Dacă aș putea să mă dezlănțui, da, ca și cînd și cum n-ar exista limite de nici un fel, mi-aș urla din toți rărunchii, în fiecare zi, în toate formele ei, iubirea… Mă limitează însă, uneori, durerea. Mă invadează alteori furia, mă tulbură invidia, m-acaparează egoismul, mă înfundă uitarea.
Dacă aș putea să mă dezlănțui, da -imaginează-ți numai! – ca și cînd și cum n-ar exista limite de nici un fel, aș sugruma în recunoștintă furia, invidia aș scrie-o iertare, egoismul l-aș face împăcare, uitarea aș zice-o descîntec. Să-mi pot urla apoi, din toți rărunchii, în fiecare zi, în toate formele ei, o singură limită, supremă iubirea.
pup si tie, Mada draga! 😀
Eu, de vreo lună, o lună și ceva am sentimentul că parcă-s frumoasa din pădurea adormită care s-a trezit în plin târg de omorât sentimente și m-aș culca la loc, în visele mele. Da’ maștera STAT e atât de vitregă încât nici nu se mai uită în oglindă să se caute la frumusețe, și chiar de s-ar căta, frumusețea mea interioară sau formele de iubire pe care le-am încercat sau împărțit în lume, nu îl copleșesc. 🙂
Mergem înainte, iubire!
Mergem înainte, iubire! 🙂