că așa mi-i dat a crede,
cum că la zămislire,
Lumea, din Pântec,
menită a fost să iasă un Cântec
și Cântul e unul și
Lumea e una, la fel cum
Soarele e unul și una e Luna,
să dăm Iubirea de-a dura,
de la tine la mine,
de la mine la tine,
ia Cântul
ca în Iubire să înconjurăm Pământul…
Joi, 25 ianuarie, ora de luat copilul de la școală.
Ușa clasei se deschide și, ca întotdeauna, Elisa (aproape 7 ani) îmi sare în brațe:
– Maaaaaamiiiii!
Nu ca întotdeauna, îmi șoptește, afectată vizibil, la ureche:
-Mama, Dulceață (ursuleața, n. r) mă îngrijorează foarte tare! A fost cuminte, n-a deranjat la ore, a mâncat puțină plăcintă, dar… nu face pipi deloc!
Discuția continuă cât se poate de serios.
Eu: Vai de mine, cum așa? Dar a cerut la baie?
Elisa: Păi nu! Zice că nu poate să facă pipi!
Eu: Mmmmmm… Dar caca face?
Elisa, foarte convingător: Da, face! Mult și foarte, foarte moale!
Eu: Hopa… Păi… cred că e deshidratată, mami! A făcut o indigestie, ceva… Dar alte simptome ai mai observat la ea?
Elisa: Nu are febră, dar tușește și strănută!
Eu: Mmmmm, păi cred că a luat un virus, ceva. Și mai cred că ar fi bine ca mâine să nu meargă la școală, că i-ar putea îmbolnăvi și pe ceilalți copii!
Elisa: Nu, nu-i îmbolnăvește, că tușește și strănută în ghiozdan! :))))))))))))))))))))))))))
N. B.: Dulceață nu s-a dus azi la școală. La prima oră a zilei, și-a luat medicamentele și a făcut inhalație. Să nu uit, la patru, să-i dau pastila! 😀
Există, în dicționare, un sens al mâniei și un sens al furiei. După ce vom fi înțeles dacă în noi colcăie mânia sau dacă purtăm în noi un strop, măcar un strop de furie, atunci vom putea, poate, să începem să știm ce avem de făcut împreună. Până atunci, eu cu un strop de furie și cu multă iubire, o să continui să-mi sorb cafeaua în câte o dimineață și-o să continui să visez cu ochii deschiși la o lume mai bună.
Psalm:
Doamne, nu mă mânia!
Și era o dimineață ca aceasta,
cafeaua era un Ocean,
iar noi,
mai nesătui ca niciodată de iubire,
corăbieri eram,
întru iubire, catarge înălțam.
Mi-era dor de niscaiva cafea cu niscaiva fugi de zăpadă în ea, iar de n-o fi nici acum prea multă zăpadă să fie, ne-om face noi, din bulgări de hârtie, unii în alții, cu bulgări vom arunca, iar cum vom prinde unul, îl vom desface și-n el vom vedea gând de joacă, puțină magie și multă, multă bucurie…
Chiar aici, în borcănel,
Îmbrăcați în caramel
-Material dulce de frac – ,
Spiriduși și spiridușe
Ciocănesc pe sub capac.
Fac cu ochiul spre copii
-fiindcă trebuie să știi –
Spiridușilor le place
Cu micuții să se joace.
Și-i îmbie chiar așa:
”Papă-mă și vei vedea
Cât de dulce pot să fiu,
Iară tu vei fi zglobiu
Pentru ziulica toată.
Haide, papă-mă odată!”
Au dreptate spiridușii.
Dar, atenție! Ghidușii
Nu-ți vor spune niciodată
Că-i suficient o dată
Unul doar pe zi să iei!
De te lăcomești la trei,
Spiridușii caramel
Te vor face-n maaaare fel
Pentru că, ține-te bine,
Ei te-nfulecă pe tine! 😀 😉
Ineluș învârtecuș,
ține-ți palmele căuș,
că din palme sorb acuș’
cântul ăsta de iubire!
