Rostul

”L-ați văzut cumva pe Soare?”
– dădea semn de nerăbdare
un Bondar între albine.
”Sunt vreo trei zile, mai bine
de când tot în nori se ține!
Eu nu mai suport așa
trebuie făcut ceva,
Pesemne, l-ați supărat
poate chiar mi l-ați furat?
Nu-mi pot face tratament,
iar voi n-aveți randament!”,
se agita insecta noastră
de la ușă, la fereastră.

Până n-au mai suportat.
Dându-și ochii peste cap,
mai scăpând câte-un oftat,
Albinuțele-n stupine
l-au luat la ocară bine:
”Trântore, ni s-a urât,
ne-a ajuns până la gât!
Vrei să știi răspunsul oare
pentru care-acum nu-i Soare,
de ce ești nefericit,
și mereu neîmplinit?
Păi, i-am dat bilet de voie
să te scoată din nevoie,
să îi roage, sus, pe nori
să mai picure pe flori,
să le crească mari și grase
în petale și frumoase,
să ai tu și de mâncare
și pat bun de <<șezătoare>>
când ți-o fi lenea mai mare!”

From Desenele mele

Iar ocara fiind zisă,
lăsînd ușa larg deschisă,
au răzbit albine-n ploi,
vînt puternic și noroi,
să găsească de muncit
miere, într-un mod cinstit.

Cât despre Bondar… Nimic!
Este tot nefericit.
El nu știe să se-amuze,
Doar să bombăne, s-acuze
până dă și în sminteală
de atâta plictiseală.
Și neîmplinit rămâne.
Că, o vorbă bună-o spune,
de când gâze și-omenire,
leneșii n-au împlinire!

vol. La un pahar de roua, 2012, Bacau

2 thoughts on “Rostul”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *