From Respiratii

Nu știu cum s-a întâmplat
(dar vă zic, e adevărat!)
Vrăjitoarea, bat-o vina,
Licuriciului i-a luat,
Într-o zi, toată Lumina.

Gâzele-s îngrijorate
Că de-atunci, de-i zi ori noapte,
Licuriciul doar oftează
Trist e-întruna, lăcrimează
Și retras într-o agudă
Nu mai vrea nimic s-audă
Pe nimeni să nu mai vadă
Din întreaga lui Livadă.

”Cum să facem, dragi surate
Pe drăguțul nostru frate
Să-l aducem la liman?
Vreo idee? Că eu n-am!”
Spuse doamna Furnicuță,
Totdeauna o drăguță.

Poposit pe o primulă,
Domnul doctor Libelulă
Se-oferi să îl consulte,
Licuriciul să-l asculte,
Iar după verificare
Spuse clar, cu voce tare:
”Dragi gâzuțe, nu-i prea bine
Boala ce pe Licurici îl ține
E o boală mult mai grea
Decât nouă ne-ar părea:
N-are poftă de mâncare,
Lumea-i pare mult prea mare
Și e grav, că nu-i mai pasă
De nimic, iară din casă
Zice că nu vrea să iasă,
Că, de când n-are Lumină
Ce rost are în Grădină?
Licuriciul nostru are:
Sufletul în supărare!”

”Vai, săracul Licurici
-Gâze mari și gâze mici
Se văitau în gura mare-
Oare are vreo scăpare”?

„Leac ar fi, nu vă pripiți
Însă trebuie să știți
Că nu e așa ușor!”
Spuse Libelula-n zbor.
”Pentru-a da iar în sclipire
E nevoie de Iubire
De Iubirea voastră toată
Sincer, necondiționată.
Gata, nu vă mai văitați:
Licuriciu-l gâdilați,
Cel puțin o dată-n zi
Până când veți reuși
Să îi scoateți un surâs
Iar apoi, hohot de râs!”

Gâzele s-au pus pe treabă
Cu răbdare, fără grabă
Vorbe blânde îi spuneau
Iar apoi îl gâdilau
Până când, din papucei,
Licurici făcu scântei
Iar din hohote de râs
Supărarea-încet s-a dus…
Și de-atunci, Grădina toată
Noaptea este luminată
Iar pe poartă scrie așa:
Acces liber cu Iubire
Gânduri bune și sclipire
Iar de nu puteți răzbate
Nu vă-îndepărtați, nu foarte,
Cheia de intrat aici
O găsiți la Licurici!