Tag Archives: rosu

Macul şi Buburuza (Cum se face)

Povestea, ştiu, nu e aşa,
dar ne-o putem imagina:

S-a-ntâmplat c-o Buburuză
o năstruşnică, o zuză!,
s-a îndrăgostit de-un Mac.
Şi-a facut din el iatac
şi de-i trează tot visează
lumea cum i-o colorează…

From Desenele mele

Iar de-aşa multă visare,
zuza a ajuns la soare.
Macul,
amețit de prea iubire,
s-a făcut roş’ de ruşine…

From Desenele mele

Si, la schimb, de-amor cuprins,
a vopsit-o-n roşu aprins
iar s-arate cum c-o ţine,
pe vecie în iubire,
i-a mai presarat pe aripi,
din seminţe, şi buline.

Da! De-atunci sunt de-o culoare,
el un mac, ea-zburătoare.

Mădălina ROTARU, vol. ”La un pahar de rouă

Ghem

Am cunoscut-o, da,
am cunoscut-o
pe femeia
a cărei fericire atârnă,
la propriu atârnă
de-un capăt de ață.

E ghem în colț de canapea,
-cazare-n timp ne-li-mi-tat-
rulează-n degete
din dimineață-n dimineață
rulează femeia-ghem
un capăt roșu de ață.

Nimic n-o tulbură mai mult,
nimic
decît târziul
în vreo dimineață
luării-rulării
în degete croșet,
de la un capăt, firul nou
din viața ei – roșie ață.

http://www.youtube.com/watch?v=lmkPs2ldYvo&feature=colike