Am venit in Bacau cand eram in clasa a II-a. Am fost prima familie care ne-am mutat in bloc. Blocul in care stau si acum, scara in care stau si acum, etajul la care stau si acum. Aparatmentul doar e altul…

Nu era lumina, liftul nu mergea. Si blocul era neterminat. Complexul de blocuri de fapt. Imi spune sotul ca aici era cartier de case, inainte…

Aveam 8 spre 9 ani. Totul in jur era moloz, santier in toata regula… Incet, incet au inceput sa se ocupe apartamentele…

Ana-Maria. Ne-am intalnit in fatza blocului. Ea citea o carte cu povesti, iar eu, timida, am intrat in vorba… De atunci, pana la finele liceului am ramas nedespartite. In moloz si-n praf, noi eram zanele. Eu, zana florilor. Ea, zana zorilor. Din baghete de sudura gasite pe santier ne-am facut baghete fermecate. Eram mereu calare pe munti de pamant, erau castelele noastre si gropile erau casele zmeilor rai. Amandoua, roscate si pistruiate, ne intreba lumea daca suntem surori.

Mai tarziu, dupa cativa ani, au inceput sa apara rondurile cu flori… O invitam in palatul meu si mancam (la propriu) petunii fermecate, iar ea ma servea cu inghetata de nori stropita cu raze de luna. Odata, tin minte, mi-a croit din material de luna o rochie de bal, in colturi. Iar eu i-am brodat o fatza de perna din petale de panselutze galbene cu albastru. Se intampla uneori sa ploua. Picuri mari lasau dare in obrajii nostri pistruiati si plini de praf alb de santier. Si dansam si incantam si ea facea o magie si ploaia se oprea. Ce dulceturi de trandafiri si ce cocktailuri din zori de zi indulcite cu rosu de curcubeu savuram…

Aveam impreuna un vis: cand o sa ne facem mari, o sa scriem impreuna intr-o carte, toate acestea. Ne-am facut mari. Dar nu am scris inca, nimic. Poate nici nu o vom face, pentru ca noi, numai noi stim exact cum a fost… Isn’t it ironic?…

11.04.2007