M-a fascinat dintotdeauna posibilitatea existenței unui Sens Prim al oricărui cuvânt, al oricărei rostiri. În aceste zile, găsesc că această primordialitate este echivalentă cu infinitul (definindu-l, poate, astfel, de ce nu?), un sens prim al cuvântului/rostirii manifestându-se cu fiecare naștere și cu fiecare moarte.
Peste un timp, din toate aceste motive/căutări, nu m-ar mira ca eu însămi să nu mai înțeleg ce am avut de spus prin cele spuse…
Uneori
e nevoie de piruete
pentru a redefini
echilibrul
Că nu pot dracii
rău a face
câtă Iubire și cât Bine
oamenii lui Dumnezeu pot ține…
Revoluția s-a individualizat. A luat atât de bine forma trupurilor în care, de atâta prea-răbdare sau frică s-a interiorizat, că din ochii celui ce o poartă, revoluția nu mai poate fi decât cu greu, cu mare greu (poate doar cu un bisturiu!) identificată. Revoluția s-a sistematizat. Și, căpătând culoarea ochilor și forma nasului și forma gurii trupului/sistemului în care s-a băgat, i se pare că s-a acomodat. Oh, revoluția s-a resemnat.
Hm…
Mai ții minte cum era când revoluția mea s-a întâlnit cu revoluția ta? Mai ții minte, mai ții minte, mai ții minte, mai ții minte?
Hm…
Ai un bisturiu?
Să ne facem frați!
Știi?
Revoluția mea vrea să se țină de mână din nou cu revoluția ta. Revoluției mele îi este dor de revoluțiile tale.
Revoluția mea ți-a trimis un bilețel (și pe bilețel scria nimicnimicnimic indecent):Haisăneopunem!
 |
| From Respiratii |
Diii, căluții mei din stropi de rouă
cu stropi de rouă
tropotiți-mi trupul
ca trupul
din firele de iarbă,
în iarbă
să mă renască furie de verdeață
ca din verdeață să mă prind
miros de rădăcină
la rădăcină să m-admir
cum trup obscen iau forme
diforme
toropită sub copite,
tropotită sub copite,
copitele de rouă!
(Castelul Verde,2008)
Mă apucasem de sărutat la scoarța copacilor mei, la amiază. Mă implorase pădurea. Se crăpase deja buza de sus și-mi amorţise limba de-atîta lins lichenii, cînd ajunsese pădurea să nu mai ştie dacă-o iubesc la Nord sau salivez la Sud, gemîndu-mi întruna că nu ţine minte dacă, vreodată, au existat în ea, semne cardinale.
Şi-a fremătat pădurea! Şi m-a rugat nebună să-i mai aduc pe seară o lamă de topor. A doua zi, pe scoarţă, erau stîngaci cioplite litere aiurea. Și N și S și E și V, să aibă pădurea încotro să apuce…
 |
| From Respiratii |
Împrăștiați-vă prin iarbă, puhoi de bobi de rouă, să-mi lingeți tălpile dis-de-dimineață, dis-de-dimineață să îmi țâșnească crengi din mugurii de umeri. Dis-de-dimineață, voi pleca, precum Pasărea Phoenix, ”cu roua-n picioare”, e rândul meu sa redevin copac, să redevin suprema voastră încălțătoare. Și mâine dimineață, puhoi de bobi de rouă, tălpile să-mi lingeți, la frunze să m-ajungeți…
 |
| From Respiratii |
Și dacă litera are un sens
câte sensuri cuvântului împarte
și-o lume apropie
și-o lume desparte?
suntem la distanța dintre a și î
din ”a ura” și ”a urî”…
 |
| From Respiratii |
palmă după palmă
dintr-o parte, vântul
dintr-o parte, răsăritul
și-n moalele capului
arșiță
sub centură–i lovitură de furtună
nu obosesc să îmi întorc obrajii
sunt starea vremii mele
întru înseninare
 |
| From Diverse |
Și dacă drumul are vreun sens, ce sens îți dă el, ție, trecătorule? Că, de bună seamă(?), drumurile se aștern pentru a duce pe fiecare la o proprie destinație. Iar pentru a-și atinge destinațiile, unii străbat drumurile, alții le calcă în picioare…
Ce nume poartă strada ta?
 |
| From Muze peste tot |