river's atelier

”free fall, flow river, flow…”

Refrenul

Oct-2-2017 By river

În grădină, Greierașul,
Pentru c-a fost neatent,
A răcit. Îi curge nasul,
Iar strănutul e strident.
”Oh, vioara mea cum sună
De ciudat, spune și tu!
Că de pun arcuș pe strună
Iese doar un biet Hapciu!”
Se frământă cântărețul
Ridicând arcuș la tâmplă…
”Ia te uită, nătăflețul
Ce haios, ciudat mai cântă!”,
Zic și gâze, amuzate
De strănutul din arcuș.
”Greieraș, hai că se poate,
Noi te vindecăm acuș’!”.
Și, din frunze de cicoare
Și din flori de mușețel,
I-au făcut dulce licoare
Și compresă-șervețel.
”Greieraș, acum ești bine
Cântă-ne dacă te ține!”.
Iar făptura, vindecată
Cu iubire, deodată,
Scoase din arcuș pe strună
Cântec nou, de voie-bună,
Devenit și mare hit.
Este că l-ai auzit
și că la refren cânți tu:
”Sănătate la.. Hapciu”?

Add A Comment