unul în altul (…)

Confuzia indusă sau nu de interese vinovate nu se petrece doar între Bine și Rău, ci, de exemplu, și între prostie și rea-credință. Niciodată, privind personajele care locuiesc peisajul politic al țării și al lumii, nu am știut dacă prostia sau reaua credință sunt prioritare, dacă felul în care distrug în loc să construiască și degradează tot ce ating, dovedește existența unui plan diabolic sau doar o jalnică incapacitate de a gândi un plan. În cazul nostru, prostia și răutatea se confundă simplu și pe înțeles cu egoismul și nepăsarea dusă până la crimă față de ceilalți.

Dar cum se poate explica faptul că o bună parte a populației – vedeți tinerii – nu se duc la vot, deși ei în mod evident urmează să fie beneficiarii sau victimele rezultatelor lui? Pentru că, de data aceasta, este vorba despre o nepăsare nu față de ceilalți, ci față de ei înșiși, față de propriul lor destin căruia îi opun o violentă și iresponsabilă formă de prostie izvorâtă din incapacitatea de a deosebi binele de rău. Ei renunță cu inconștiență sau, și mai grav, cu indiferență, la partea lor de putere sau de gândire care ar putea influența lucrurile, rămânând spectatori ai unui război în care nu le pasă că li se hotărăște soarta. Dacă sunt în stare să înțeleagă că este vorba despre un război…

Dar nu cumva nepăsarea se transformă în unitate de măsură a confuziei tocmai din cauza renunțării la a mai deosebi binele de rău după ce în atâtea rânduri au fost cu bună-credință și în mod catastrofal confundate? Poate că da, dar aceasta nu este o scuză, este cel mult o explicație.

Democrația nu înseamnă zece proști mai importanți decât un deștept sau zece hoți mai importanți decât un om cinstit. Democrația este valoarea supremă doar în măsura în care se exercită în sprijinul statului de drept. Statul de drept este construcția, fagurele în care se toarnă mierea democrației care, altfel, se împrăștie și se strică. O democrație care se opune statului de drept își pierde substanța și devine falsă, simplul rezultat al unei manipulări. Pentru că, asemenea libertății, democrația poate deveni toxică dacă este pusă în slujba răului. Dar tot ea este singura forță care poate duce popoarele înainte atunci când este lăsată să funcționeze corect, în numele Adevărului, al Dreptății, al Libertății și al Iubirii.

”free fall, flow river, flow…”