Cântă acum și tu cu mine:
Un pitic în palma dreaptă,
zână mică-n palma stângă,
ofurile-n dans le-alungă.
Pune-ți degetele-n tâmplă
și în cântec, cu iubire,
lasă-ți peste gând privire
și te învârte
și zâmbește
și un cânt de drag rostește…
ca după atunci cînd treaba aia cu algele și fluturii
și norii
se transformă în numărătoare de degete
sunt zece, dar o iei mereu de la capăt cu numărătoarea
nonsens
buricele degetelor sunt tatuate
un nor – degetul cel mare
un val – arătătorul
o algă – mijlociul
un fluture – inelarul
o pasăre-cel mic
Noi, oamenii abace
și-un gînd aparte, de-aproape și departe
Și mă gândesc că nu întâmplător, chiar de Sf. Nicolae, am primit vestea că POVESTEA mea merge mai departe, prinsă cu Dragoste într-o carte…
Și n-am cuvinte iar și voi n-aveți habar ce-nseamnă asta pentru mine! Un nou prunc al sufletului meu, de săptămâna viitoare, iese din tipare. Un prunc la care nașa mare, ca ilustratoare, este Erika Marton, iar nașa cu ”fașa” este Claudia Clinc, Colorex Paints Iași! Nașa Mare întru editare – CASA DE PARIURI LITERARE. <3
POVESTEA…
V-am obișnuit cu poezii pentru suflete de copii, ”Verde ca Pepenele” nu e însă, poezie. E… exact așa cum scrie-n carte, o ”poveste dintr-o țară NU îndepărtată, ci IMAGINATĂ, dar tot atât de ADEVĂRATĂ pe cât ochii, mintea și inima voastră vor să o vadă, s-o priceapă și s-o ducă mai departe…”.
Verde ca Pepenele s-a născut într-o seară, imediat după ce Elisa mea m-a rugat să-i spun o poveste nouă. Am dat frâu liber imaginației și… a ieșit ce a ieșit, o poveste nescrisă, spusă într-o seară.
Peste câteva zile, am primit propunerea minunată de a încerca să scriu, pentru copiii de la Atelierul Masca, prof. coord. actor Stefan Alexiu, o piesă pe care ucenicii să o pună în scenă. Povestea, doar spusă într-o seară până atunci, a devenit scrisă și, la scurt timp, jucată chiar de copii, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău.
Peste alte câteva zile, împărtășeam prietenei mele dragi, scenografa Erika Márton, visul de a vedea tipărită piesa de teatru, cu ilustrația ei…
Erika Márton este scenograf, grafician, absolvent al Facultății de Arte Plastice și Decorative Cluj-Napoca,secția grafică. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Arte Târgu Mureș, secția scenografie. Are
în palmares colaborări cu mari regizori, printre care Radu Afrim, Sorin Militaru, Botond Nagy, Albu
István etc.
Peste câteva zile, Cristian Cosma, de la Casa de Pariuri Literare, descoperă piesa și-mi spune ”trebuie să vadă tiparul”…
Peste câteva zile, draga mea Claudia Clinc, în calitate de reprezentant al societății Colorex Paints din Iași, descoperă că ”Verde ca Pepenele” e musai să apară, iar pentru asta, mi-a venit în întâmpinare cu o sponsorizare.
Peste câteva zile, ”Verde ca Pepenele”, încercarea mea în zona dramaturgiei, iese din tipare…
”Verde ca Pepenele” a crescut din ”peste câteva zile”, într-un an, exact așa cum crește un fecior doar în poveste…
Și de v-o fi cu drag și de veți dori un volum pentru voi, pentru copiii care sunt prin preajmă și pentru copiii din voi, nu ezitați să mă contactați. 🙂
Băița de seară, săpuneală, spumă&stuff.
Eu: Gata! Acum, te rog să te speli tu, bine de tot, în urechi și pe față!
Elisa (6,9 ani), pufăind: Biiiiine!
Eu: Ce, nu prea-ți vine, a?
Elisa: Ba daaa, dar mi-e milă de mine! :))))))