Revoluția s-a individualizat. A luat atât de bine forma trupurilor în care, de atâta prea-răbdare sau frică s-a interiorizat, că din ochii celui ce o poartă, revoluția nu mai poate fi decât cu greu, cu mare greu (poate doar cu un bisturiu!) identificată. Revoluția s-a sistematizat. Și, căpătând culoarea ochilor și forma nasului și forma gurii trupului/sistemului în care s-a băgat, i se pare că s-a acomodat. Oh, revoluția s-a resemnat.

Hm…

Mai ții minte cum era când revoluția mea s-a întâlnit cu revoluția ta? Mai ții minte, mai ții minte, mai ții minte, mai ții minte?

Hm…

Ai un bisturiu?
Să ne facem frați!

Știi?
Revoluția mea vrea să se țină de mână din nou cu revoluția ta. Revoluției mele îi este dor de revoluțiile tale.
Revoluția mea ți-a trimis un bilețel (și pe bilețel scria nimicnimicnimic indecent):Haisăneopunem!