The Beatles – Across the Universe

A fost un an ciudat. La fel ca cel de anul trecut, la fel ca cel de va veni, dar atât de diferit, precum noi, oamenii – la fel în ansamblu construiți, din carne și oase, cu cap, trunchi și picioare și, din aceleași fundamentale nevoi construiți, dintre care supremă e IUBIREA -, suntem atât de diferiți.

Mi-a fost un an bizar, dacă bizarul e o măsură a apăsării. Cu echilibru și dezechilibru, o balanță cum niciodată, până la cei 35 ai mei (ani), nu am simțit-o mai greu de menținut, atât de vie și de moartă am fost, la fel cum, atât de viu și de mort mi-a fost jur-împrejurul. Și cum, până în ultima zi a acestui an încă neterminat, va mai fi.

Nu știu să mint. Niciodată n-am știut. Mi s-a întâmplat însă să-mi confund devenirea cu schimbarea… Și-am împărțit, în mod eronat, posibil, lumea în două: în cei care m-au devenit și cei care m-au schimbat.

Între ”a fi” și ”a nu fi”, am înțeles, însă, ceva: nimeni nu te poate schimba, ci doar deveni… Sunt o colivie, am ferecate în mine toate stările lumii și nu pot schimba asta. Stările mele sunt devenirea mea. Și fiecare vibrație din exterior mă proiectează la interior o stare, adică devenire.

Între ”a fi” și ” a nu fi”, am înțeles că eu însămi nu-mi pot fi mie schimbare – eu AȘA SUNT, n-am nimic de schimbat în mine, SUNT O COLIVIE CU STĂRI – eu îmi pot fi mie doar devenire. Între ”a fi” și ”a nu fi” este ”a trăi”, adică CLIPA. Iar CLIPA MEA este IUBIRE.

Uneori, prin râs sau plâns, nici măcar nu am habar unde m-am situat între ”bine” și ”rău”. Pentru că nu-mi mai știu a defini ”binele” și ”răul”. Nu-mi amintesc decât senzații între ”a fi” și ”a nu fi” și, între ele, prin ele, din ele, iubirea.

Acesta este adevărul meu de acum.

From Diverse

Ați fost câțiva, vă știți sau poate nu, care, în mod aparte, în acest al 35-lea an al meu, mi-ați marcat devenirea. Între ”a fi” și ”a nu fi”. Vă mulțumesc pentru asta. Vă IUBESC pentru asta!

Nota Bene: Pastișa este o haină pe care autenticitatea o poate îmbrăca uneori, cred. De atâta pastișă devii autentic. Mi se întâmplă și mie să mă opresc la un citat. Trec de fiecare dată, însă, mai departe, de la el, prin el, alegând în marele meu ”a fi” să mă (re)scriu, lăsându-i pe alții să mă inspire, să mă devină și nu să mă schimbe… ”Îmi aparțin, pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!”. (Omar Khayyam)

SĂRBĂTORI FERICITE cu IUBIRE!

19 decembrie 2014