Pentru că numai de la începutul acestui an am primit cel puțin trei astfel de propuneri, dar acestora li se adaugă multe altele din ultimul an, nu pot să nu mă opresc în sfârșit asupra lor, pentru a vă mărturisi că ele, pe cât de măgulitoare par a fi, pe atât de obositoare și… generatoare de mâhnire au devenit.
Vorbesc despre propunerile, multe, tot mai multe, pe care le primesc din direcții diferite de a mă implica în proiecte care au legătură cu jurnalismul, dar nu numai. Pe FB, pe mail, pe Linkedin, telefonic, din Bacău și toată țara, de unde nici cu gândul n-am ajuns vreodată, sunt contactată cu propunerea de a scrie despre alții- de la știri, la reportaje și creație literară ori recenzii de carte, film, spectacole etc. – sau a vorbi (la TV/radio) despre cine sunt și ceea ce fac. Măgulitor, nu-i așa?
Până la un punct, măgulitor. Vedeți voi, de fiecare dată, este vorba – dar știu că știți, că vi s-a întâmplat și vouă, celor din branșă – despre VOLUNTARIAT. Toate propunerile sunt de VOLUNTARIAT. Adică nu, sunt inexactă. Nu e vorba despre voluntariat. Este vorba, de fapt, așa mi se invocă de fiecare dată, despre un ”schimb reciproc avantajos de experiențe”. Adică eu scriu, iar în schimb primesc șansa, marea șansă de a-mi apărea textul într-o publicație de notorietate sau dacă nu e de notorietate, va deveni pentru că ”îmi place tare mult cum scrieți și ce faceți!”. Prin contribuția mea, prin munca pe teren, prin redactarea textului care presupune niște neuroni consumați, niște amânări, niște suflet etc. Prin munca mea 100% voluntar. Prin munca mea NEREMUNERATĂ. Hm… Vă sună cunoscut, nu-i așa?
Am refuzat, de fiecare dată, foarte politicos. Dar am obosit. Am obosit să răspund că ”sunt onorată de propunerea dumneavoastră, am să mă mai gândesc!” și s-o las așa, amânând – în numele diplomației – să dau un răspuns categoric.
Îl dau acum: ”Sunt onorată de propunere, dar NU, nu (mai) pot accepta să mă implic în proiectul dumneavoastră neremunerată. Dacă vă place cum scriu pentru că m-ați citit de-a lungul anilor, dacă sunteți încântat de modul în care comunic și în care gândesc și dacă ați hotărât că prin modul în care scriu – de la știre, la reportaj, portrete, advertorial etc. și de la creație literară la recenzie de carte, film, spectacol, eveniment etc. – dumneavoastră aveți de câștigat, atunci accept să mă implic în proiectele dumneavoastră, cu mare drag, dar remunerată. Și vă dau și chitanță pentru asta. Pentru textele pe care le pot concepe și pentru promovarea pe care v-o pot face în felul meu pe care îl știți deja, pentru vocea mea care poate fi folosită pentru că sună excelent și pentru că am și dicție și intonație, pentru prezența mea în calitate de animator sau gazdă a vreunui eveniment, pentru toate acestea, tai chitanță”.
În paralel, voi face, da, și VOLUNTARIAT. Acolo și unde și când voi simți eu că e nevoie de asta…
Mă găsiți, în continuare, pe FB, pe Linkedin, pe blog, pe mail, la același număr de telefon. Voi răspunde, ca de fiecare dată, cu mare drag! 🙂
Vă mulțumesc! 🙂
Fara rautate o spun daca ai puterea sa accepti realitatea: mi se pare ca te umfli singura. iti faci singura o publicitate falsa. Nici de departe nu estii ceea ce prezinti. Apoi, mersul pe teren nu se vede mai deloc, cu scrisul le mai gresesti, iar cu animatia …nu e teatru. Eu cred ca e greu cu banii, dar nu stiu cu ce ajuti tu? Imi pare rau. Fii mai modesta ca e mai bine. Restul sunt flori de mar toamna.
Multumesc, Aneta! 🙂
Irealista am fost pana acum, cand chiar credeam ca pot multumi pe toata lumea. Acum insa, stiu ca realitatea e alta, ca sunt doar un om cu defecte si calitati si ca e imposibil sa-i multumesc pe toti sau sa primesc multumire de la toti. Stiu ca gresesc de multe ori, ca mai pun chiar si virgula intre subiect si predicat si da, mi se intampla sa scriu si doar dupa comunicate de presa. Ma asum. Cu nume si prenume. Reale. 🙂
ANETA, vezi-ți se croșetatul tău și lasă oamenii în pace
ŢA’ Anetă, păstrând proporţiile, orice Mozart are şi un Salieri…