Aseară l-am regăsit, cuminte, mut, la locul lui, acolo unde l-am lăsat acum mai bine de patru ani. Pe acelasi pat, cu aceiaşi ochi, cei mai tristi din lume, aceeaşi culoare, acelaşi parfum de apă de colonie veche, cumpărată de la chioşcul de lîngă şcoala din Cot…

Pentru prima oară mi s-a părut bătrîn sau poate că eu mi-am apărut bătrînă sau cel puţin mare, mare, mare de tot. L-am sărutat pe frunte şi l-am simţit abandonat total, ca altădată, în braţele mele, în gîndurile mele, în secretele mele, în munţii mei de fericire şi Oceanul hippie…

Dacă ar putea vorbi, copilăria şi adolescenţa mea şi-ar schimba definitv, esenţa, i-am spus mamei şi-am rîs.

Aseară am dormit, după mai bine de patru ani, cu nările abandonate în parfumul apei de colonie de pe creştetul lui portocaliu, cu gîndul la mama, la tata, la sora, la vara, la prima mea iubire, la primul 10, la 3-ul de la istorie, la Focşani, la Bacău, la mare, la munte, la Cenaclu, la primul sărut, la prima atingere, la hohote de rîs, la hohote de plîns, la prima beţie, la prima trezire din beţie, la soţul meu, la cei care sînt, la cei care nu mai sînt…

Puf, să-ţi mai spun oare, un secret?…