O îmbrățișare cu Anca Sigartău

La final de conferință, m-am îndreptat spre ea cu un singur gând. S-a întors spre mine ușor înverșunată (tocmai îmi mărturisise în conferință că i-am pus o întrebare capcană, nu, nu e așa), pregătită să-mi dea o replică la vreo oarecare nouă, incomodă întrebare. N-am mai întrebat-o nimic, gândul meu era să i-l spun printr-o îmbrățișare. S-a abandonat. A fost caldă, senină, surprinsă ca de un joc de copii. Așa am simțit-o, cel puțin. Am luat-o de mână. ”Vreau să vă spun atât: noi ne iubim tare mult actorii. Vă rog să-i iubiți și dumneavoastră!”.

From Parteneriate cu Muze Colorate

De astăzi, 16 aprilie 2015, noul manager al Teatrului Municipal Bacovia este actrița Anca Sigartău. După un concurs anulat și altul contestat, s-a dat verdictul. Anca Sigartău.
M-am abținut până acum să spun ceva. Din simplul motiv că au spus alții, unii poate mai bine decât aș fi spus eu, unii, poate, superficial, alții, poate, prea înverșunat. Eu am tăcut. Eu o iubesc pe Anca Sigartău și îmi iubesc actorii de la Teatrul Municipal Bacovia. Eu am să vorbesc după un an…Cam atât și-a dat răgaz, ne-a dat răgaz Anca Sigartău în noua postură, cea de manager, să-și arate, să ne arate ce poate.

Ne-a spus așa. Emoționată, ușor încrâncenată, hotărâtă, sensibilă:

Este un început pentru mine și sunt foarte, foarte, foarte bucuroasă să fiu aici. Abia aștept să mă duc la teatru să mă apuc de treabă. Este greu să vorbesc, dar știu ce-mi doresc. Vreau ca Teatrul Municipal Bacovia să intre în circuitul național și internațional prin spectacole de calitate. Sunt responsabilă, din acest moment, de tot ce se va întâmpla. Cunosc actorii Teatrului Bacovia, sunt oameni, sunt suflete pentru mine, știu toate problemele cu care se confruntă un actor.
Sunt aici pentru a construi, nu pentru a distruge. Nu fug de confruntări, dar nu voi accepta decât confruntările constructive. Mă raportez și mă voi raporta la teatrul de valoare. Voi încerca să fac treabă, iar dacă nu voi reuși, voi fi prima care pleacă.
Am venit aici plecând nu neapărat de la Teatrul Municipal Bacovia, cât de la zona culturală. Bacăul este un oraș cu infrastructură, avem o bază, avem un teatru vizibil la nivel național. Și avem de-a face cu un festival pe care îl avem și-l ducem mai departe. Mă interesează mai puțin ceea ce s-a întâmplat până acum, mă interesează cu ce plecăm. Rezultatele se vor vedea cam într-un an de zile
”.

M-am abținut până acum să spun ceva. Din simplul motiv că au spus alții, poate mai bine decât aș fi spus eu, unii, poate, superficial, alții, poate, prea înverșunat. Eu am tăcut. Eu o iubesc pe Anca Sigartău și îmi iubesc actorii de la Teatrul Municipal Bacovia. Eu am să vorbesc după un an…

O îmbrățișare: Doamna manager, vreau să vă spun atât: noi ne iubim tare mult actorii. Vă rog
să-i iubiți și dumneavoastră
!

2 thoughts on “O îmbrățișare cu Anca Sigartău

  1. Pingback: river's atelier » Blog Archive » Doișpe ori patru, hai la Teatru!

  2. Pingback: river's atelier » Blog Archive » Despre o speranță în Teatru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *