Tevatura pe marginea legii care prevede interzicerea fumatului în spații publice a stârnit, la rândul ei, în mine, o mică regândire a conceptelor de libertate și drept. De altfel, despre încălcarea unor drepturi și libertăți este tevatura în sine. S-au format tabere pro și contra fumatului în pub-uri, restaurante și cafenele de parcă singurul război din care n-am făcut parte până acum ar fi ăsta. De parcă n-avem atâtea alte războaie (iar eu rămân la premisa că orice război, înainte de a fi unul exterior este al interiorului fiecărui „ostaș„ în parte), de parcă n-am avea, spuneam, atâtea alte războaie de dus.

În acest război, însă, „al fumatului”, despre libertatea și dreptul CUI vorbim? Și despre „cucerirea” căror granițe? Că mie, între dreptul/libertatea de a alege și a-ți asuma statutul de fumător (conștientizând, astfel, că fumul pe care-l generezi odată cu aprinderea unei țigări nu e chiar plăcut unei respirații naturale) și dreptul de a respira mi se pare o mică-mare diferență…

From Muze peste tot

Pentru unii, interzicerea fumatului în anumite spații reprezintă o încălcare a libertății personale. Ok, poate că așa este, în fond fiecare are dreptul să-și interpreteze libertatea după cum vrea. Pe de altă parte, ce faci cu dreptul de a respira natural, nemodificat – drept care este un dat, nu o alegere –, cu acest drept al prietenului tău nefumător ce faci?

Propun fumătorului (începând cu mine, pentru a nu fi acuzată de ipocrizie!) un mic exercițiu de imaginație. Cum ți-ai gândi libertatea și dreptul de a alege dacă într-o zi vei vedea pe ușa unui pub un anunț scris cu litere de-o șchioapă „ÎN ACEST LOCAL, FUMATUL ESTE OBLIGATORIU!” și NU ”În acest local, fumatul este permis!”? 🙂