Category Archives: Castelul verde

Felii de insomnii

Si din insomnii mã trag si mi se trag toate, plânsul în palme, hohote de râs cu capul pe spate, visãrile din zi, visele de noapte, hapuri de lunã, pahare de stele, cafele-n rãsãrit, piticul prescrie felii de insomnie, mi le prescrie mie: azi-noapte trei felii jumate…

În plicuri

Da, dar și din ploi mă trag și mi se trag toate, așa că uneori, de aș putea, aș pune din mine picuri -aparent nimicuri – în plicuri, cu zâmbet le-aș timbra și pe aripi de zori spre oriunde ai fi om bun, om drag din ploaia mea, le-aș expedia…

Zânelor

Zânelor, știți, li s-a spus sã-ți tinã nasul pe sus, darã nu de-nfumurare, ci pentru adulmecare. Ca așa, cu nasul fin, atunci când miros venin, bagheta sã o ridice, din venin sã facã bice, dar nu de lovit mai tare, ci pentru, pe șleau vorbind, anti-venin vaccinare.

Zânelor li s-a mai dat sã nu-și punã voal pe cap, ci, eventual, antene de auzit pe cel de geme, cu-a baghetei putințã, sã-i mai ia din suferințã.

Zânelor li s-a cerut sã nu poatã sta-n șezut, zânele nu au genunchi, doar sclipici prins în mãnunchi. Zânele nu au nici coate, fiindcã ia și te socoate: zânele au aripioare pentru ca mereu sã zboare, unde-i rost de-ncãierare sã presare cu iertare și cu bunã împãcare.

Lacrimi, zânelor n-au dat, li s-a zis cã n-au pãcat.

Dar, de asemenea, e scris: zânele au interzis sã-și spunã mãcar pãrerea despre cele omenești pentru cã nu simt durerea, doar o vãd ca s-o alunge de la cei de îi strãpunge.

Nu-i așa? Zânele par fericite, de-omenești prea ocolite.

Iar pentru cã par așa – și-am încãlecat pe șa! – of si vai, bietelor zâne, oamenii le spun pãgâne, vrãjitoare și nebune…

de călcâie

străzilor mele, nume nu dau
străzilor mele,
prin flori de călcâie atârnând,
le dau de urcat prin inimă, un gând
și-n loc de nume, un Cânt…