Ne-am regăsit vreo șapte zile (și tot aîtea nopți!) – cuminți, dar nu foarte, cum ne spune mama, să fim, încă de cînd eram nebuni de facultate – în povestea noastră cu nume Vechi, de Vamă.
Ne-am zbînțuit sălbatici pe plaja de la Stuf,
ne-am alintat tălpicile, genunghii, palmele și coatele-n nisip,
ne-am răsfățat, în zi și în noapte în apa lină a mării, am rîs prea mult și-am plîns puțin.
Ne-am relegat și dezlegat prieteni, ne-am reînnodat apoi cu mult mai strîns, fiecare cu adevărul lui, dependenți total de adevărul celorlalți,
ne-am Șuit și ne-am Paparudit în The Stage, ne-am jucat de-a noi înșine, că asta-i joaca noastră preferată și nu ne-am plictisit.
Am mai trăit și un perfect ratat răsărit de soare, pe ritmuri de Ravel, perfect că am fost doi, ratat că soarele zăcea ascuns printre nori.
În Vama, Vama noastră dragă…
Ce faaaain 🙂
foarte frumos, bravooo! vreau si eu la mare… dar nu anu’ asta, n-am voie! (e insa pentru un scop nobil, deci nu ma supar foarte tare!)
da, caramica, stim, stim 😉 Doamne ajuta, ca apoi, sa va tot tineti de sotii la mare!!! 😉
Frumos. Da’ pe Misha o vedeati noaptea sau o rataceati? Ca n-am mai vazut-o ever asa de neagra. 😛
:)) o mai rataceam uneori :)) acu’stau sa ma intreb daca soarele nu cumva era tot pe ea si de aia nu l-am mai prins si noi! 😛
brava, fain rochitu ala hippie 😀 (negru cu portocaliu)
si la cat mai multe seri vama style
Multumesc, Maco mic!! Astept sa ne revedem!! 😉
Dincolo de orice vama…