Ce ascultam azi? Me and my Bobby McGee? Daaaaaa, daaaaaaa, daaaaaa! E cea mai hippie melodie ever! Da… Multi ani! Multi ani!
M-am bucurat ca un copil: eu si masina lui Janis, fatza in fatza! Wooooooaw, nu-mi vine sa cred! Trebuie neaparat sa termin cartea!!
2.sept.2007, New York, “Summer of Love” Gallery
Pur si simplu m-am trezit fredonand-o, m-a invadat, mi-a invadat tot trupul asa ca tzopai vesela prin casa, la ora 7 dimineatza si probabil ca voi tzopai toata ziua si cine stie, poate se vor bucura si altii impreuna cu mine. De ce mi-ar trebui un motiv anume sa fiu fericita? Sunt, pentru ca sunt! 🙂
Semnal M – Tinara dimineata
Asculta mai multe audio Muzica »
Cea mai frumoasa zi
Este suficient ca, mergand ingandurat, intr-un autobuz infect, spre serviciu, la 7.00 dimineatza, sa se intoarca din senin spre tine o copilitza de 3 anishori care sa exclame entuziasmata: “he! si tu ai strui!”, pentru a fi pe tot parcursul zilei fericit…
p.s. : “strui”= pistrui (mai, 2004)
***
Mi se scurge hidos machiaju’ si lasa dare hidoase pe-obraji si incheietura degetului mare e plina de fard si rimel…
IMI IUBESC PISTRUII, CLAR? Am sa le dedic, candva, o pagina doar lor!!!! (20.06.2007)
***
Am nenumarate motive pentru a-mi respecta pistruii si nu-i inteleg nici in ruptu’ capului pe cei care – inzestrati de la natura cu aceste mici miracole – si-i detesta. Ba, mai mult, isi aplica pe fatza tot felu’ de solutii menite a-i indeparta. Bunaoara am auzit de tot felu’ de chestii: una, inca din copilarie o stiu, este cica metoda castravetilor verzi. Iti aplici pe frunte, pe nas, pe barba sau pe ochi niscaiva felii de castravete si gata, pistruii trec. S-o credeti voi!!!(Candva, am facut parte din breasla celor care voiau cu orice pretz sa scape de pistrui!) O alta solutie ar fi cremele din comert. Sau fonduri de ten si cate alte pudre, farduri si comicarii menite a-i ascunde macar…
Io nu vreau sa scap de pistruii mei!!! Pistruii mei imi aduc in fiecare zi noi si nebanuite bucurii…
Pistruii mei sunt mostenire de familie… (21.07.2007)
***
Unul dintre motivele intemeiate pentru care nu m-as debarasa de pistruii mei nici in ruptu’ capului ar fi acela ca… daca nu ar fi fost ei n-as fi acum, poate, langa omul potrivit. cu alte cuvinte as spune, la omu’ potrivit te duci cu pistruii potriviti!
Dintre toate femeile, d.p.d.v. fizic vorbind, Marian al meu intotdeauna a avut retineri in ceea ce le priveste pe cele roscate si pistruiate… Si in continuare sustine asta…
“Da’ tu esti exceptia. Pistruii tai nu-s deranjanti, pfuai ce de cacacei de musca ti-au aparut pe fatza, da-mi sa pup cerculetzu de pistrui, stai sa vezi ce mi s-a intamplat cand veneam in drum spre casa, mi-a aparut unu’ in fatza cu un afis pe care sa vezi ce scria: JOS PISTRUIATIIIII!!!, da! da! esti roscata si pistruiata si mai esti si-afurisiiiitaaaa, de la pistrui ti se trage!!,nu mai rade c-o-nceput sa-ti sara pistruii, hai, titica, nu mai plange, uite ti se scurg toti pistruii…”
Da’ ce sa zic… si io visam la un blond cu pleata, ochi caprui si tenul alb… (03.07.2007)
***
Desigur, pistruii mi-au adus si neplaceri… Asta nu mi-e frica sa o recunosc, ar insemna sa fiu necinstita cu mine insami.
Imi trec bunaoara prin minte momente penibile si posturi jenante in care m-au pus pistruii mei. De exemplu, copil fiind, n-am scapat de rautatzile colegilor de joaca… Mai mult, tin minte ca acum, pe fetitza aceea super dragalasha care nu a vrut sa se joace cu mine. “De ce?” – a intrebat-o mamica ei, “pentru ca are bube pe fatza”- a venit ca o sageata raspunsul…
Chiar si in prezent pistruii mei sunt motiv de disputa. Cosmeticiana nu stie cum sa-i acopere mai bine cu tot felu’ de creme, farduri si alte porcarii. “Vaaaaiiii, dar cu astia ce ne facem?”, iar astia este pronuntzat cu scarba si oroare. O si aud in gandul ei ” Doamne, bine ca m-ai privilegiat de monstruozitatile astea mici!!!”
