Poate tocmai pentru ca a fost neprogramat si neasteptat si mai ales inoportun – fiind neprogramat si neasteptat – a fost frumos.

Pentru cateva ore, m-am trezit urcata, oarecum stinghera, intr-un microbuz, alaturi de alti colegi de breasla cu care am interactionat pana acum, mai mult sau mai putin. Nu-i nimic, mi-am zis, trecem peste timiditate, o sa ma simt bine cu ei, chiar daca nu-i cunosc atat de bine. Si m-am simtzit.

Acasa, abia, am realizat ca trebuie sa dau totusi, mai putina importantza “inoportunului” de-acum inainte, pentru ca, neasteptatul si neprogramatul sunt cu mult deasupra lui, ca finalul e bun sau rau.

Discutzia telefonica, cu unul din multzii “cineva” dragi mie, m-a facut sa iau decizia de a ma debarasa de “inoportun”. Intr-adevar, am avut timp sa calc si rufele. Mi-a luat doar trei sferturi de ora… Am timp sa merg si la o bere, doua, trei sau cate or mai fi, pana atunci insa, mai vorbesc pe mess, ascult muzica, scriu cate ceva, imi verific emailul, pentru ca am timp.

Si mai stiii ceva? Incep sa ma indoiesc si de neprogramat si neasteptat, pentru ca, probabil, nimic nu-i intamplator. Cu atat mai putin faptul ca microbuzul m-a dus pentru o ora, o ora jumate, la o manastire, unde am praznuit-o pe Gina.

Ma simt cu sufletul impacat 🙂

Multzumesc!