Pentru că are nu doar o voce de aur, ci și o inimă la fel, în ciuda oportunităților pe care le are continuu de a alege să-și trăiască viața și să-și înalțe cariera în marile orașe ale lumii, soprana Gabriela Iștoc alege, totuși, să rămână Acasă. Mai mult, din acest an, și-a propus îmbrăcarea cu haina realității, a unui vis pe care îl are de demult: de a uni comunitatea băcăuană pentru că ”doar unindu-ne, putem face lucruri minunate”.
Și ce moment poate fi mai potrivit pentru asta decât Sărbătoarea Crăciunului, atunci când, la propriu și la figurat – cu gândul, dacă fizic nu e cu putință -, ne întoarcem cu toții, Acasă.
Pe 9 decembrie, la Teatrul de Vară ”Radu Beligan”, de la ora 16.00, soprana Gabriela Iștoc, președinte, de altfel, al nou înființatei organizații nonguvernamentale ”Mi-e drag acasă” ne invită la spectacolul Omul de Zăpadă, un eveniment la care a pus atâta suflet că, deși nu trebuie să fim prezenți, nevoia de a fi împreună ca într-o familie frumoasă, cum ne-adunăm, de sărbători, Acasă, ne va purta pașii cu siguranță.
Gabriela Iștoc:
Vreau să facem în Bacău ceva pentru comunitatea noastră. Iar dovada că am cu cine sunteți dumneavoastră. Cred și știu asta, că avem oameni foarte buni la suflet. Nu degeaba m-am întors acasă,ci tocmai pentru că Mi-e Drag Acasă! Cred că fiecare dintre noi am îmbrăcat nu o dată haina lui Moș Crăciun și cu toții cunoaștem senzația pe care ne-o oferă nu neapărat momentul primirii unui cadou, cât cel al dăruirii lui. Vreau să trezesc în Bacău o tradiție, simt că Bacăul are nevoie de ceva care să ne unească mai mult decât suntem și chiar cred că Omul de Zăpadă poate face acest lucru. Îmi doresc ca prin acest spectacol să ne promovăm unii pe alții, să le arătăm băcăuanilor că existăm și că putem face lucruri minunate doar unindu-ne
.
Proiectul, realizat în parteneriat cu ONG-uri, instituții publice și private din Bacău, are menirea nu doar a insuflării speranței că doar împreună putem reuși, ci, concret, și rolul de a oferi pentru 100 de copii proveniți din familii dezavantajate din punct de vedere socio-economic-cultural, ghetuțe, o masă caldă, un loc de distracție și alte surprize.
Gabriela Iștoc:
”Omul de zăpadă este spectacolul de Crăciun pe care l-am visat cu toții cel puțin o dată. Haios, plin de surprize, probabil e singurul Om de zăpadă care îndrăgește deopotrivă aventura și copiii. O feerie a gândului frumos, un simbol pentru bucurie pe care cu toții o resimțim odată cu Sfânta Sărbătoare a Crăciunului”
.
Vor încânta publicul:
– Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”
– Dirijor: Maestrul Ovidiu Bălan
– Soprană: Gabriela Iștoc
– Prezentator: Daniel Buzdugan
plus mulți alți invitați speciali
Preț bilet: 30 lei
Biletele se pot procura de la Filarmonica „Mihail Jora” Bacău sau de la agenția Teatrului „George Bacovia” Bacău.