Ooooo, daaaaaaa…..astia sunt pistruii mei!!
Pe cuvant marturisesc, nu-mi pot inchipui viata mea, nu ma pot inchipui pe mine insami fara ei… (05.07.2007)
***
“Hihihihihi! Iar te-o napadit pistruii, mai titica!” (21.-5.2008)
Se intampla intr-o noapte de octombrie, 2006
S-ar fi ascuns intr-un colt daca ochii ei n-ar fi avut o licarire atat de puternica incat sa poata fi vazuti din orice unghi sau din orice cotlon cat de indepartat si intunecat ar fi fost el… Aseara a ascultat sirenele, alarma de razboi, uh exercitiu doar. Auzea prin portavoce glasul spart al unui politist sau pompier sau cine stie al cui glas era, un ecou rece, sa iti intre in carne, sa-ti faca fiecare madular in parte sa tremure. Nu i-a fost frica desi… A inchis lumina si s-a impiedicat de masa din hol ce asteapta de o saptamana sa fie dusa la locul ei… Auzi, cand pleaca masa de aici, s-o rugam sa duca si gunoiul… Si sa scoata si dopul la cada, masa obraznica!… Sirenele striga, e doar un exercitiu nu-i este frica. Si-a amintit brusc, cu tigara in bot, de un roman al unei autoare de origine rusa, Micul… nu mai stie cum se cheama. Nici autoarea, nici cartea. O carte despre razboi si lagare. Si despre baietzelul acela care-si gasea linistea doar infundandu-si fata in palmele facute caush ale mamei…
sirenele striga: e doar un exercitiu, nu intrati in panica… “stingeti luminile, scoateti aparatele de incalzit din functiune, luati-va cateva alimente de baza, un set de haine groase, un corp de iluminat si un aparat de radio…”…”au prioritate copiii, batranii, femeile…” “indreptati-va cu calm spre cel mai apropiat punct de refugiu…” “nu va panicati, e doar un exercitiu”…
Doar un exercitiu. Incoerent. Fara rost. Asa ceva nu se va intampla niciodata. Nu cu mine. Nu cu noi.
De atunci, se-ntampla tot mai des exercitii. Simulari de cutremur, simulari de incendiu, simulari de acte teroriste, “dezamorsari” de colete suspecte uitate in gari sau in scari de bloc… Si lumea trece zambind mai departe.
Si trec si eu mai departe. “E doar un exercitiu!Dar daca?…”
Multumesc colegutilor mei dragi care mi-au amintit de asta:
Nu am sa pot uita nicicand ziua de 17 mai 2008, o zi putin spus speciala pentru ce urma sa fie si pentru ce a fost.
*pentru prima oara am nashit un copil, lucru pe care mi-l doream atat de mult de ani de zile, iar vestea ca voi fi nashica a picat (exact cum mi s-a spus) cand nu m-am asteptat
*la ora 6 dimineata, de emotii, am fost in picioare, agitata si precipitata, coplesita de emotii, putin ingrijorata ca nu voi putea tzine copilul in bratze in fatza preotului, pentru ca nu-mi voi putea stapani lacrimile de bucurie, pentru ca lumanarea nu va iesi cum mi-am dorit, pentru ca, pentru ca…
*bineinteles, lacrimile nu au putut sta la locul lor si au inceput sa curga, nasul la fel, iar eu, cu ambele brate ocupate, in soapta, l-am rugat pe Marian (sotzu’) sa mi-l stearga :))
*au inceput sa soseasca invitatii, sora, cristi, alex, prietenii mei dragi
*la ora 19.00 am ajuns la pensiune, unde avea sa se petreaca marele dans si unde totul a fost dupa trei ore, transformat in ceva cu totul deosebit, inedit si extraordinar datorita (da, datorita), unui stupid accident: o dubita “parcata” brusc intr-u stalp de beton, de joasa tensiune, a lasat pensiunea in bezna…toata noaptea
*oameni deosebiti, invitatii au reusit sa faca haz de necaz, si am cantat si am dansat pe muzica ce curgea din noi, pentru ca o aveam in sange: meniaito, brasoveanca, marie si marioara, uite-asa se joaca fata, ionel, ionelule, trandafir de la moldova… trei ore, noi si saxofonul si lumina lumanarilor
*cu sprijinul cuiva de omenie, s-a reusit gasirea unei surse de curent pentru statie: muzicantii au inceput sa cante si au uitat sa se opreasca: dans, dans, dans
*emotiile si hazul prietenilor nostri aflati pentru prima oara la o cumatrie: “nu am mai fost niciodata la o cumatrie, dar puteam sa jur ca nu se face fara curent electric” si rasete
*dans, dans, dans, dans,dans, dans
*numaratul banilor si multumirea finutzului, prin graiul parintilor: ati fost extraordinari, va multumim din suflet pentru tot
*plecarea de la pensiune, cand s-a tras cortina, fara frate :)) care dormea bustean intins pe o canapea si pe care l-am recuperat in cele din urma cu multe hohote de ras
*zambetul cu care m-a intampinat finutul a doua zi (au fost doua zile?), primul zambet pe care mi l-a acordat de altfel, de cand s-a nascut
*bucuria si emotia cu care l-am imbaiat
Nu se poate explica de fapt de ce a fost ziua de 17 (18) mai speciala, una din cele mai speciale din viata mea. Nu pot intelege decat cei care au fost acolo, trup si suflet alaturi de noi, de mama, de tata, de nasha, de nash, de bucuria lor de neegalat, de a-si vedea copilul/finutzul botezat.
