Ei, bine, până că și buna rutină de ani a cafelei de dimineață, ce părea de nezdruncinat – ordinea lucrurilor, a pașilor, a gândurilor, chiar și momentul bineții – se poate schimba brusc într-o zi, fie ea, și ziua aceea în care ai hotărât să primești în viața ta și-n casa ta… un motan.
(purtam în mine un fluture
i-am dat dezlegare
zboară, i-am zis,
o dimineață, atât,
și-o noapte doar!
o dimineață, atât
și-o noapte măcar
a strigat
așa dezlegat.
am să vin înapoi!
s-a-ntors.
purtam în mine un roi)
Așa cad ploile, vrăjitele ploi din mijloc de toamnă, ca și cum nici o umbrelă din lume nu le-ar putea lua din vrajă că așa și este și, la o adică, de ce să iei din vraja ploilor când ai putea, mai bine, să le asculți, simțirile-ți frământă ca și cum în ploi de mijloc de toamnă am merge desculți. 🙂
La prezentul continuu, uite așa-i vin eu de hac ploii când nu mi-e a ploua, și norului când mi-e a însenina, și frigului când mi-e a încălzi și amorțelii, când mi-e a mă trezi, cu un cântec bun adică, cu pași veseli de dans, cu un gând bun și… gata de balans!
Am făcut o minunăție de borș de linte care este aproape identic la gust cu minunățiile de borșuri de fasole cu care, odată, s-a asemănat la gust o minunăție de borș de cartofi.
E de la cimbru!
În grădină, Greierașul,
Pentru c-a fost neatent,
A răcit. Îi curge nasul,
Iar strănutul e strident.
”Oh, vioara mea cum sună
De ciudat, spune și tu!
Că de pun arcuș pe strună
Iese doar un biet Hapciu!”
Se frământă cântărețul
Ridicând arcuș la tâmplă…
”Ia te uită, nătăflețul
Ce haios, ciudat mai cântă!”,
Zic și gâze, amuzate
De strănutul din arcuș.
”Greieraș, hai că se poate,
Noi te vindecăm acuș’!”.
Și, din frunze de cicoare
Și din flori de mușețel,
I-au făcut dulce licoare
Și compresă-șervețel.
”Greieraș, acum ești bine
Cântă-ne dacă te ține!”.
Iar făptura, vindecată
Cu iubire, deodată,
Scoase din arcuș pe strună
Cântec nou, de voie-bună,
Devenit și mare hit.
Este că l-ai auzit
și că la refren cânți tu:
”Sănătate la.. Hapciu”?
M-am trezit amuzată de ideea asta a situării cuiva ”împotriva curentului”, cum definim pe cineva ca fiind astfel și ce înseamnă, de fapt, a fi împotriva curentului? Până să aflu, mi-am reamintit că ideea asta a maturizării este o iluzie și că îmi doresc mult, mult de tot o rulotă și nu doar pentru gândurile mele nomade…
***
m-au convins
– trecând prin inimă
și de acolo direct în burtă –
stoluri de fluturi
să le iau gândurilor rulotă.
am gânduri nomade
ducă-se (de)la tine!
(era o vreme când credeam că am toate mințile acasă)
***
Gândurile mele toate în rulota cu iubire înrolate. Plecarea e la Pace şi întru Libertate! Se fac, la prezentul continuu, de minţi deschise recrutãri. Vii cu mine pe aceste cãrãri? 🙂
***
Că în rulota numită inima mea pot călători oriunde cu pasul nu îndrăznesc atunci când într-un loc nu mă mai regăsesc… Și în ea, în rulota mea, cu oricine pot, de simt așa, în Drumul meu să mă însoțesc: ”Bună dimineața, oameni dragi din rulota mea!”, strigă-n răsărit de toamnă, nomadă, inima.
***
Într-o noapte am avut un vis în franjuri, iar a doua după, visat-am poezii nescrise pe hârtii, plimbându-se pe stradă la braț cu inimă nomadă. Neînchipuite (fără de chip adică, visul vrea să zică) vorbeau de visu-mi dinainte cu-o noapte franjurat. Dansau, de mână se țineau. Trei poezii în rochii roz, cu rochii bleu și rochii stacojii.
***
Inima nomadă întreabă: Ce zi e azi?
Rulota îi răspunde: Toamnă!
Inima zâmbește, râde, hohotește: E toamnă zici? Prea bine, doamnă! Să punem, dară, de-o cafea! Și să cântăm de toamnă așa, poftă bună, toa(m)nă bună, oriunde ai fi, oriunde m-aș afla!
***
Călare pe răsărit, inima nomadă la colindat pământul a pornit. Și încă odată, ca să fie clar, pentru inima nomadă nu există radar…
***
Și din rulota ei, inima mea nomadă din când în când îmi spune: ”hei, m-am rătăcit!”, iar eu îi pun repede un cântec și-i răspund: ”zăludo, ești nomadă, inimii i se poate întâmpla, eventual, cărarea să n-o vadă”. ”Ai dreptate – din rulota ei îmi spune – sunt nomadă, n-am nevoie de o cărare anume. În colindul meu prin lumea mare, de nu este una, eu însămi voi pava cărare”.
***
Rulota pe din afară atât de colorată nu lasă lumii să vadă că pe dinăuntru, o inimă nomadă chiar, uneori, nu are chef să bată.
***
Rulota-i colorată
inima nomadă
rulota-i și-o cată
***
Inima-i nomadă rulota-i un pahar cu gheață-n limonadă.
