Din motive independente de vointa mea si, în mod curios, independente chiar de vointa lui Pufi motãnilã, m-am trezit pe la 4. Cocolosit lângã mine, privindu-mã intens, ba, de-a dreptul holbându-se la mine, pus pe nãzbâtii, cu un chef nebun de joacã, l-am zãrit pe piticul insomniac. Aha, m-am dumirit, tu erai!, i-am zis. L-am luat cu binisorul, i-am spus cã nu e ora potrivitã deloc pentru joacã, dar el, nu si nu. Pentru vreo orã, m-a împuns cu degetul în obraz, mi-a gâdilat nãrile, m-a ciupit de barbã… L-am împins si eu, l-am împuns, l-am gâdilat pânã… hat!, a cãzut chiar din pat. Uf! Credeti cã am scãpat? Nici vorbã. Cãzãtura l-a trezit pe Pufi, iar Pufi a fost fericit cã i s-a eliberat locul în pat. Iar de aici nu vã mai spun cã bãnuiti ce a urmat… 😌

Bunã dimineata, oameni dragi din insomnia mea, poftã bunã la cafea! ☕🌞🍀

În altã ordine de idei, mi s-a fãcut de primãvarã!