E suficient cred sa zic doar atat: am botezat pentru prima oara, lucru pe care, eu si sotul meu, ni-l doream de ani de zile, iar finutzul este cel mai scump din lume pentru ca e al nostru si la fel vor fi si ceilalti, pentru ca vor fi ai nostri iar noi doi, Madalina si Marian, promitem ca vom incerca sa fim cei mai buni nashei din lume 🙂
Va multumim inca o data, tuturor, pentru tot! Si va iubim. Sa nu uitati asta niciodata!
“-Care e mesajul tau principal?
– Mesajul meu principal? Intr-un cuvant?
-Da, Bob.
– Mesaj intr-un cuvant? Fii!
– Fii?
-Fii, adica sa fii. Punct.
– Nu mai degraba “iubeste”?
-Iubeste? Mda, e un cuvant BUN, cred, dar e prea uzat.”
(Interviu cu Bob Dylan, 1965)
Multumesc frumos, Vali. Mi-ai incantat sufletul 🙂
In America, m-au impresionat statuile. Cu precadere cele dedicate oamenilor care au murit in Vietnam. Si cataloagele publice prin care cate unul isi cauta mortul pe front. Si bomboanele M&M si cate o floare ratacita sub numele mortului pe front. M-au dus cu gandul la Ranitul dintre linii al lui Mircea Bodolan. Si mortii din Coreea…
bodolan- ranitul dintre linii
nota: data reala este 31 august 2007 nu 2006. greseala de setare 🙂
O persoana din Iasi in urma cu ceva vreme, acuzand dureri, a ajuns la urgenta. Medicii, din exces de zel(?), l-au diagnosticat cu o grava problema de inima ce necesita urgent operatie. Sanse de reusita… scazute. In ziua programata pentru interventia chirurgicala, pacientul este supus unei ecografii generale: inima perfect sanatoasa. Avea insa o coasta rupta care-i apasa organul…
Pe la mijlocul lunii lui aprilie, o fetita de 3 ani din Timisoara a decedat dupa ce a fost plimbata cu diferite diagnostice, intre doua spitale…
Tot in luna lui april, un poet anume a decedat pe un pat din Spitalul Floreasca Bucuresti. El fusese internat cu doua zile inainte la o clinica privata din Bacau, se pare pentru a fi supus unei interventii chirurgicale pentru a fi tratat de hemoroizi. Organismul poetului nu era insa pregatit pentru asta, iar analizele preliminare o demonstrau. A fost transportat la Terapie Intensiva la Spitalul Judetean Bacau unde a fost diagnosticat cu embolie pulmonara. Dupa cateva ore a fost transportat la Floreasca cu un elicopter SMURD. La Floreasca a murit. Diagnostic:insuficientza cardiorespiratorie acuta…
Se mai pare si ca, in aceeasi perioada, un prunc a decedat intr-un alt spital, ca urmare a “tratamentului” de care au beneficiat mama si el, la nastere…
Puncte de suspensie… Probabil va urma.
Telefonic sau personal, nu ti se ofera nici un fel de informatie. Brusc se uita sau nu se cunoaste cazul. Nu exista probleme cu aparatele, medicii sunt de cea mai inalta tinuta si profesionisti.
Esti insa contactat telefonic de inaugurarea pompoasa a nu stiu carei sectii de spital. Renovata si dotata cu banii nostri, ai celor care vedem in medici ultima speranta de viata.Unii medici chiar asta fac: ne ofera ultima speranta de viata.