În perioada 16 – 26 februarie, părinții ai căror copii urmează să intre în anul școlar 2015 – 2016 la clasa pregătitoare pot vizita unitățile de învățământ în care vor funcționa astfel de clase, în cadrul campaniei ”Ziua porților deschise”. Zilele trecute, Inspectoratul Școlar Județean Bacău a publicat pe site-ul propriu Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul 2015 – 2016, precum și Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, pentru intervalul 16 – 26 februarie, conform Calendarului, fiind prevăzută ”organizarea, în fiecare unitate de învățământ în care se desfășoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate”.
Totodată, părinții se vor putea interesa cu privire la numărul de clase pregătitoare alocate în fiecare unitate de învățământ băcăuană, precum și cu privire la metodologia de înscriere și la activitățile specifice clasei pregătitoare din cadrul fiecărei unități de învățământ, începând cu data de 16 februarie. Toate informațiile vor fi afișate la sediul și pe site-ul ISJ Bacău (www.isjbacau.ro), precum și la sediile fiecărei unități școlare care vor avea clase pregătitoare.
Între 23 februarie – 13 martie 2015, în Calendar este prevăzută ”completarea de către părinți, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere”, validarea acestora făcându-se în unitățile respective, de luni până vineri, între orele 8 și 20, respectiv în zilele de sâmbătă, între orele 9 și 13.
Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare se desfășoară în intervalul 16 – 21 martie 2015, iar a doua, între 23 martie și 16 aprilie.
Totodată, în intervalul 23 februarie – 10 aprilie, are loc, potrivit Calendarului stabilit la nivel național, ”înscrierea în clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2014-2015 și ai căror părinți solicită înscrierea direct în clasa I”.