Prea e primăvară si dimineatã, asa cã ce altceva sã fie de fãcut pentru început, dacã nu cu o cafea aromatã în fatã, sã iei un strop de binete în inimã, sã-l molfãi precum o gumã de mestecat si, ca atunci când erai copil în bunãtate necenzurat, sã-l dai mai departe, din inimã în inimã, pânã când toate inimile din lume se vor fi îmbunat…

Pare cã s-a întors conita Iarnã, dar nu, nu e asa, pesemne trage doar vreo ocheadã sã se convingã cã si-a fãcut treaba, cã a lãsat totul în ordine, loc de pãsãri cãlãtoare, loc de muguri si ramuri în floare, loc de bucurie pentru soare rãsare. Bea si ea o cafea cu conita Primãvarã si, de nu s-or lua la harțã cine stie pentru ce motiv imaginat, o sã plece de îndat’! 

Din primãvarã-n primãvarã, mugurii-nvatã s-aparã, iar din ei, mai mult decât sã-nvie, florile-nvatã sã FIE…

Cu primãvara în gând, dincolo de ceata diminetii, iau mugurii în palmã în drumul meu spre undeva. Strãzile orasului cântã-n dimineti, trotuarele au urechi, pasii îi ascultã. Fiecare (pas) cu ritmul lui. Si mintile haihui…