From Respiratii

Întinsă-n iarbă,
Într-o noapte,
În ale greierilor șoapte,
Privind pe cerul plin cu stele,
O buburuză se visa
În dans frenetic printre ele.
”Cât de frumos e printre aștri
Îmi par și galbeni și albaștri
Și cât de mult aș vrea să zbor
Să îi ating… Dar nu-i ușor!”
Gândea gâzuța-n mare jale.
”Trebuie să fie o cale!”.
Și cum privea în sus, la stele,
I se păru că vede-n ele
Potir de trandafir pătruns…
”Oare, cum o fi ajuns?”
Și chiar atunci, ca o scânteie
Luci în mintea-i o idee:
”Firele de iarbă-s sfori,
Iar gândacii croitori
Ar putea să mă ajute!
Au picioare pricepute
Chiar acum să împletească
Scara mea, scară cerească!”
Scara, imediat croită,
Fu, de trandafir, proptită.
Iară gâza, cu gând dulce,
Porni, iute, să o urce.
”Hai, își spune, fii mai brează
Că acuși se luminează!”
Și cu spor, încrezătoare,
Ajunse-n sfârșit, pe floare.
Dar când aripa să-ntindă
Stele-n dans să le cuprindă
Văzu, în lacrimi, că nu poate.
Stelele-s mult mai departe…
Tristă, deznădăjduită,
De urcuș în van sfârșită
Buburuza, în delir,
În boboc de trandafir,
Adormi amar plângând.
Dar… deodată, pe pământ,
Se trezi dusă de vânt.
Printre lacrimi, ea zări
Felinare și făclii
Stele-n iarbă, cu sclipici,
Sute, mii de licurici…
”O! Acum mi-e deslușit
Alte stele am râvnit…
Nici nu mi-a trecut prin gând
Că cer e sus,
Și cer e pe pământ”.
Iar de atunci, în fiecare noapte
În ale greierilor șoapte,
în grație, cu mintea trează
Cu licuricii, ea dansează…