Pentru că dimineața asta foarte devreme confundată aproape în totalitate cu o noapte albă mi s-a reamintit despre vremelnicie, o să las muzele și muzii să se călătorească și să se împroaște în culori pe unde vor găsi de cuviință că mai există încă unii de se cred nemuritori în lumea asta mare fără de hotare. Eu o să-mi sorb cafeaua în liniște, proiectându-mi toate gândurile numite de unii anapoda, de mine – iubire, în trăirea, frumos, a prezentului…
