Din sertar (20 de ani), 3 noiembrie 1999

Eu: Prefer să trăiesc în iluzie! Refuz să-mi abandonez visele! Îmi place să sper și să fiu nebună! De aia!

Nu știu cine: La un moment dat s-ar putea să nu mai avem glas să țipăm de durere. Dar acum nu contează pt. că până și nefericirea poate îmbătrâni!

Eu: Deja nu mai pot țipa! Ei, și? Urechile sunt mult prea scurte pentru a mă asculta.
Nu știu cine: Eu deja merg pe sârmă. Și din fericire încă mai pot striga. Sârma e prea scurtă!

Eu: Aș vrea să nu-mi mai pese! M-am clocit destul. Aș vrea să fiu galbenă păpădie, dar mă simt doar frunză moartă sau pământ măcinat!
Nu știu cine: suntem mâncați cu toții și în noi nefericirea este încă un copil.

Eu: Am murit? Și și pe O îl iubesc!
O-cean
O-chean
O-bscur

Tot eu: Și când te gândești că un zâmbet îmi este prea de ajuns! Despre stele ce să mai zic?
Nu știu cine: Eu nu mă mai pot mulțumi cu atât. Vreau totul, dar de unde aș putea să-l am?

Eu: O.(din Marele Ocean).K. Din Marele Ocean… Ai încercat să-l cauți și acolo? Încearcă măcar în scoică, adică în inima ta.
Nu știu cine: E prea strâmt și sufocant acolo.
Eu: Fă-i loc. Care totul?
Nu știu cine: Nici eu nu știu, probabil totul este ceea ce lipsește, golul pe care nu-l pot umple cu nimicnicia mea

Eu: Trebuie să te regăsești în ceva. Eu, de multe ori, am renăscut din frunze moarte și din croncănit de cioară!
…
Eu: Dumnezeule, mai ești?
…
Eu: Ride the snake!