Şi-a tuflit Luna pe creştet albă pălărie-nor,
de-a muțit toată suflarea. Greierii, doar, râd de mor,
și se tăvălesc în iarbă, și se tăvălesc prin flori
și se hohotesc în cântec și-n isterice viori,
de-albăstrită de jignire, după asemenea primire,
Luna și-a ieșit din fire…
De necaz, cocheta Lună s-a ascuns în nori de tot
și-au plecat cu ea și stele, parte bună în complot.
Și-uite așa, o săptămână, doar cu nori fără de lună,
nimeni n-a avut vreo parte de povești cu ”noapte bună!”.

From Desenele mele

Greierii zac muți în iarbă.
”Ce-am făcut?”, se tot întreabă,
”Haide, ieși cucuoană lună, ce te-ai supărat așa?
Tu cu pălăria ta!”
Doar un greier’ cântă-n strună,
”Poate-o apărea la loc…”
Și îi zice menestrelul cu vioara lui de foc
și-au intrat și alții-n joc
și-au chemat și-o greiereasă.
Luna tot n-a vrut să iasă.

Până când s-a-nduplecat.
Doamna Lună i-a iertat!
Dar de-atunci, lumea să știe,
nu mai poartă pălărie.