***
Și inima nomadă îi spune rulotei: ”știi, ca niciodată, acum nu mi-e de toamnă…” Rulota, cu vorbele la ea, scârțâind din uși și din ferestre (uneori, rulota crede cã-i sunt aripi), îi răspunde așa: ”ești inimă nomadă, cum altfel, cum altcumva? dar uite, chiar de nu îți este, următoarea stație e toamna!”. Și inima, rulotei, îi cântă chiar așa: ”oh, era doar tânguire, am să cobor un pic din tine și o să mă împac cu toamna mea!”
***
Se joacă toamna în ploaie deocheată, în ceașca de cafea, toamna a intrat deodată. Înghițitură cu înghițitură, de inimă nomadă nouă aventură…
***
Stau de vorbă cu toamna asta intrată-n ceașca de cafea deodată, îi zic, ești ușor cam deocheată, dar nu fi supărată, să nu fii foarte supărată, inima nomadă te iubește chiar dacă încă nu arată.
***
Și-mi șoptește toamna (pitită-n ceașca de cafea): iubește-mă că dans de frunze îți voi da, iubește-mă și vei putea din trotuare înfruzite să-ți faci drumuri aurite, iubește-mă și voi cânta pentru nomadă inimă a ta! Bine, mărturisesc! Am reînceput să o iubesc.
***
Și oricât, în ocolul ei prin lume, în rulota sa, inima nomadă din când în când ar mai obosi, un cântec de inimă simplă să audă, să cânte tot va găsi. E un fel acesta al inimii nomade de a fi…
***
Și pleacă iar. Inima nomadă, inima nebună-i pe cântec călare, un cântec îngână, lumea toată în rulotă și-adună.
***
(Des)cântec de cafea pentru, nomadă, inima mea. (Des)cântă inima așa:
În goana ei prin lumea mare, inima nomadă scoate din (nici ea nu mai știe care) sertare tot felul de ceasuri să-i ticăie printre popasuri… Îi place infinitul ăsta de senzații cu fiecare ticăit atât de diferit.
***
Azi e gând anume pentru cel puțin trei ceasuri bune, dezlănțuiri de toamnă în toamnă, la volan, în rulota ei, călătoare – inima nomadă.
***
1 decembrie
Și dacă m-am trezit fredonând așa, este pentru că nu întâmplător unii sărbătoresc o zi națională. Granițele lumii mele nu mai există însă de multă vreme, le-am desființat odată cu regăsirea-mi într-un singur ținut, o lume mare în Iubire fără de hotare. În rulota ei, inima nomadă are o singură rădăcină, Iubire se numește, de ea am grijă, ea mă hrănește, mă ramifică, mă împlinește. Acolo e țara mea, pământul meu, unde sămânța-mi de Iubire, prin Iubire, întru Iubire, la prezentul continuu, va zbura. Din însămânțare, în însămânțare, fără uniforme, parade și onoruri militare…
***
Da, mi-e inima nomadă: Bună dimineața, oameni buni din lumea întreagă!
***
Dar chiar și pentru o inimă nomadă, în aceste zile, destinația-i aleasă. Se numește, desigur, Iubire. Înseamnă, pe indicator, Acasă…
Pentru că se apropie 1 iunie, Ziua Copilului și pentru că pe 2 iunie este Ziua Națională a Adopției, și pentru că aceste două zile, comparativ cu orice altă zi de celebrare/marcare a ceva, au profunde semnificații pentru mine, lansarea cărții mele, ”În grădina de la moară”, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2017, am ales, cu mulțumire fără margini pentru editura Casa de Pariuri Literare, să fie fără autografe. 🙂
Această primă lansare am simțit să o dăruiesc, la propriu, tuturor copiilor mari și mici, cu gândul și cu inima înainte de orice. Fizic, nu avem însă, cum cuprinde toți copiii din lume, așa că, mi-am îndreptat atenția, de data aceasta, spre copiii care, mai puțin ca alții, au acces la educație, la carte, la parte, din motive știute de noi toți.
Așa se face că, fără autografe, am înțeles să dăruiesc copiilor prezenți la acest prim eveniment din cadrul lansării ”În grădina de la moară”, moriști și fluturași, iar pentru 27 de copii beneficiari ai programelor Asociatiei Betania din Bacău, și care nu au prilej prea des sau poate niciodată, să participe la astfel de acțiuni, am înțeles să dăruiesc cartea.
Autografe, moriști și fluturași vor fi la următoarele popasuri pe care, împreună cu editura Casa de Pariuri Literare, le vom face în perioada imediat următoare. Primul, pe 10 iunie, în București, la Un Teatru, de la orele 16.00. Vă așteptăm cu mare bucurie și emoție.
N-aș vrea să închei aceste gânduri înainte de a mulțumi unor oameni care, așa cum am spus și la Bookfest, mi-au venit în întâmpinare, cu inima deschisă, prin sponsorizări și gânduri bune pentru ca această cărticică să poată vedea lumina tiparului: Colorex Paints Iași, Asociația Betania Bacău, Romchim Protect Bacău, Elitemob Bacău, Dendro Proiect Bacău, Cotidianul Deșteptarea/Asociația ”Dumitru Sechelariu” Bacău și Studio R Bacău.
Astazi, 30 mai, cartile au ajuns la copiii beneficiari ai Asociatiei Betania
Foto> Un Cristian
Azi e despre zâne și uriași și despre toate acele povești în care, dacă nu ai fi înțeles că sunt tot atât de adevărate pe cât vrei tu, copil, să le vezi, n-ai avea cum tu, om mare, să crezi acum. Și să le dai mai departe.
răsărituri și apusuri și între ele orașe cu soare, ploi și noroi
ne vedem în/de zboruri că nimic altceva, nimic nu (tot ce) ne leagă
sunt distanțe plutiri între noi
